Primăria Timişoara contestă în instanţă trecerea în proprietatea fraţilor Cristescu a terenului din spatele magazinului Bega

Parcare-magazin-Bega-TimisoaraPrimăria Timişoara va contesta în instanţă hotărârea Ministerului Economiei care a consfinţit trecerea în proprietatea unei societăţi deţinute de oamenii de afaceri Marius şi Emil Cristescu a terenului din spatele centrului comercial Bega. Potrivit edilului, juriştii Primăriei apreciază că această trecere în proprietate reprezintă un abuz.

 

Fraţii Cristescu, acuzaţi de primar de rapt din avuţia publică

După ce a înştiinţat public, la finele săptămânii trecute, că, în baza unei decizii a Ministerului Economiei, terenul din spatele centrului comercial Bega a trecut acum opt luni în proprietatea SC Bega Turism, societate aparţinând oamenilor de afaceri Marius şi Emil Cristescu, edilul Timişoarei, Nicolae Robu, a revenit săptămâna aceasta asupra subiectului, precizând că a solicitat Serviciului Juridic al Municipalităţii să verifice legalitatea acestui transfer de proprietate, pe care îl cataloghează ca fiind “abuziv şi incorect”. Nicolae Robu a declarat că că miercuri dimineaţa a sesizat Justiţia cu privire la legalitatea actului de transfer.

Acesta a mai informat că Primăria se va prevala în instanţă de aspecte ce derivă din interpretarea prevederilor primului articol din HG 834/1991, invocată de către reprezentanţii Ministerului Economiei ca temei legal pentru efectuarea transferului. Şi aceasta întrucât, a detaliat edilul, primul articol al hotărârii – care îngăduie trecerea în proprietate a terenurilor aferente imobilelor aflate în posesie – se referă doar la acele terenuri care sunt necesare desfăşurării activităţii din imobilele dobândite, conform obiectului de activitate care se desfăşoară în acestea. “Terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publică judeţeană”, a citat edilul textul primului articol din textul HG 834/1991.

În context, primarul a apreciat că nu orice activitate comercială are nevoie de o parcare proprie, adăugând că pe terenul respectiv, care a aparţinut, până acum opt luni, Municipalităţii, poate la fel de bine funcţiona şi o parcare publică, aşa cum Primăria a anunţat în repetate rânduri în decursul ultimilor doi ani că intenţionează să construiască. Întrucât, a mai reliefat edilul, şi până la momentul intrării terenului în proprietatea SC Bega Turism, Centrul Comercial Bega a funcţionat în bune condiţii, utilizând parcările publice din spatele şi din faţa imobilului.

Cum a devenit aşa de necesară această parcare încât să justifice preluarea în patrimoniul Bega Turism a acelui teren?”, a întrebat retoric edilul Timişoarei, apreciind că beneficiarii de astfel de hotărâri s-au prevalat de conţinutul HG 834/1991 care „pentru unii a fost bună şi continuă să fie bună”. Deşi, a adăugat Nicolae Robu, au existat şi informaţii potrivit cărora respectiva HG ar fi fost abrogată tacit.

„În CF nu exista niciun înscris”

Datoria mea este aceea de a apăra patrimoniul public. (…) Nu mă interesează niciun fel nici etnia, nici poziţia socială, nici cea politică, nici cea administrativă a nimănui. Există o lege ce trebuie respectată. De aceea, fără patimă, cerem instanţei să judece”, afirmă edilul. Admiţând că, uneori, aparatul Primăriei nu e bine informat şi adăugând că în acest caz, „nu aveau cum să se informeze (responsabilii din Primărie – n.r.), atâta vreme cât în CF nu exista niciun înscris”, a mai declarat primarul Nicolae Robu, referindu-se la faptul că instituţia pe care o conduce a aflat tardiv despre schimbarea de proprietate.

O intrare în proprietate, rămasă secretă timp de mai bine de opt luni Primăriei Timişoara

Traian-Stoia210Terenul pe care Primăria Timişoara s-a pregătit de-a lungul anului trecut să demareze construirea unei parcări supraterane s-a dovedit a aparţine, de câteva luni, proprietatea unei firme a oamenilor de afaceri Marius şi Emil Cristescu.

