Concurs european de selfie, cu premii, pentru tineri

Un proiect euroregional care include şi oraşe din cinci ţări, printre care şi Timișoara, derulat sub genericul Meet the citizen 2.0, îi informează pe tineri despre realizările cu fonduri europene din țările lor.

 

Printre acțiunile proiectului, coordonat de European House Budapesta, se află și o dezbatere pe teme europene, cu studenți și tineri timișoreni, care va avea loc la Universitatea de Vest din Timişoara, vineri, 10 septembrie, ora 11, Sala A01. Câți bani s-au cheltuit din fonduri europene şi care sunt exemplele concrete de realizări cu acest sprijin, sunt doar două din temele dezbaterii. Evenimentul de la UVT este realizat în colaborare cu Asociația pentru Comunicare Vizuală VideoVest

Cel mai atrăgător punct al proiectului se anunţă a fi concursul de selfie, imagini luate de la locul unor realizări cu bani europeni. Data limită pentru aplicăarea imaginilor este vineri, 15 octombrie. Participarea la concurs se face în patru paşi:

Pasul 1: Descărcarea aplicației eu4myregion de pe site-ul www.eu4myregion.eu.

Pasul 2: Selectarea cel puțin a unei locații sau a unui proiect finanțat din fonduri europene.

Pasul 3: Selfie la această locație, poza fiind trimisă cu textul „This project is co-funded by the European Union”. Pot fi încărcate selfie-uri multiple de la mai multe locații finanțate de UE.

Pasul 4: Încarcarea fotografiei pe platforma indicată, cu o scurtă descriere personală (nume, prenume, o scurtă explicație a locației unde a fost făcută poza).

Organizatorii anunţă şi premii: Premiul I – 500 de euro (1 câștigător), Premiul II – 250 de euro (1 câștigător), Premiul III – 100 de euro (3 câștigători).

Proiectul euroregional Meet the citizen 2.0 include cinci orașe: Kecskemet (Ungaria), Osijek (Croația), Olomuc (Cehia), Kosice (Slovacia) și Timișoara (România).

Print Friendly, PDF & Email