Concert de naiuri produse dintr-un arbore supraviețuitor al exploziei de la Hiroshima, susţinut la Timișoara

Corul Senda Pan Flute

Corul de copii și tineri din Japonia, Senda Pan Flute Choir, care cântă la naiurile confecționate dintr-un arbore care a supraviețuit în urma exploziei de la Hiroshima, vine la Timișoara. Grupul va susține un concert la Centrul Reformat Noul Mileniu, în 19 septembrie, de la ora 18.

 

Școala din localitatea Senda este la doar 2,2 km de epicentrul exploziei bombei atomice care, pe 6 august 1945, a fost aruncată deasupra orașului Hiroshima. Un chiparos de pe terenul școlii a supraviețuit bombardamentului. 70 de ani mai târziu, copacul iubit de comunitate s-a uscat, dar a fost într-un fel readus la viață sub forma a 95 de instrumente muzicale. Sunetul lor a ajuns în întreaga lume, iar acum ajunge la Timișoara.

Arborii care au supraviețuit bombei sunt cunoscuți în întreaga lume ca Hibaku Jumoku și sunt protejați de către autorități, fiind considerați monumente vii. Semințele arborilor care au rezistat bombei atomice în mod miraculos sunt distribuite în toată lumea, în semn de pace, mesaj pe care îl răspândește în întreaga lume și remarcabilul cor de copii.

Grupul format din 34 de membri va ajunge duminică, 17 septembrie, la Timișoara. Timp de trei zile, vor participa la un schimb de experiență cu elevii Liceului Teoretic „Bartók Béla” din Timișoara. În luna iunie a acestui an, doi profesori de muzică de la liceul timişorean au participat la un schimb de experiență, conferințe și workshop-uri susținute în Hiroshima, Japonia.

Evenimentul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, prin componenta Power Station, implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Aceasta are scopul de a  întări capacitatea sectorului cultural și dezvoltarea de parteneriate strategice cu organizații partenere ale orașelor deținătoare a titlului de Capitală Europeană a Culturii și nu numai.

 

Print Friendly, PDF & Email