Spectacolul care aduce în fața publicului muzele lui Constantin Brâncuşi, la Iulius Town (P)

Despre geniul și inspirația lui Brâncuși a auzit fiecare dintre noi măcar o dată în viață, însă despre marile sale iubiri, care i-au fost și muze pentru câteva piese de excepție, se știe mai puțin. Pe 16 noiembrie, în centrul de evenimente Iulius Congress Hall, din Iulius Town, se va pune în scenă piesa Brâncuși, dragostea mea!, bazată pe cartea cu același nume.

 

Timp de 70 de minute, nouă personaje feminine care i-au marcat într-un fel sau altul viața artistului Constantin Brâncuși vor fi interpretate în cadrul piesei Brâncuși, dragostea mea!. Pe 16 noiembrie, în Iulius Congress Hall, actrița Claudia Motea le va interpreta pe Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Gugenheim, Madame Leonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renee Irana Frachon și Milița Petrașcu.

Spectacolul este inspirat după cartea cu același nume, scrisă de Claudia Motea, și aduce în prim-plan marile iubiri ale lui Brâncuși, cu femei celebre care i-au fost muze. Regia spectacolului este semnată de Beatrice Rancea, Marius Bodochi va fi vocea lui Constantin Brâncuși, iar la pian va interpreta Egizia Soare.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul iabilet.ro.

Print Friendly, PDF & Email