Concurs foto despre viaţa în Euroregiunea DKMT

Agenţia de Dezvoltare Euroregională Dunăre-Criş-Mureş-Tisa organizează, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființare, un concurs de fotografii, care să reflecte specificul și momente din viața de zi cu zi a oamenilor care trăiesc în această zonă.

 

În luna noiembrie Consiliul Judeţean Timiş marchează 20 de ani de funcționare a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, care cuprinde județe de la granița dintre România, Ungaria și Serbia.

„Pe parcursul acestor 20 de ani, am reușit împreună să punem în practică proiecte importante pentru județele noastre. Consursul de fotografii pe care îl lansăm acum are rolul de a prezenta momente din viața acestei Euroregiuni și a locuitorilor ei”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Toți cei interesați să participe la acest concurs sunt invitați să transmită minimum o fotografie (maximum trei fotografii) la adresa de e-mail dkmtfoto@gmail.com, până cel târziu în 31 octombrie, ora 16.

Cei care transmit fotografii, sunt rugați să le denumească în felul următor: domiciliul_ numele de familie_prenumele_nr. de ordine_denumirea fotografiei (cu litere mici, fără diacritice), iar în textul e-mailului să cuprindă numele, adresa şi numărul de telefon.

Fotografiile vor fi expuse în cadrul şedinţei festive a Adunării Generale a Cooperării Regionale DKMT, organizată cu ocazia celebrării a 20 de ani de la înfiinţare, care va avea loc la Novi Sad, de 21 noiembrie, festivitate la care vor fi invitați să ia parte și  autorii fotografiilor premiate.

Autorii celor mai bune șase fotografii alese de juriu vor beneficia de un sejur de două zile (o noapte de cazare pentru două persoane), la unul dintre următoarele hoteluri:

  • Best Western Hotel, judeţul Arad
  • Pincelakat Szálloda, judeţul Bács-Kiskun
  • Colosseum Hotel, judeţul Csongrád
  • Pensiunea Dora, judeţul Caraş-Severin
  • Hotel Check Inn, udeţul Timiş
  • Voivodina: un hotel de minim 4*

Cazarea la hotel se poate face până la data limită de 31 august 2018 (conform înţelegerii prealabile cu hotelul respectiv. În afară de cazare, organizatorul concursului sau asociaţii  societăţii nu îşi asumă alte cheltuieli.

Print Friendly, PDF & Email