Comisia Tehnico-Economică din cadrul Primăriei Timișoara anunţă că a avizat studiul de fezabilitate pentru Parcarea “Louis Țurcanu”, prima parcare multietajată ridicată de Municipalitate.
Parcarea se va afla în zona centrală a Timișoarei, pe str. Iosif Nemoianu, și va fi accesibilă atât personalului de la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu”, cât și cetățenilor care au nevoie de un loc de parcare în zonă, inclusiv pentru vizite la spital. Parcarea va avea 184 de locuri și valoarea estimată a investiției se ridică la 45 de milioane de lei.
Proiectul prevede o construcție cu trei etaje supraterane și două etaje subterane. Construcția va fi dotată cu lift, sistem de supraveghere video, locuri de parcare pentru biciclete, dar şi locuri dedicate persoanelor cu dizabilități şi va avea stații de încărcare a mașinilor electrice. Pe terasa parcării vor fi instalate panouri fotovoltaice, iar pe fațade, plante agățătoare. Pentru iluminat vor fi folosite panouri fotovoltaice la nivelul terasei, zonele de acces vor fi monitorizate, iar șoferii vor putea afla din timp dacă există locuri libere.
„Intenția noastră este de a elibera cât mai mult din spațiul public din zona centrală care acum este ocupat de mașini, să le mutăm într-o clădire de parcare colectivă și să folosim spațiul eliberat pentru zone verzi, piste pentru biciclete sau trotuare mai bune”, declară primarul Dominic Fritz.
După aprobarea indicatorilor în ședința în plen a Consiliului Local Timișoara, Primăria va lansa licitația pentru proiectarea și execuția acesteia.
Ultimele comentarii