Fostul director al Pieţe SA, Ioan Nasleu, trimis în judecată

Ioan Nasleu. Sursă foto: Pieţe SA

DNA i-a trimis în judecată, pentru fapte de corupţie, pe fostul director al SC Piețe SA Timișoara, Ioan Nasleu, şi pe un fost vicepreședinte al Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților, Claudiţa Selavărdeanu.

 

Ionuţ Nasleu a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, în formă continuată, iar Claudiţa Selavărdeanu, pentru permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată, (494 acte materiale) şi pentru exercitarea fără drept a unei profesii.

În acelaşi dosar a mai fost trimisă în judecată o avocată din Baroul București care este şi administratoarea de fapt a unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunilor de folosirea de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată, încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării, în formă continuată, şi efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată. De asemenea, în judecată a fopst trimis şi administratorul mai multor societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunilor de  cumpărare de influență, instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite şi folosirea de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada 16 noiembrie 2017 – 18 decembrie 2019, Claudița Selavărdeanu ar fi colectat informații personale și patrimoniale nedestinate publicității (numerele dosarelor, identitățile și adresele persoanelor îndreptățite la despăgubiri sau ale reprezentanților acestora, valoarea despăgubirilor, caracteristicile fizice, tehnice sau juridice ale imobilelor) din 494 de dosare A.N.R.P. validate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor sau instanțele de judecată pe care, ulterior, i le-ar fi transmis omului de afaceri (cercetat în prezenta cauză). Informațiile respective îi erau necesare acestuia pentru a trimite persoanelor îndreptățite oferte de cumpărare a drepturilor de despăgubire la prețuri mult mai mici decât valorile despăgubirilor aprobate (30% din valoarea reală), profitând de incertitudinea și expectativa îndelungată în care se aflau titularii dosarelor ANRP. În același scop, o parte din informații ar fi fost transmise de omul de afaceri și avocatei, iar aceștia, în urma folosirii informațiilor nedestinate publicității primite de la Selavărdeanu, ar fi obținut foloase necuvenite totalizând aproximativ 8.900.000 de lei.

În cursul anului 2017, același om de afaceri i-ar fi promis în mod repetat lui Ioan Nasleu bani și un autovehicul BMW X1 pentru a interveni succesiv la prim-ministrul Guvernului României, la șeful Cancelariei acestuia și la președintele ANRP, asupra cărora Nasleu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență și i-ar putea determina să urgenteze aprobarea unui dosar ANRP, privind acordarea ilegală a unor despăgubiri de 18.941.508 euro (pretențiile de despăgubiri în dosarul respectiv erau nefondate).

În cauză DNA au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Print Friendly, PDF & Email