Programe de pregătire pentru examenul de bacalaureat, organizate de Universitatea de Vest din Timișoara

Foto: UVT

Universitatea de Vest din Timișoara le propune elevilor din întreaga țară, în următoarele trei luni, începând din această săptămână, un amplu program de formare și sprijin pentru participarea cu succes la examenul de bacalaureat din această vară.

 

Pregătirea pentru examenul de bacalaureat se va realiza online, în fiecare sâmbătă, începând cu data de 9 aprilie, la toate disciplinele pentru care se susțin probe scrise de examen. Formularul de înscriere este disponibil aici.

Ca în fiecare an, în semestrul al doilea, UVT vine în sprijinul elevilor de clasa a XII-a cu un program bine structurat de pregătire pentru examenul de bacalaureat. Cadre didactice universitare pregătesc în mod special și susțin activități pentru fiecare dintre disciplinele la care elevii urmează să susțină probe de evaluare.

Orarul modulelor, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 9 aprilie – 18 iunie, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:

Orele 9-10.30 – Limba și literatura română;

Orele 10.45-12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;

Orele 12.30-14 – Biologie (Biologie vegetală și animală și Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană), Chimie organică și anorganică, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.

În plus, UVT va pune la dispoziția elevilor și o platformă cu materiale de pregătire și teste de antrenament elaborate de cadre didactice universitare, pentru fiecare probă scrisă a examenului de bacalaureat. Mai multe detalii despre programul de pregătire și tematicile abordate pot fi citite aici.

„Participarea la aceste activități de pregătire intensivă a examenului de bacalaureat, realizate la UVT, este gratuită și deschisă tuturor elevilor din România. Elevii interesați și motivați pentru rezultate cât mai bune se vor întâlni cu mentori de excepție, recomandați de UVT pentru pregătirea la standarde înalte. Succesul la examenul de bacalaureat, ca și în admiterea la facultate, din această vară, se construiește chiar de azi, la UVT”, transmite rectorul UVT, profesorul universitar Marilen Gabriel Pirtea.

Print Friendly, PDF & Email