Admiţând faptul că o singură persoană din Primărie a oferit, de-a lungul timpului, indicii potrivit cărora intenţiile Municipalităţii nu se vor materializa, edilul Nicolae Robu, a oferit recent informaţii referitoare la situaţia proprietăţii din spatele magazinului Bega. Potrivit acestuia, abia începutul acestui an a adus cu sine lămurirea situaţiei legate de proprietatea asupra respectivei suprafeţe de teren. Care, potrivit unei înştiinţări pe care edilul Timişoarei declară că Primăria a primit-o în decembre 2014 de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ar aparţine, încă de la jumătatea lunii aprilie a anului trecut, SC Bega Turism SA, societate deţinută de oamenii de afaceri Marius şi Emil Cristescu. În document se comunică faptul că parcarea din spatele magazinului Bega a trecut în proprietatea Bega Turism SA, în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, emis în 18 aprilie 2014, de Ministerul Economiei, ulterior analizei documentaţiei referitoare la această cerere depusă în 18 februarie 2014.

Nicolae Robu spune că, până la momentul notificării Primăriei de către OCPI, nimeni din instituţie nu i-ar fi semnalat indicii potrivit cărora, anul trecut, s-ar fi schimbat proprietarul acestui teren pe care Municipalitatea intenţiona să construiască o parcare supraterană cu taxă. Şi aceasta în condiţiile în care, chiar în aprilie anul trecut, în baza unei hotărâri de Consiliu Local, terenul respectiv a fost concesionat Societăţii de Drumuri Municipale, care ar fi trebuit să selecteze un partener privat, împreună cu care să realizeze proiectul în discuţie.

Edilul admite, însă, faptul că viceprimarul PSD Traian Stoia a exprimat public rezerve cu privire la materializarea intenţiilor Municipalităţii. Dar spune că nu doreşte să se pronunţe asupra unei eventuale implicări a viceprimarului PSD în această situaţie. „Dacă domnul Stoia ştia sau nu, nu ştiu. (…) Domnul Stoia a dat de înţeles că nu se va face nicio parcare subterană acolo”. Primarul spune şi că nu doreşte să facă niciun fel de alte consideraţii cu privire la o eventuală culpă a viceprimarului Traian Stoia: „Nu vreau să fac niciun fel de alte declaraţii, ci doar să relatez realitatea. (…) Nici OCPI nu ştia în aprilie(despre schimbarea proprietarului suprafeţei de teren – n.r.), a aflat în 10 decembrie”. Adică, atunci când înscrisul oficial atestă că a avut loc intabularea.

Ambiţii mai vechi ale fraţilor Cristescu

Fratii Cristescu Foto debanatPotrivit primarului, reprezentanţii Bega Grup ar mai fi încercat intrarea în proprietatea respectivei suprafeţe de teren „în 2009, 2010”. Atunci ar fi fost pe rol un proces, care a fost câştigat de o firmă aparţinând tot oamenilor de afaceri Marius şi Emil Cristescu, precursoare a Bega Turism SA. În urma respectivului proces, a mai adăugat edilul, Primăria ar fi fost obligată să recunoască graniţele proprietăţii.

În paralel, a mai existat, spune el, şi un proces cu Consiliul Judeţean Timiş, proces despre care nu a putut furniza însă detalii. Precizând doar că, în urma litigiului, instanţa nu a obligat şi CJ Timiş la recunoaşterea graniţelor respectivei proprietăţi, aşa cum a obligat Primăria. Ulterior, societatea implicată în cele două procese a fuzionat cu Bega Turism SA. Ocazie cu care s-ar fi schimbat şi destinatarul solicitărilor de intrare în proprietate, care au fost adresate, începând din acel moment, Ministerului Economiei. 

Nicolae Robu mai spune că, ulterior comunicării acestei decizii, la iniţiativa sa, a purtat o discuţie cu Emil Cristescu, care ar fi invocat ca argument pentru neaducerea la cunoştinţa Municipalităţii a faptului că, din 18 aprilie 2014, Bega Turism SA are dreptul de proprietate asupra respectivei parcele, motivul că nu a fost la curent cu intenţiile Primăriei. Intenţii despre care, însă, rezultă din relatările edilului, omul de afaceri ar fi admis că avea cunoştinţă din mass-media locală. Primarul a adăugat că, în urma discuţiilor, Emil Cristescu a asumat realizarea unei parcări care va funcţiona în regim privat.

