C.S.A.T. a fost adus în atenţia publică, direct sau indi­rect, de câteva ori, în ultima vreme. Din cauza unor contradicţii făcute pe lângă lege, ve­nite de la Guvern, din cauza unor bâlbe ale pri­mului-ministru, a unor de­cla­raţii cel puţin ciu­date ale ministrului Apă­rării. L-am invitat pe Mihai Răz­van Ungureanu – fost premier, fost şef al S.I.E., fost ministru de Externe, fost membru al C.S.A.T. – la un dialog despre scandalul generat de procesul de priva­tizare a C.F.R. Marfă, despre aducerea în ţară a lui Omar Hayssam, despre zborurile ilegale invocate de ministrul Duşa, despre rătăcirea contractului secretizat Bechtel – probleme despre care se vorbeşte cu o seninătate de neînţeles. Dar şi despre recenta rectificare bugetară şi despre problemele oamenilor cu care, de luni de zile, de când bate ţara în lung şi în lat, intră în contact.

„Domnul Ponta încearcă să scape de responsabilitate făcând foarte mult zgomot”

Au fost, în ultimele săptă­mâni, câteva evenimente care pun într-o lumină dacă nu nefavo­ra­bilă, cel puţin neclară C.S.­A.T.-ul. Exemplu recent: scan­dalul generat de privatizarea C.F.R. Marfă. Premierul decla­ră că neformularea unei po­ziţii a C.S.A.T. în cazul contrac­tului de privatizare se va fina­liza prin blocarea privatizării, instituirea unui management privat şi restructurarea com­paniei. Preşedintele neagă. Apoi, Guvernul solicită convo­carea în regim de urgenţă a C.S.A.T., după care premierul pleacă în concediu. Ulterior, Guvernul infirmă că ar fi soli­citat convocarea de urgenţă. Pentru omul de rând, care nu ştie concret ce atribuţii are C.S.A.T., când poate fi convo­cat în regim de urgenţă, vă rog să oferiţi o explicaţie, dat fiind că aţi făcut parte din acest organism.

C.S.A.T. se întâlneşte, de obicei, la cererea preşedintelui C.S.A.T., care este şi preşedintele ţării, regimul întâl­nirilor fiind mai mult sau mai puţin re­gu­lat. În C.S.A.T. se dezbat foarte multe subiecte, dar toate au un numi­tor co­mun: efectul sau consecinţele asupra siguranţei naţionale. Subiectul princi­pal a ceea ce se întâmplă în C.S.A.T. este dezbaterea unor teme care au ca efect sau consecinţă starea de sigu­ranţă naţională, securitatea României. E mai degrabă un for de dezbatere şi concluzionare strategic.

Deciziile C.S.A.T. nu sunt obliga­torii, din păcate. În C.S.A.T., majori­ta­tea participanţilor sunt membri ai Exe­cutivului. Teoretic, în clipa în care C.­S.A.T. a convenit asupra unui subiect, într-o logică politică naturală, ce se dez­bate acolo ar trebui să se definească în acte normative emise de Guvern sau în proiecte de lege construite la Guvern şi apoi înaintate Parlamentului. Sunt, din păcate, mult prea puţine situaţiile în care decizii ale C.S.A.T. să se fi trans­format apoi, pe calea construirii actului normativ, în hotărâri de guvern, în ordonanţe simple, ordonanţe de urgen­ţă sau proiecte de lege înaintate către Parlament. Dar C.S.A.T. nu este o putere executivă ca atare.

Premierul, care este şi vice­preşedinte al C.S.A.T., susţine că avizul C.S.A.T. privind pri­vatizarea C.F.R. este obligato­riu. Preşedinţia îl contrazice.

Primul-ministru încearcă să aco­pere un proces de privatizare care, în situaţia în care s-ar concretiza într-o hotărâre de guvern, ar aduce sub sus­piciune membri importanţi ai Guver­nului, începând cu fostul ministru al Transporturilor şi terminând cu pri­mul-ministru. Victor Ponta este într-o poziţie foarte ingrată din punctul acesta de vedere: a susţinut procesul de privatizare, iar acum nu ştie cum să scape de acest cartof fierbinte. C.S.­A.T.-ul nu are ce aviz să dea. C.S.A.T.-ul a solicitat Executivului ceea ce a soli­citat şi altor Executive, înaintea ac­tualului Guvern, ca în procesul de pri­vatizare – şi asta este o recomandare valabilă pentru orice proces de privati­zare – să fie respectate nişte coman­damente de ordin strategic. C.F.R. Marfă are rol strategic în planurile mari de apărare a  ţării, România fiind membră a N.A.T.O., ceea ce face ca pri­vatizarea C.F.R. Marfă să fie impor­tantă şi pe acest segment.

