Cursuri intensive de limba română pentru viitorii studenţi ucraineni, la Universitatea de Vest din Timișoara

Foto: UVT

De la izbucnirea războiului în Ucraina, Universitatea de Vest din Timișoara a dezvoltat un set de programe universitare pentru refugiații ucraineni, cu precădere pentru studenți și cercetători.

 

Universitatea de Vest din Timişoara anunţă organizarea unui program de învățare intensivă a limbii române, ce se va desfășura timp de 14 săptămâni, în perioada 9 mai – 15 septembrie, oferit în regim gratuit persoanelor interesate, studenților și candidaților la studii din Ucraina, în vederea continuării sau începerii studiilor în învăţământul superior din România, în anul 2022. Cursul își propune să pregătească participanții (cetățeni ucraineni refugiați în România), într-un format intensiv, pentru nivelul de competență lingvistică B1.

Programul de învățare a limbii române va fi orientat spre formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română conform reglementărilor CECRL (receptare scrisă, receptare orală, exprimare scrisă, exprimare orală), într-un format adaptat al structurii programului pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, anunţă oficialii UVT. Cursurile vor fi susținute de o echipă de cadre didactice cu experiență în predarea limbii române ca limbă străină din cadrul Colectivului de limba română și an pregătitor al Departamentului de studii românești din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie.

În cadrul pachetului de măsuri adresate refugiaților din Ucraina, UVT organizează un program de studii postdoctorale adresat cetățenilor din Ucraina, deschis săptămâna trecută, având o durată de 24 de luni, amplasat în domeniile economiei, chimiei, ciberneticii, matematicii, filologiei, fizicii, finanțelor publice, geografiei, științelor politice, științelor educației, sociologiei, dreptului, istoriei, filosofiei, precum și pentru domeniile vocaționale (artă, muzică și arte performative).

De asemenea, UVT a răspuns solicitărilor de integrare venite din partea a doi cetățeni proveniți din spațiul ucrainean. Astfel, a fost primită solicitarea de integrare ca profesor asociat din partea lui Igor Kononenko, membru al Departamentului de Management Strategic din cadrul Institutului Politehnic din Harkov, iar în cadrul programului de burse postdoctorale oferite de UVT refugiaților ucraineni, s-a înscris Anna Safronova, doctor în artă la Universitatea Națională de Tehnologie și Design Kiev, aceasta urmând să beneficieze de mentoratul profesorului universitar Camil Mihaescu, pentru o perioada de 24 de luni, în cadrul domeniului de doctorat „Arte vizuale”.

„Comunitatea academică a UVT este solidară cu cetățenii ucraineni, cu refugiații, cu cei care își caută soluții educaționale în România. Deschidem acum și un modul pentru cursurile de limba română, adresate ucrainenilor care își doresc să acceseze programe de studii în limba română, pentru care este importantă pregătirea la un nivel bun de receptare și exprimare în limba română. Oferim gratuit acest program de învățare a limbii române, ca parte a pachetului de acțiuni pe care UVT le-a adoptat pentru susținerea refugiaților ucraineni din România. Solidaritatea universitară este o valoare universală, importantă acum pentru susținerea refugiaților ucraineni”, transmite rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

 

Print Friendly, PDF & Email