Nicolae Robu: „Sunt împotriva obligativităților în campania anticovid nefundamentate logic”

Foto: Constantin Duma

Primarul Timișoarei reacționează după decizia de ieri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș care a decis că, pentru reducerea pandemiei de coronavirus, pe teritoriul județului purtarea măștii devine obligatorie în unele spații deschise de către toate persoanele începând cu vârsta de cinci ani și că barurile, terasele, cluburile vor fi închise în intervalul orar 23-6. Nicolae Robu se declară împotriva ”obligativităților în campania anticovid nefundamentate logic”.

 

Primarul Nicolae Robu precizează, pe pagina sa de Facebook că, având în vedere mesajele pe care le-a primit după adoptarea hotărârii de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, se impun câteva clarificări din partea sa.

Edilul Timișoarei se declară „împotriva împotriva obligativităților în campania anticovid nefundamentate logic, cu alte cuvinte, care nu-mi inspiră încrederea că pot ajuta efectiv în lupta anticovid.” Și dă două exemple:

Purtarea măștilor în aer liber în zone neaglomerate, zone în care oamenii nu ajung să stea „în contact” unii cu alții, „adică la distanțe mai mici de 1.5 metri, decât cât trec unii pe lângă alții, eventual cât se opresc să se salute, să schimbe o vorbă, în orice caz, un timp de ordinul doar al câtorva minute”.

Închiderea teraselor civilizate, „cu mese distanțate, în care se respectă toate regulile anticovid, deci inclusiv interdicția de a se sta în picioare, la ora 23”.

Nicolae Robu își asumă că el este cel care a cerut exceptarea de la obligativitatea purtării măștii a zonei centrale de promenadă a orașului, respectiv Piața Victoriei și Centrul Istoric, pe motiv că, „în această zonă, chiar dacă e prezentă multă lume, oamenii sunt în mișcare și se respectă distanțarea socială, ea neputând fi considerată spațiu deschis aglomerat. Am făcut-o în contextul în care nu este cunoscut niciun caz de îmbolnăvire la plimbare prin Piața Victoriei sau Centrul Istoric”.

Dacă în privința măștilor în Piața Victoriei și Centrul Istoric a avut câștig de cauză în fața Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, spune Nicolae Robu, în privința orarului teraselor nu a mai avut, replicându-i-se că nu se poate depăși ora 23, pentru că s-a instituit această oră limită printr-o decizie națională. „Citind textele naționale, am constatat că am fost indus în eroare, de la nivel național doar propunându-se asta, nu dispunându-se”, declară primarul Timișoarei. Prin urmare, acesta anunță că va cere revenirea asupra deciziei și lăsarea lucrurilor în Timișoara așa cum au fost, motivând că „nu există niciun caz de îmbolnăvire a cuiva la vreo terasă din Timișoara după ora 23. Cu respectarea exigențelor logice, eficiente, oamenii trebuie să aibă posibilitatea să se relaxeze, să empatizeze, să socializeze – doar omul este ființă socială și nu cred că își propune cineva să îl transforme! –, nu să stea închiși în casă când nu e cazul; când a fost cazul, am stat!”

Nicolae Robu precizează că poziția sa față de cei ce nu respectă regulile, față de cei ce pun în pericol sănătatea semenilor este „una necruțătoare”: „Nimeni n-are un astfel de drept!”

Potrivit Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență emisă în 1 august, în Timiș se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice deschise, respectiv: piețe, târguri, zone de așteptare, stații de transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, zonele de promenadă ale orașelor (cu excepția Pieței Victoriei din Timișoara și Centrului Istoric al municipiului Timișoara), locurile de joacă din parcuri, grădinile de vară, la serbări publice, pelerinaje, la ceremonii religioase, evenimente sportive, evenimente publice de orice tip.

Print Friendly, PDF & Email