Nalan Oral, activista turcă arestată în România, ar putea fi eliberată

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au retras contestaţia la decizia instanţei prin care s-a dispus eliberarea din arest a activistei de origine turcă Oral Nalan. Magistraţii de la Curtea Supremă urmează să ia act de acest demers, femeia având şanse să fie pusă în libertate, anunţă Mediafax.

 

Curtea de Apel Timişoara a revocat, în 20 iulie, măsura arestării provizorii în vederea extrădării pentru activista turcă  Oral Nalan şi a dispus punerea acesteia în libertate. Decizia, nedefinitivă, a fost contestată de reprezentanţii Ministerului Public la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, procurorii şi-au retras contestaţia, motiv pentru care instanţa supremă ar urma să ia act de acest demers şi ar putea dispune eliberarea activistei.

Avocatul lui Oral Nalan, Alin Speriusi, a declarat, după încheierea şedinţei de judecată de la ÎCCJ, că este o decizie normală şi înţeleaptă a Ministerului Public care recunoaşte greşeala făcută de Poliţia de Frontieră, în momentul în care nu a identificat clar documentul de călătorie cu care Nalan a intrat în ţară. „Ea, de la început a intrat cu un document de călătorie, emis în baza Convenţiei de la Geneva pentru refugiaţi, iar această reglemenare este obligatorie pentru România, nu doar ca şi reglementare internaţională care apără drepturile omului, ci şi în baza dispoziţiilor Dreptului European. Există, la nivelul UE, o politică comună în acest domeniu, iar România trebuie să se conformeze. Din nefericire, autorităţile române s-au confruntat cu un caz neobişnuit şi a fost nevoie de intervenţia Interpolului, ca şi organizaţie internaţională. Interpolul este o organizaţie internaţională care funcţionează ca o bază de date în care sunt înscrise mai multe persoane de către statele membre, inclusiv de Turcia, iar secretariatul Genereal al Interpol a luat decizia de a şterge cazul lui Nalan”, explică avocatul Alin Speriusi, citat de Mediafax.

Acesta mai spune că Oral Nalan beneficiază de statutul de refugiat, acordat de Belgia, în anul 2012, iar România ar fi trebuit să recunoască această protecţie internaţională.

Oral Nalan, în vârstă de 38 de ani, care venea din Ungaria şi mergea spre Bulgaria, a fost oprită, în 8 iulie, în Vama Nădlac, din judeţul Arad. Acaesta intenţiona să ajungă la Varna, împreună cu fetiţa sa, în vârstă de 10 ani, şi cu un grup de prieteni. Pe numele femeii exista un mandat de arestare emis de Interpol, pentru o condamnare la 30 de ani de închisoare, sub acuzaţia de terorism, pronunţată în Turcia.

Potrivit Pressone, în momentul în care a intrat în România, femeia avea asupra ei un document de călătorie emis de Regatul Belgiei, în baza Convenţiei din 1951, privind statutul refugiaţilor.

Femeia a fost reţinută şi a prezentată unui procuror din Timişoara, care a înaintat dosarul unui judecător de la Curtea de Apel Timişoara, cerând arestarea preventivă, în vederea extrădării în Turcia.

Potrivit România Curată, astăzi „Curtea de Apel Timişoara a decis punerea în libertate a activistei turce Nalan Oral, după ce Interpol a comunicat că mandatul de arestare pentru terorism a fost şters din sistem, potrivit avocatului care o reprezintă, Bogdan Burdea. Cu toate acestea, activista pentru drepturile omului rămâne în închisoare, deoarece un procuror zelos a declarat recurs, chiar dacă nu mai exista niciun motiv de reținere”.

Fugită din Turcia după condamnarea sa, în 2012, Oral Nalan, activistă pentru drepturile omului, a obţinut statut de refugiat politic în Belgia. În ultimii cinci ani, femeia a trăit la Bruxelles.

 

Update:

În această după-amiază, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv eliberarea din arest a activistei turce Nalan Oral, după ce instanța a luat act că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara și-au retras contestația. Avocatul lui Nalan Oral a declarat că, prin retragerea contestației, Parchetul a recunoscut greșeala făcută de Poliția de Frontieră.

Avocatul a mai declarat, citat de Agerpres, că procesul de la Curtea de Apel Timișoara privind extrădarea activistei Nalan Oral are un termen formal pe 31 iulie, însă se așteaptă ca acest proces să înceteze: „Curtea de Apel Timișoara ar trebui să se pronunțe pe 31 iulie asupra încetării cererii de extrădare și să închidă acest dosar. Statutul de refugiat a fost obținut de doamna Nalan în Belgia, în anul 2012. Ea beneficiază de protecția internațională acordată de statul belgian.”

Print Friendly, PDF & Email