Distracţie de Ziua Copilului, la La Aerodromul Cioca

O zi plină de voie-bună, de distracţie şi de adrenalină se anunţă la Aerodromul Cioca, din Timişoara, de Ziua Copilului.

 

După succesul de care s-a bucurat la public Ziua porţilor deschise la Aerodromul Cioca, reprezentanţii aerodromului au decis ca în 1 iunie să-şi deschidă porţile pentru cei care îşi doresc o ieşire cu familia, la aer curat. Astfel, în 1 iunie, între orele 10 – 14, copiii pot vedea avioane de mici dimensiuni, care vor ateriza pe aerodrom, zboruri cu balonul ancorat, iar celor care preferă arta li se pregătesc ateliere de pictură şi desen, cei mai buni urmând să fie recompensaţi cu premii.

Noua îndeletnicire a multor elevi, jocul kendama, va fi tema unui concurs, acestuia fiind aşteptaţi cu premii sub formă de zboruri cu avionul, deasupra Timisoarei.

Organizatorii evenimenutului sunt Aviaţia Utilitară Timişoara, Asociaţia Aerodrom Cioca Timişoara, Asociaţia ASALT, Aeroclubul Blue Eagles, MaxAir şi Balloony.

Parcarea pentru maşinile vizitatorilor, anunţă organizatorii, va fi amenajată pe terenul aerodromului, intrarea făcându-se pe prima poartă din stânga, din direcţia Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro