Primarul Timișoarei acuză dezinformări mediatice

Foto: Constantin Duma

Nicolae Robu spune că, doar în ultimele zile, într-o anumită parte a presei au circulat trei intoxicări grosolane cu privire la activitatea Primăriei Timișoara, în perioada aceasta de criză generată de pandemia de noul Coronavirus.

 

O primă informație pe care o numește intoxicare grosolană, devenit știre națională, este cea potrivit căreia Primăria Timișoara ar cheltui o mulțime de bani în acest an pe fântâni ornamentale în intersecții. „N-a existat nicio clipă vreo asemenea intenție din momentul apariției pandemiei. Atâta tot că, având licitații lansate cu mult înaintea pandemiei, ajunse la final, am semnat contractele cu câștigătorii, așa cum obligă legea, dar spunând clar, inclusiv public, că în acest an nu voi da ordin de începere a lucrărilor și, prin urmare, nu se va cheltui niciu leu cu construcția de fântâni. Vom fi, însă, pregătiți să trecem la treabă imediat pentru când vor veni vremuri mai bune”, menționează primarul Nicolae Robu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

O a doua dezinformare la care face referire a fost generată de o poză făcută în Piața Volantă de produse agro-alimentare, din Timișoara, „poză pretinsă de ieri, care arăta că în piață a fost aglomerație cumplită”. Nicolae Robu afirmă că poza nu era de ieri, cel mai probabil fiind făcută cu o săptămână înainte. „O mulțime de persoane care au fost ieri în piață relatează că nu a fost aglomerație, că la cea mai mică tendință de creare de aglomerație la anumite standuri au intervenit preventiv polițiștii”, adaugă edilul.

O a treia intoxicare mediatică luată în discuție este cea potrivit căreia Primăria Timișoara dă în vreme de pandemie două milioane de euro pentru o expropriere ca să facă parc, informație care, și ea, a devenit știre națională. „La mine, vorba este fapt. Am promis, se face. Expropriem un teren construibil ca să-l transformăm în spațiu verde, în cadrul campaniei «Timișoara Verde», dar banii nu se dau acum, ci, în cazul cel mai fericit, în trimestrul III și asta numai și numai dacă va trece pandemia și dacă, în urma ei, vom avea banii necesari.”

Nicolae Robu reamintește că Primăria Timișoara a alocat până în prezent, doar în luna martie, luând de la alte obiective printre care și de la fântânile arteziene, de la spectacole și  festivaluri, aproape 20 milioane de lei pentru Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, aflșat în subordinea Municipalității, și anunță că va da bani în continuare, cât va fi necesar, în continuare, pentru că „nimic nu este mai important decât sănătatea.”

Print Friendly, PDF & Email