Universitatea Politehnica Timişoara a inaugurat noul sediu al Facultăţii de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, o clădire ultramodernă, dedicată cercetării, inovației și educației în domeniul ingineriei chimice, biotehnologiilor și a protecției mediului.
Evenimentul de inaugurare a avut loc în holul central al noii clădiri, în prezența reprezentanților conducerii Universității Politehnica, a cadrelor didactice ale Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, a partenerilor economici, institutelor de cercetare și a studenților facultății.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 23 iulie 2020, iar turnarea fundației a avut loc în octombrie 2020. Clădirea, amplasată pe bulevardul Vasile Pârvan, nr. 6 a fost proiectată pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare și reprezintă culminarea eforturilor susținute ale facultății de a se adapta și a evolua în consonanță cu cerințele academice și industriale contemporane, spun reprezentanţii Universității Politehnica. Imobilul are zece laboratoare didactice noi, care acoperă o suprafață totală de aproape 1200 mp și şapte laboratoare de cercetare, însumând 345 mp. Clădirea găzduiește, de asemenea, şase birouri și două zone de relaxare pentru studenți, de pe peste 1000 mp.
„După 42 de ani, visul nostru de a fi toți împreună a devenit realitate. Deschidem astăzi un nou capitol în istoria facultății noastre, marcând începutul unei noi ere, unde toți studenții și cercetătorii își vor putea desfășura activitățile într-un cadru modern, adecvat secolului în care trăim”, declară prof. univ. dr. Gabriela – Alina Dumitrel, prorector al Universității Politehnica Timișoara, absolventă a acestei facultăți şi, acum, cadru didactic aici.
Noua clădire este construită în continuarea actualului sediu al facultății, iar extinderea a devenit posibilă în urma accesării de fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Regional. Valoarea totală a proiectului depăşeşte 40 de milioane de lei, dintre care 11 milioane fiind finanțate de către UPT.
„Sunt extrem de încântat să mă aflu astăzi aici, într-o locație care servește drept punte între vechi și nou, între trecut și viitor. Este fascinantă această tranziție între cele două clădiri”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.
Ultimele comentarii