Deputat PNL Pavel Popescu: “Locotenenții lui «Pablito» Dragnea au transformat Parlamentul într-o anexă a Grupului Infracțional Organizat”

Deputatul PNL Pavel Popescu acuză că dezbaterile pe modificările legilor Justiției au fost transformate de „locotenenții lui «Pablito»” într-un nou moment rușinos pentru democrația românească și pentru ideea de parlamentarism.

 

În jurul orelor 19, în ciuda faptului că în Parlament încă se votau amendamentele la Statutul judecătorilor și procurorilor, pe site-ul Senatului această lege apărea ca fiind deja adoptată. Acest lucru demonstrează lipsa totală de respect pe care cei din majoritatea PSD-ALDE o au față de lege, față de Constituție și față de românii care i-au votat”, declară deputatul PNL de Timiş Pavel Popescu.

Acesta mai spune că românii trebuie să știe că Opoziția se luptă încă de la începutul anului cu acest mod de lucru în Parlament. „Ne-am obișnuit să vedem cum lucrările sunt conduse cu pumnul, ne-am obișnuit să vedem cum rapoartele comisiilor parlamentare sau ale comisiilor speciale sunt modificate abuziv și ajung în plen sub o altă formă decât cea votată sau că reprezentanților Opoziției nu le este permisă susținerea unor amendamente în plen”, afirmă Pavel Popescu. Atrăgând atenţia că aceste aspecte afectează imaginea României pe plan internațional și imaginea Parlamentului pe plan intern.

Pavel Popescu susţine că în acest an, parlamentarii PSD-ALDE au votat „fără să clipească” rapoarte ce însumau sute de pagini, fără să ştie ce eîn ele: „Singurul motiv pentru care votau era că așa le spuneau păstorii.”

„Dragi parlamentari din PSD și din ALDE, unde vă este onoarea și unde vă este loialitatea?

Deputatul liberal îi întreabă public pe parlamentarii din PSD și din ALD dacă sunt loiali legilor și cetățenilor României sau „grupului infracțional organizat” care folosește Parlamentul doar cu scopul de a-i scăpa pe Dragnea și Tăriceanu de Justiție? „Nicolae, Vlase, Nicolicea și Iordache și-au asumat public rolul de ciocli ai Justiției independente din România. Voi, însă, ce scuză aveți? Ce scuză aveți că vă comportați ca o turmă de mioare?”, mai întreabă Pavel Popescu.

Acesta acuză parlamentarii Puterii au transformat o zi de doliu național „în onoarea unui român pe care spuneți că îl admirați și îl respectați”, într-o nouă zi neagră pentru democrația românească: „Ați cinstit memoria regelui Mihai acționând exact așa cum, pe vremuri, acționa Vîșinski. Ați demonstrat că sunteți oricând gata să călcați în picioare valorile pentru care Regele s-a luptat o viață întreagă, doar de dragul lui Pablito. Să vă fie rușine!”.

Print Friendly, PDF & Email