Ediţie aniversară a Erasmus International Week, la Universitatea de Vest din Timişoara

Foto: UVT

Biroul Erasmus din cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale al Universităţii de Vest din Timişoara a dat, de ziua Europei, startul celei de-a zecea ediţii a evenimentului deja tradiţional Erasmus International Week @ West University of Timişoara.

 

Peste 90 de participanţi, cadre didactice şi personal administrativ, provenind de la universităţile partenere Erasmus ale UVT din peste 20 de ţări, de pe patru continente, se întalnesc la Timişoara pentru a discuta despre viitorul internaţionalizării învăţământului superior la nivel global, în contextul crizelor sanitare şi geopolitice din ultimii ani. Ţările reprezentate la eveniment sunt: Albania, Armenia, Azerbaigian, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Egipt, Franţa, Georgia, Germania, India, Indonezia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii, Tunisia, Turcia, Serbia, Ucraina, Uzbekistan.

Programul acestei săptămâni include activităţi de training susţinute de experţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, precum şi din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Printre temele pe care Universitatea de Vest din Timişoara le propune spre abordare participanţilor internaţionali sunt: mobilităţile internaţionale în noul program Erasmus+, digitalizarea proceselor de predare şi învăţare şi impactul lor asupra relaţiilor internaţionale în învăţămâtul superior, iniţiativa European Universities şi Universitatea Europeană UNITA, din care UVT face parte ca membru fondator şi obiectivele internaţionalizării educaţiei în contexte de criză (pandemie, conflicte geopolitice).

Participanţii sunt angrenaţi zilnic în activităţi ce presupun schimbul de bune practici în ceea ce priveşte cooperarea internaţională în învăţământul superior (activităţi de tip mutual learning workshop, mobility cafe, job shadowing), dar şi activităţi de predare în opt din cele unsprezece facultăţi ale UVT.

Universitatea de Vest din Timișoara inovează permanent și, iată, acum a devenit o universitate a alianțelor europene. UVT continuă să îşi demonstreze rezilienţa şi să fie una dintre cele mai active universităţi din România în ceea ce priveşte cooperarea internaţională în general şi implementarea programului Erasmus+ în particular. Europa este aici, la UVT!”, declară rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

UVT redefinește acţiuni deja cunoscute şi consacrate, precum Erasmus International Week @West University of Timişoara – eveniment declarat model de bune practici la nivel naţional în 2019 –, adaptându-le noilor condiţii şi nevoi din învăţământul superior, transmiot oficialii instituţiei: „Astfel de acţiuni aduc valoare adăugată experienţei profesionale a participanţilor din străinătate, dar şi a colegilor din UVT ce intră în contact cu ei pe perioada evenimentului. Pentru cei dintâi, săptămâna Erasmus reprezintă o formă de internaţionalizare în străinătate, după o perioadă în care accesul la experienţe internaţionale fizice a fost extrem de limitat. Iar pentru cei din Universitatea de Vest din Timişoara, reprezintă o altă formă de internaţionalizare acasă, pe care o încurajăm, ca parte din politica instituţională de a crea un mediu universitar multicultural, internaţional şi incluziv la UVT.”

Print Friendly, PDF & Email