Undeva, procesul de privatizare are nişte defecte mari, este limpede, iar domnul Ponta este, în momentul de faţă, pus în situaţia de a le rezolva. Cel mai probabil, nu are capacitatea să o facă şi, atunci, încearcă să scape de responsabilitate făcând foarte mult zgo­mot. Dar responsabilitatea este a sa, indiferent de ceea ce spune. Procesele de privatizare pot fi discutate în C.S.A.T., dar decizia executivă  – repet, con­semnată într-o hotărâre de guvern – aparţine exclusiv Executivului şi anga­jează semnătura primului-ministru.

“Exprimarea pe lucruri pe care nu le cunoaşte îi dezvăluie premierului superficialitatea”

Un alt epiod care, în opinia omului de rând, putea ridica semna de întrebare în privinţa funcţionării C.S.A.T. este ope­raţiunea de aducere în ţară a lui Omar Hayssam. Bâlbele lui Victor Ponta au trădat fap­tul că premierul nu a cunoscut mersul operaţiunii, ceea ce duce cu gândul ori la amato­rism din partea lui, ori la fap­tul că, date fiind legă­turile strânse ale unor oameni din P.S.D. cu Omar Hayysam, nu a fost informat de preşe­din­tele C.S.A.T. despre deta­lii­le acestei operaţiuni. În care din­tre cele două variante de răspuns aţi înclina să credeţi?

Despre aducerea în ţară a lui Omar Hayssam s-a discutat de ceva timp, încă dinainte de a exista Guvernul Ponta. Domnul Ponta, cel mai probabil, nu ştie să pună întrebări şi, neştiind să pună întrebări, nici nu obţine răspun­suri. Şi, da, cred că nu ştia nimic. Dar asta, pus faţă în faţă cu faptul că se ex­primă pe lucruri pe care nu le cunoaş­te, îi dezvăluie superficialitatea, faptul că nu stăpâneşte temele majore ale politicii strategice româneşti.

Tot ceea ce înseamnă planul anual de priorităţi strategice se discută în C.S.A.T. şi se face un vot asupra acelui plan. Votul înseamnă consens. Apoi, din acel plan fiecare instituţie îşi ex­tra­ge propriile linii de lucru. Nu ştiu da­că premierul României cunoaşte aces­te lucruri, despre care vorbeşte legea, dar în momentul în care eşti prim-mi­nistru al României, ai îndatorirea să afli care este planul naţional de priori­tăţi strategice pe care C.S.A.T. îl dis­cută şi îl pune în practică pentru anul calendaristic. Eu sunt convins că dom­nul Ponta nici măcar nu a pus aceste întrebări. În opinia mea, el s-a dezin­teresat aproape complet de temele importante discutate în C.S.A.T. Nu de toate, dar de unele dintre ele, da.

„În cazul dispariţiei contractului Bechtel, cineva trebuie să suporte sancţiunea penală”

Un  alt subiect cu semne de întrebare: contractul Bechtel. În contextul în care se solicită desecretizarea acestui con­tract, Dan Şova anunţa, senin, că nu ştie unde este actul. Ce înseamnă dispariţia – din ne­a­tenţie sau cu bună intenţie – a unui contract secretizat? Nu e faptă penală?

Eu sper că Ministerul Public s-a au­tosesizat în acest caz. E vorba des­pre constatarea dispariţiei unui docu­ment secretizat. Toate documentele care au caracter confidenţial sunt con­semnate în registre adăpostite în nişte compartimente speciale la nivelul fie­cărui minister. Când se constată o ast­fel de lipsă, automat se pun în acţiune instituţiile care au responsabilitate în domeniu, pentru a vedea de ce lipseşte un act care are un regim de confiden­ţialitate, care poate fi secret de servi­ciu ori secret de stat, şi, în urma cer­cetărilor, se ajunge la vinovat. Cineva e responsabil pentru asta. Miniştrii care au fost până la primul Guvern U.­S.L., în speţă doamna Boagiu şi domnul Nazare, ştiau că documentul există acolo. Niciodată nu li s-a semnalat dis­pariţia lui.

Se presupune că a existat, în original, în momentul rezi­lierii contractului. Şi dacă s-ar putea face o reziliere de con­tract secretizat în baza unei co­pii, tot ar fi trebuit consta­tată dispariţia originalului la acel moment…

Cu atât mai mult. Deci, cu ce rămânem la sfârşitul zilei? Cu obligaţia pe care o au factorii de răspundere, Ministerul Public fiind unul dintre ei, de identificare a câtorva aspecte: dacă ministrul Şova spune sau nu adevărul, dacă acel contract există sau nu există. Poate nu e în sertarul de jos şi e în cel de sus, şi funcţionarii nu au habar de acest lucru. Dacă nu este de găsit, de ce nu a existat o semnalare a acestui aspect? Şi ce a determinat sustragerea unui document clasificat, în pofida regimului său de clasificare, din locul în care, prin lege, este depus? Cine a făcut acest lucru?

În cazul în care se descoperă acest document, şi domnul Şova nu-l găseşte, este limpede că cine a dus informaţia la ministrul Şova minte. Deci, şi domnul Şova trebuie să-şi facă o anchetă în propria casă.

E o faptă încadrabilă la infrac­ţiuni contra siguranţei sta­tului?

Nu mă pot pronunţa asupra înca­drării. Ceea ce este sigur este că tre­buie să suporte sancţiunea penală.

„Dacă declaraţia domnului Duşa e reală, ar trebui discutată în C.S.A.T.”

Cum comentaţi  declaraţia lui Mircea Duşa care, în calitate de ministru al Apărării al unui stat membru N.A.T.O., spune, tot cu seninătate, că aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat de aparate de zbor „care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de sur­vol”. Ce reacţii poate atrage o asemenea declaraţie?

Eu cred că domnul ministru a ales o exprimare nefericită, purtat fiind de valurile propriei propagande. În acest Guvern, fiecare încearcă să vorbească, dar dă prost când fiecare încearcă să iasă  în faţă.

Adică, nu există aceste zboruri?

Eu nu ştiu despre existenţa lor. Nu ştiu ce s-a întâmplat în ultimul an. Dar am văzut precizările pe care ministerul de resort le-a oferit ulterior.

Dacă lucrurile stau aşa, cum le spune Mircea Duşa, care este cursul firesc al reacţiei autorităţilor?

Dacă ceea ce spune domnul minis­­tru este real, atunci acesta este, într-adevăr, un subiect, ce ar trebui discutat în C.S.A.T.

„Dacă o structură informativă se pretează la joc politic, mai devreme sau mai târziu, acest lucru iese la iveală”

A fost înfiinţată, recent, Di­recţia Antifraudă, o suprastruc­­tură de control fiscal, subor­donată premierului. Tot în subordinea de facto a pri­mu­lui-ministru intră şi serviciul secret al M.A.I.  Pe final de de­cembrie 2012, Direcţia Ge­ne­rală de Informaţii şi Pro­tec­ţie Internă a M.A.I. a fost ri­dicată la rang de depar­ta­ment şi tre­cută în coordo­narea unui se­cretar de stat, ajutat de doi sub­secretari de stat, numiţi de primul-ministru. Practic, sub­ordonată lui Victor Ponta. E normală acumularea aceasta de putere în mâna unui om?

Nu am văzut actul normativ care vizează înfiinţarea Direcţiei Anti­frau­dă ca să mă pot pronunţa în propriu asupra acestui subiect. Dar vă pot spu­ne următorul lucru: orice concentrare excesivă a puterii executive într-un singur loc duce inevitabil la abuzuri.

Unul dintre marile pariuri ale Ro­mâniei de după 2004 a fost ca structu­rile de informaţii – indiferent că e vor­ba despre structurile naţionale, care au lege proprie de funcţionare, sau despre structurile departamentale de infor­maţii, gen D.I.P.I., D.G.I.A. – în primul rând, să fie respectuoase faţă de princi­piile statului democratic şi ale demo­craţiei în general, faţă de libertăţile şi drepturile cetăţeneşti şi, în al doilea rând, să-şi respecte scrupulos propriile acte normative care le organizează şi le asigură funcţionalitatea. Pariul a însemnat absenţa ingerinţei politicului în activitatea acestor organizaţii. În cazul în care – iar aici o spun subliniind acest lucru – o structură informativă se pretează la joc politic, mai devreme sau mai târziu acest lucru iese la ivea­lă. Şi, în momentul în care se confirmă o asemenea bănuială, ce urmează este sesizarea Ministerului Public. Acela este, într-adevăr, un atentat la sigu­ranţa naţională.

E motivul pentru care, din primul moment în care am fost confirmat în Parlament ca şef al S.I.E. şi până în ultimul moment al funcţionării mele ca director al acestui serviciu, am insistat asupra respectării scrupuloase a legali­tăţii şi am reuşit să previn orice inge­rinţă a politicului în activitatea ser­viciului. Aceasta este conduita pe care un organism de natură specială trebuie să o aibă în raport cu instituţiile Statu­lui, în raport cu sfera politică, în raport cu complexul democratic. Nu se res­pectă, mai devreme sau mai târziu adevărul iese la iveală.

Sunt situaţii în care nu s-a în­tâmplat nimic. În precampa­nia electorală din 2009, când portofoliul M.A.I. era la P.S.D., Marean Vanghelie avertiza, într-un acces de lăudăroşenie, că vor ieşi la iveală dosarele făcute de D.G.I.P.I. unor per­soane din familia preziden­ţială. Niciuna dintre aceste persoa­ne nu era angajată a M.A.I., pentru a justifica filajul D.­G.­I.P.I. şi încadrarea operativă…

Nu ştiu altceva în afară de declara­ţiile oamenilor politici. Nu putem construi o speculaţie plecând de la declaraţia unor oameni politici.

„Rectificarea bugetară loveşte în politicile publice româneşti”

Am avut de curând o rectifi­care bugetară. Cum o vedeţi?

Oribilă. Loveşte în politicile pu­blice româneşti. În condiţiile în care creşterea economică este doar ipote­tică, în condiţiile în care, tocmai pe seama faptului că nu există bani la bu­get, negociezi cu F.M.I. o serie întreagă de suplimentări de taxe şi impozite, de unde iei bani?

Banii pleacă, aşa ca de obicei, de la Educaţie – deci, în septembrie, intrăm în următorul an şcolar cu bani şi mai puţini, ceea ce înseamnă şi fonduri mai mici pentru salarii, nu doar pentru asigurarea materială a procesului de educaţie –, de la inves­tiţii. Statul îşi pierde aproape total capa­citatea de a genera investiţii pentru finanţare de segmente de infrastruc­tură. Această rectificare bugetară arată, de fapt, imaginea cea mai neplă­cută a felului în care România este pro­gramatic sărăcită şi adusă într-o sta­re asemănătoare cu ce era la începutul anilor 1990.

„Poate, nu sunt departe vremurile când Educaţia şi Sănătatea nu vor mai face parte din bugetul consolidat”

De luni de zile, bateţi Ro­mâ­nia în lung şi-n lat. Care sunt problemele cele mai acute pe care vi le semnalează oa­menii?

Indiferent de limba maternă, in­diferent de locul în care trăiesc şi muncesc, indiferent de vârstă, preocu­parea celor pe care i-am întâlnit este locul de muncă – prezenţa lui, asigura­rea stabilităţii acestuia. Oamenii vor să aibă garanţia că există dreptul de a mun­ci, care este un drept constituţional.

Alte probleme care îmi sunt sem­nalate vizează asistenţa spitalicească, procesul educaţional. Toţi vor ca pe seama a ceea ce contribuie la buget să aibă asistenţă medicală decentă şi educaţie care să genereze şi să asigu­re performanţă.Una dintre întrebările pe care le aud cel mai des este „De ce ne pleacă pruncii? Cum fac să-i ţin în ţară după ce termină şcoala?” Adică, ce şansă au pe seama educaţiei?

O altă problemă care îmi este adu­să mereu în atenţie este asigura­rea unei stabilităţi în materie fiscală şi legislativă. Oamenii vor să aibă certitu­dinea că România zilei de azi este şi România zilei de mâine, pe seama sta­bilităţii fiscale şi a celei legislative. În­treprinzătorii nu se mai descurcă în hăţişuri, norme şi legi, care se bat cap în cap. Nu mai au certitudinea că ceea ce se taxează marţi nu urmează să fie suprataxat miercuri. Toată confuzia aceasta, pe care o generează actualul Executiv, se răsfrânge asupra oame­ni­lor în general, nu doar a unor cate­go­rii de oameni.

Acestea sunt problemele de care se preocupă toţi românii. De fapt, toa­te acestea intră într-un singur mare capitol: certitudinea unei existenţe decente. Oamenii nu se preocupă de calitatea politicianului neapărat, dar se preocupă de soluţii pentru locurile de muncă – acestea dispar, nu apar. Nevenind investiţiile, nu au nicio şan­să nici ei, nici copiii lor. Văd că ceea ce e valabil azi nu mai e valabil mâine.

Ar putea fi cele două domenii, Sănătatea şi Educaţia, consi­derate de interes strategic şi tratate ca atare?

Eu cred că deja sunt. Dacă îmi aduc bine aminte, sunt incluse în S.N.Ap. din 2010.

Dar această strategie este blocată în Parlament, de trei ani. Cred că o putem conside­ra pierdută.

Consider că ar trebui incluse. La fel, problema demografică. Şi mai e ceva: ar trebui să tratăm foarte res­ponsabil modul în care Educaţia şi Sănătatea participă, ca beneficiare, la împărţirea bugetului naţional. Şi, poate, nu sunt departe vremurile când nu vor mai face parte din bugetul consolidat, în aşa fel încât niciun om politic să nu se mai atingă de ceea ce trebuie să le revină acestor domenii din banul public.

Articolul a fost preluat din arhiva TIMPOLIS, originalul putând fi vizitat aicI: http://timpolis.ro/arhiva/articol-domnul-ponta-nu-stapaneste-temele-majore-ale-politicii-strategice-romanesti-25003.html