În ceea ce priveşte faptul că, pentru respectiva suprafaţă de teren au fost încasate de către Municipalitate venituri în decursul anului trecut, prin sistemul de parcare TimPark, edilul a precizat că va trebui scos acel teren din sistemul TimPark şi a adăugat că a dispus, imediat după ce a primit notificarea de la OCPI, să înceteze taxarea. „Dacă se va constata că terenul aparţine Bega Turism, voi fi mulţumit să fie o parcare acolo”, a mai declarat primarul Nicolae Robu. Adăugând că Primăria nu va putea impune preţurile solicitate de către deţinătorul viitoarei parcări: „Primăria nu poate impune preţuri, dar sigur că îmi doresc să se respecte un preţ rezonabil”.

Nicolae Robu, în 2013: „Nu pot să-mi permit să semnez contracte de parte­neriat public-privat pe baza discuţiilor dintr-o comi­sie de negociere”

Nicolae Robu primarul Timisoarei (2)Pe terenul din spatele centrului comercial Bega, Primăria Timişoara intenţiona să construiască o parcare supraterană, ideea fiind vehiculată public în repetate rânduri de edilul Nicolae Robu. În cursul anului trecut, Primăria a concesionat terenul către Societatea de Drumuri Municipale, pentru a crea ulterior premisele identificării unui partener cu care aceasta să se asocieze, în vederea realizării unei parcări. Anunţul a fost făcut în februarie 2014. În aprilie, consilierii locali au votat atribuirea directă, prin contract de concesiune, către Drumuri Municipale Timişoara – Serviciul Administrare Parcări, pentru o perioadă de 49 de ani, a respectivei suprafeţe de teren, de 1.852 metri pătraţi. La finalul anului trecut, concesiunea a fost, însă, retrasă, întrucât niciun investitor privat nu s-a arătat interesat de oferta de asociere. Drept urmare, Municipalitatea şi-a manifestat intenţia de a construi, pe bani proprii, o parcare în zona respectivă.

Ideea realizării mai multor parcări publice în Timişoara, printre care şi o parcare în zonă, a fost vehiculată de Nicolae Robu încă de la jumătatea anului 2013, când acesta a precizat că, în varianta în care se va conveni asupra realizării unei parcări în apropierea parcului, pe terenul din spatele magazinului Bega, nu va fi nevoie de aviz de la terţe persoane.

Subiectul realizării acestor parcări a creat însă disen­siuni încă din acel moment între reprezentanţii Municipali­tăţii. Primarul Nicolae Robu declara atunci că “a intervenit o schimbare de op­tică”, în sensul că preferă parcările supraetajate în locul celor subterane. Vi­ce­primarul Traian Stoia, însă, declara că sunt mai potrivite parcările subterane.

Pledoaria viceprimarului PSD Traian Stoia pentru parcările subterane nu era, însă, un element de noutate. Şi aceasta pentru că, încă din perioada administraţiei Ciuhandu, Traian Stoia, pe atunci consilier local şi membru al Comisiei de negociere a Consiliului Local în discuţiile cu investitorii doritori să se implice în astfel de proiecte, evoca posibilitatea construirii a cinci parcări subterane în zona centrală a Timişoarei.

În 2013, Traian Stoia, ajuns viceprimar, declara că proiectul realizării de parcări subterane mai are nevoie doar de semnă­tura primarului, pentru a putea demara. În replică, edilul Nicolae Robu a decla­rat că nu poate asuma realizarea de parcări subterane “prin sim­pla semnare a unor con­tracte”, întrucât tre­buie respectate procedurile de achiziţie publică: “Nu pot să-mi permit să semnez contracte de parte­neriat public-privat pe baza discuţiilor dintr-o comi­sie de negociere, doresc să se facă o lici­taţie şi prin licitaţie să se aleagă exe­cutantul cel mai potrivit pentru că nu vreau, sub nicio formă, ca într-o bună zi să fiu pus să dau cu subsemnatul la DNA”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis