Mihai Răzvan Ungureanu: „Partidul-stat, P.S.D., încearcă, pas cu pas, să se cimenteze la putere pentru zeci de ani”

Mihai Razvan UngureanuCum mai poate Opoziţia, aşa fărâmiţată cum este, să stopeze derapajele grave ale Puterii? Pe care le-a dovedit în cazul modificării Constituţiei, în cazul planificării procesului de regionalizare, în cazul reducerii pragului electoral la 30 la sută prezenţă la vot pentru validarea referendumului ori în cazul intenţiei introducerii votului uninominal pur care, aplicat, ne-ar întoarce la un regim cvasi-totalitar. Având o putere-monolit şi o Opoziţie foarte firavă, care sunt paşii pe care aceasta din urmă trebuie să îi urmeze rapid pentru a-şi face auzită, la modul eficient pentru popor, vocea?

Sunt două dintre întrebările pe care i le-am adresat fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, prezent, zilele trecute, la Timişoara.

 

“Maşina supranumerară de vot a U.S.L.-ului face ca activitatea Opoziţiei să fie ineficace”

Modificarea Constituţiei, care se face, de fapt, pe lângă lege, procesul de regionalizare, ca­re se anunţă a fi realizat într-o manieră discreţionară, cu preşedinţi aleşi de consi­lierii locali, nu de populaţie, redu­cerea pragului electoral la 30 la sută la referendum – sunt probleme stringente şi foarte grave pe care le creează Pute­rea. În ce fel poate Opoziţia, aşa fărâmiţată cum este, să stopeze aceste derapaje?

În primul rând, opoziţia parla­men­tară funcţionează, aruncând în luptă instrumentele pe care activitatea par­la­mentară le pune la dispoziţie: de la contestarea adoptării unor acte legis­lative la Curtea Constituţională şi până la formularea de declaraţii politice. În­să trebuie să fim realişti: maşina su­pranumerară de vot a U.S.L.-ului face ca activitatea Opoziţiei să fie ineficace, nu pe seama dezinteresului, ci pe seama numărului mic de parlamentari ai Opoziţiei.

Ce urmează pentru toate? Când textul Constituţiei revizuite va fi gata, când se vor fi încheiat lucrările Comi­siei de Revizuire a Constituţiei, el va trebui să aibă sancţiunea Curţii Consti­tuţionale, înainte de a ajunge în votul plenului. Ceea ce înseamnă că vom sesiza Curtea Constituţională, din nou, în preajma acelui moment. Asadar, mai există o şansă de a opri unul sau mai multe dintre relele pe care le conţine acest text. Aici adaug faptul că în dis­putele referitoare la forumul referen­diar, noi, Forţa Civică, chiar am inter­venit foarte activ şi în plen, inclusiv în etapa post-vot. Aşteptăm să vedem dacă Legea referendumului, în varian­ta adoptată de cele două Camere, va primi sancţiunea Curţii Constituţionale şi dacă va fi promulgată apoi.

În ceea ce priveşte textele aduse la revizuire, am aşteptat până în ultima zi, în 27 mai. Am adus amendamente pe trei categorii de subiecte: acceptul constituţional al referendumului, amen­damente la organizarea şi funcţionarea unor instituţii menţionate în Consti­tu­ţie şi amendamente pe chestiuni spe­cifice, de la organizarea teritorial-ad­ministrativă şi până la numărul manda­telor de parlamentar. O parte dintre aceste amendamente au fost respinse, aşa cum era de aşteptat în condiţiile curente. Cărui om de la U.S.L. i-ar conveni, de exemplu, să accepte faptul că rezultatul unui referendum ar de­ve­ni obligatoriu pentru orice instituţie pu­blică din stat? Un asemenea amenda­ment a căzut din start. Cui de la U.S.L. i-ar conveni să susţină un amenda­ment care spune că nicio hotărâre de guvern, nicio ordonanţă, nicio lege adoptată de Parlament nu ar trebui să intre în con­tradicţie cu rezultatele unui referen­dum? Până la urmă, textul final, dacă va fi votat, va trebui adus în faţa con­sultării populare, tot prin referendum. Şi dacă lucrurile se vor întâmpla aşa, suntem pregătiţi să susţinem boicotul. Ce efect va putea avea boicotul în faţa maşinii de vot a U.S.L.? Nu ştim, dar opoziţie există şi nu este inactivă.

În ceea ce priveşte regionalizarea, aceasta este încă unul dintre marile proiecte făcute pe genunchi de actuala guvernare. În teorie, regionalizarea este necesară. Este nevoie de o redefi­nire a unităţilor teritorial-administra­tive, din foarte multe motive de ordin economic şi social. Însă regionalizarea trebuie făcută pe baza unor studii de im­pact care se extind pe un număr ma­re de ani – şi dau ca exemplu ceea ce au făcut autorităţile comuniste, înain­tea adoptării Legii 1/1968, pentru împărţi­rea României în judeţe. Aproape cinci ani de zile, Academia a lucrat, prin di­fe­rite colective de cercetare, la studii de impact asupra felului în care România urma să-şi schimbe structura internă la nivel administrativ. Or, acum, studiile de impact nu există. Există nişte studii, dar nu sunt unele profunde, în sensul aprecierii consecinţelor majore pe care le atrage un asemenea proces. Sunt principii care se recunosc în generaţii succesive, nu doar pe durata aplicării propriu-zise a dispoziţiilor legale.

Regionalizarea trebuie văzută ca un episod foarte important în reforma profundă, structurală a Statului. Înseam­nă reorganizarea ei: reorganizarea sistemului bugetar la nivel local, reor­ga­nizarea birocraţiei naţionale, şansa reprofesionalizării ei. Nu poţi, însă, purcede la o asemenea reformă struc­turală de proporţii a Statului dacă nu ai bani în buzunar. Regionalizarea se fa­ce, dat fiind că este bugetivoră, în mo­mentul în care ai de unde acoperi cos­turile posibile. Or, noi, în momentul de faţă, suntem într-o situaţie foarte proas­tă din punct de vedere bugetar. Nu avem un buget orientat spre creştere economică. Avem un buget de supra­vieţuire, care abia-abia reuşeşte să aco­pere – şi nu ştim pentru cât timp – plata salariilor şi a pensiilor. Şi, în plus, doar pe seama creşterii economice de anul acesta, tot nu poţi acoperi costu­rile consecinţelor regionalizarii. În ge­neral, statele purced la mari procese de reformă în momentul în care au un surplus bugetar, în aşa fel încât inclu­siv costurile sociale, gen pierdere de locuri de muncă în aparatul bugetar, să fie acoperite prompt, înainte ca ele să determine alte efecte neplăcute de or­din structural.

Mai mult decât atât, iniţiativa re­gionalizării a pornit profund politizată. Nu treci la împărţirea României în re­giuni pe seama situaţiei de astăzi. Re­gionalizarea nu se face în scopul satis­facerii cerinţelor şi nevoilor baronilor locali. Şi nici pe seama pozei politice de azi. Regionalizarea este, până la urmă, o chestiune care ar trebui să inter­sec­teze în egală măsură aşteptările popu­laţiei şi strategiile vizionare ale Statului în materie economică, în materie so­cială, în materie demografică. Fără ca aceste condiţii să fie îndeplinite, regio­nalizarea rămâne doar un proces poli­tic, ai cărui beneficiari imediaţi sunt oameni care au putere de decizie în P.S.D. În speţă, baronii locali care se transfor­mă, unii dintre ei, nu toţi, în vice-regi.

Mai mult decât atât, e necesară discutarea problemelor regionalizării cu redefinirea relaţiilor de autoritate, de responsabilitate dintre Centru şi pro­vincie. Altfel spus, regionalizarea înseamnă şi descentralizare, dar în­seamnă în final răspunsul la o întreba­re foarte delicată, căreia autorităţile române responsabile cu acest proces trebuie să îi dea un raspuns: ce fel de structură de stat, după parametrul dis­tribuţiei autorităţii, urmează să avem: centrat pe Capitală, federalist sau orice altă nuanţă dintre aceste două extre­me? Nici măcar la această întrebare esenţială nu există răspuns din partea puterii.

 

„Şi-au dat seama că au intrat într-o capcană pe care şi-au întins-o singuri cu regionalizarea”

Mihai Razvan UngureanuNu există un text asumat po­litic care să conţină propune­rile Puterii în materie de regio­­nalizare, la fel, nici în cazul mo­dificărilor care se vor a fi adu­se Constituţiei. Aşa, avem doar doar simula­cre de dezbateri.

Eu cred că şi-au dat seama că au intrat într-o capcană pe care şi-au în­tins-o singuri. Suntem deja la jumă­tatea anului. Procesul de regionalizare va avea efecte, unele instantanee, al­tele pe durată scurtă. Anul viitor e an electoral. Au dat drumul la acest proces fără să aprecieze în mod real greutatea enormă a proiectului, faptul că acesta nu se poate face de pe o zi pe alta. Vor forţa, probabil, asumarea de răspunde­re, dacă vor să-i dea drumul imediat, în aşa fel încât să se descarce de o temă pe care şi-au impus-o. Cum la fel de posibil este să o şi omoare, aruncând-o în dezbatere publică şi lăsând apoi ca ea să se desfăşoare fără limită de timp.

Cert e că subiectul este foarte sensibil, în primul rând din punct de vedere politic. U.S.L., mai ales P.S.D., îşi dă seama că fragilizează structura de decizie în interiorul P.S.D. cu o dezbatere de genul „Care dintre noi, preşedinţi de Consilii Judeţene sau primari de mari oraşe, e mai apt să devină preşedinte de regiune sau ce vom avea: vice-guvernator, guvernator sau vice-rege politic?”

Costul politic al preluării unui ase­menea proiect, astăzi, e foarte mare pen­tru partidul care îl propune. P.N.L. nu va participa la chestiunea aceasta. Vă daţi seama că şi-ar supune structura teritorială unor mari presiuni – respec­tiva structură care nu va înţelege nicio­dată de ce Sibiul e mai puţin important decât Braşovul sau Târgu Mureş mai puţin important decât Bistriţa – şi nu vor putea să facă atractiv un proces ale cărui consecinţe, bune ori rele, ur­mează să se plătească în ani. Tot în ani s-ar putea să apară efecte bune, dar cum le transferi în vot? Este o temă pe care P.S.D. a preluat-o şi a preluat-o cu o fervoare de partid comunist.

Pe de altă parte, însă, P.S.D. plă­teş­te – cu aceasta ocazie – o poliţă P.N.L., oferindu-i ocazia sa îşi frângă gâtul cu dezbaterea pe Constituţie.

 

“P.S.D. construieşte partidul unic, pas cu pas”

Ce se va întâmpla cu legea privind reducerea pragului de reprezen­tare la vot la 30% în cazul referen­dumului? V-a fost respinsă solici­tarea de reîntoarcere a legii la co­misiile de specialitate, pentru re­discutarea ei. Puteţi să mai stopaţi această aberaţie legislativă?

Se va tranşa acest aspect la Curtea Constituţională. Împreună cu promulgarea, reprezintă ultimele instanţe care mai pot cenzura ori stopa procesul acesta prin care partidul-stat, P.S.D., încearcă să se cimen­teze la putere pentru zeci de ani de acum încolo. De fapt, noi asistăm la acest proces nu din cauza U.S.L. – P.N.L.-ul este jumăta­tea foarte fluidă a uniunii –, P.S.D.-ul este cel care se transformă pas cu pas, aproape arit­metic, în partid-stat. Acesta este obiectivul real al P.S.D.: începând de la dezbaterea referitoare la modul în care premierul poate fi desemnat de partidul care aduce numărul cel mai mare de mandate în Parlament – şi vorbim de un P.S.D. care are un procentaj electoral stabil, de 35% – şi terminând cu mica tentativă de proiect politic privind uninominalul pur. Toţi aceşti paşi sunt în şir. Ei construiesc partidul unic. Şi, prin vocea preşedintelui P.S.D. care, întâmplător, e şi premier, dar şi prin vocea altor oameni poli­tici de la vârful P.S.D., vedem că toţi au în faţă imaginea unui P.S.D. sudat definitiv la putere. Or, în momentul în care se întâmplă aşa ceva, democraţia românească este anu­lată, va rămâne doar o chestiune de vitrină.

 

„Dacă ar fi aplicat uninominalul pur, ne întoarcem într-un regim cvasi-totalitar”

Noul premier desemnat Mihai Razvan Ungureanu face declaratii de presa, la Palatul Cotroceni din BucurestiS-ar putea ca votul uninominal pur să treacă. U.S.L. are majoritatea în Parlament. Care este pericolul pe care l-ar reprezenta pentru Ro­mânia dacă ar fi aplicat acum?

Discuţia nu poate fi limitată la unino­minalul pur. Va fi o discuţie pe Legea elec­torală ca atare, iar U.S.L. nu are o opinie armonizată pe Legea electorală.

 

Printr-un scenariu de nedorit, să presupunem că vom ajunge să vo­tăm în baza uninominalului pur…

Dacă uninominalul pur ar fi fost aplicat pe 9 decembrie 2012, U.S.L. ar fi avut 99% în Parlament. Ne întoarcem într-un regim de autoritate politică, într-un regim cvasi-tota­litar. Asta s-ar fi întâmplat. Ăsta este peri­colul uninominalului pur. P.S.D. gândeşte în termenii de azi, el vrea beneficii politice acum. Pericolul mare este că asemenea tex­te în Legea electorală, dacă sunt construite pe imaginea de acum, nu şi pentru genera­ţiile viitoare, înseamnă haos administrativ, politic, economic şi social. Acesta este pericolul real care pândeşte România în acest moment. Şi repet: România nu este o ţară aflată în creştere economică, este o ţară săracă şi care sărăceşte în continuare. Ne îndreptăm cu paşi mari spre colaps. Oricine îşi poate da seama că aceasta este o gândire antipatriotică.

 

„Opoziţia poate oferi o contrapondere la U.S.L. prin unitate de acţiune”

Avem o putere-monolit şi o Opoziţie foarte firavă. Care sunt paşii pe care Opoziţia trebuie să îi urmeze rapid pentru a-şi face auzită, la modul eficient, vocea?

Există un singur mod în care Opoziţia se poate opune U.S.L.-ului şi oferi o contrapondere: prin unitate de acţiune. Propunerea cu care am venit noi, prin Alianţa D.A. – care nu este o fantezie, ci un plan gândit împreună cu conducerea P.P.E. – este compusă din trei părţi: două momente tactice şi un moment stra­tegic.

Cele două momente tactice sunt programate pentru 2014: liste comu­ne la europarlamentare, candidat unic la prezidenţiale şi, în orizontul lui 2016, o federare a partidelor din zo­na centru-dreapta. Când spun par­ti­de de centru-dreapta, mă refer la cele care sunt membre P.P.E. sau, cum este cazul F.C., vor fi – fiind acum aspirante la calitatea de membri P.­P.E. Cele două momente din 2014 în­seamnă generarea unei rutine comu­ne de acţiune. Alegerea unei liste co­mune pentru europarlamentare, ca­re să aibă cu adevărat reprezenta­tivitate la Bruxelles –  înseamnă şi înţelegerea faptului că de genul de reprezentare pe care o vom avea la Bruxelles depinde influenţa pe care România o va avea în Parlamentul Eu­ropean, precum şi beneficiile pe care le poate obţine în urma participării la lucrările în P.E. Noi vom avea 33 de europarlamentari, mai puţini decât acum, dar P.E. are puteri mărite în urma Tratatului de la Lisabona. De exemplu, în materie bugetară, P.E. construieşte bugetul. Mai mult, dacă P.P.E. reuşeşte să-şi menţină majori­tatea la nivelul P.E., atunci şi compo­ziţia după culoare politică a Comisiei Europene va da câştig de cauză P.­P.E., deci şi României. Evident, pe o asemenea listă nu ar trebui să încapă clientela de partid. Trebuie o repre­zentare cu adevărat activă, recunos­cută european, aptă să fie creativă în apărarea interesului electoratului. Or, asta se face pe seama convocării unei resurse umane serioase. Unde se găseşte ea? La intersecţia tuturor partidelor de centru-dreapta.

