Distracţie la bordul avionului lui Gheorghe Gheorgiu Dej

La Aeroport Buzias Foto (o) culumeainspateLa Buziaş încep, mâine, “Zilele avionului”. O sărbătoare care marchează zece de la momentul în care avionul din Buziaș, folosit de liderul comunist Gheorghe Gheorgiu Dej, a fost amenajat ca avion-restaurant.

 

Puţini ştiu că Buziaşul, oraşul-staţiune cunoscut şi recunoscut pentru apele sale minerale, are şi un „aeroport”. De fapt, o terasă numită „La Aeroport”, unde este amplasat un avion, un Lisunov sovietic. Un avion folosit de liderul comunist Gheorghe Gheorgiu Dej, după cum spune o legendă care circulă prin partea locului.

Ceea ce este cert e că, la Buziaş, acest avion a fost adus în anul 1978, în stare de funcţionare, fiind amenajat ca „aviabar”, în parcul băilor. Câţiva ani mai târziu, în 1986, a fost mutat în apropierea Hotelului Silvana. După 1990, a intrat în paragină. Aparatura de la bord a fost furată, la fel, bucăţi din coada avionului, proiectoarele montate în aripi, mobilierul, ușa. Tipic românesc, s-ar putea spune… Şi aşa, în starea aceea de degradare, a rămas ani de zile. Până în 2005, când o firmă locală, Nedian SRL, a pus în valoare acest inedit obiectiv turistic. În acelaşi an a reamenajat interiorul avionului, unde acum funcţionează în sezonul rece un bar şi a fost construită o terasă de vară. Aşa că, în momentul de faţă, “Aeroportul Buziaş” a ajuns un reper şi un punct de atracţie al oraşului.

În acest week-end, firma care deține și administrează avionul-restaurant organizează „Zilele Avionului”. Un eveniment la prima ediție, dedicat împlinirii a zece ani de la momentul în care avionul din Buziaș a fost recondiționat și redat publicului larg, ca avion-restaurant.

„Zilele Avionului” încep vineri, 21 august, și se încheie duminică seara, 23 august, organizatorii promiţând că din program nu vor lipsi istorisirile unora dintre cei care au participat, acum 40 de ani, la transportul avionului de la Timișoara la Buziaș. “Vrem ca «Zilele Avionului» să devină o tradiție și să intre în programul de evenimente pentru promovarea Stațiunii Buziaș”, spune Nelu Hudrea, managerul Nedian SRL.

Print Friendly, PDF & Email