În privinţa candidatului unic la Preşedinţie, la fel. Se defineşte candidatul, forţele politice îl susţin în aşa fel încât, în urma alegerilor pe care dreapta le poate câştiga în felul acesta, viaţa politică din România să se rebalanseze. Ai Executivul care este al U.S.L., ai o majoritate în Parlament a U.S.L., dar cel puţin o parte din Executiv, adică partea care ţine de competenţele preşedintelui, contrabalansează uniformitatea aceasta politică. Necesitatea şi urgenţa determină ralierea forţelor politice din dreapta. Deocamdată, ofertei noastre politice i s-a răspuns insuficient.

 

Şi tot deocamdată, de pe pa­lierul de centru-dreapta sun­teţi unicul candidat asumat pentru prezidenţiale…

Vă spun în ce etapă suntem. Sigur vom avea un candidat al Alian­ţei D.A., sprijinit şi de F.C., şi de P.­N.Ţ.C.D. Există mecanisme statuta­re interioare F.C. care, de exemplu, vor putea fi interpretate şi puse în funcţiune, în aşa fel încât pentru poziţia de candidat din partea F.C. să fie organizare alegeri primare, pen­tru ca orice membru al partidului să poată să-şi depună candidatura la funcţia de preşedinte din partea A­lianţei D.A. Problema nu este cine va candida. Nu numele de familie con­tează. Problema este să agreezi prin­cipiul, în primul rând.

 

„La un moment dat, maturitatea şi viziunea vin. Să nu fie prea târziu”

Să ne uităm puţin peste gard, la principalul partid de Opo­ziţie, P.D.-L. alături de care, se presupune, veţi recon­strui dreapta. Cum vedeţi scandalul re­cent, care îi afec­­tează imagi­nea, scandal cauzat de deci­zia de exclu­dere a unor voci critice, de suspendarea alto­ra? Îl ve­deţi ca efect al unor dezbi­nări dirijate din exte­riorul partidului sau ca efect al unor greşeli tactice, al unor sincope de comunicare?

Noi nu ne uităm peste gardul vecinilor. Avem atât de multă treabă de făcut în cadrul Alianţei şi cu extin­derea reţelei naţionale a F.C., încât ceea ce se întâmplă la P.D.-L. nu re­prezintă în mod necesar preo­cupa­rea noastră. Nici măcar obiectul ob­servaţiei directe. Dar ar fi păcat ca oameni care sunt dedicaţi dreptei politice şi a căror voce se face auzită în medii diverse să nu poată – pe motive pe care nu am cum să le in­terpretez sau să le comentez – parti­cipa la acest proces. Sunt convins că, la un moment dat, maturitatea şi viziunea vin. Totul este să nu fie prea târziu.

 

Problemele de comunicare nu sunt doar intraorgani­za­ţionale. Ceea ce se vede acum este faptul că nu se reu­şeşte închegarea unui dialog între partidele de dreapta, există doar invitaţii la dialog, pe care le-aţi lansat dumneavoastră.

Ba da, există. Eu am anunţat că declanşez un dialog la nivelul struc­turilor de conducere. Am acest dialog şi cu preşedintele P.D.L., dl Vasile Blaga, şi cu conducerea U.D.M.R., cu P.N.Ţ.C.D. am, oricum, dialog pentru că suntem în aceeaşi alianţă. Avem un dialog foarte bun cu Iniţia­tiva România Liberală, a cărei defini­ţie doctrinară este identică definiţiei noastre doctrinare şi care susţine proiectul în trei paşi de care am a­mintit. Avem contacte şi cu Fundaţia Mişcarea Populară. Noi credem în acest dialog, pentru că el urmează să clarifice dacă nu acum, mai încolo, relaţia dintre noi.

 

Timpul deja presează. Un candidat pentru preziden­ţiale nu se pregăteşte într-un singur an…

Suntem pregătiţi şi pentru vre­me rea. În cazul care planului nostru de coagulare în acţiune a dreptei i se va răspunde cu indiferenţă sau cu refuz, noi vom merge mai departe cu Alianţa. Şi sunt convins că vom avea europarlamentari, aşa cum sunt con­vins că vom avea un candidat la pre­zidenţiale, care va onora compe­tiţia.

 

Articolul a fost preluat din arhiva TIMPOLIS, originalul putând fi citit aici.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS