Bienală Internațională de Gravură, la Timişoara

La Timişoara se deschide vineri, 15 decembrie, Bienala Internațională de Gravură Mică „Graphium” Timişoara 2017.

 

Vernisajul Bienalei Internaționale de Gravură Mică „Graphium” Timişoara, ajunsă la a patra ediţie, va avea loc vineri, 15 decembrie, de la ora 18, la Galeria Helios. Expozițiile din cadrul Bienalei vor putea fi văzute în trei locații: Galeria Helios, Muzeul Naţional al Banatului, din Bastionul Theresia, şi Facultatea de Arte și Design.

Precedat de primul Salon Studențesc Bienal de Gravură „Graphium” din România, din anul 1995, ideea Bienalei a pornit în 2004, ca urmare a activității îndelungate a Atelierului comun de gravură „Graphium”, înfiinţat în anul 1980, în cadrul UAPT. În 2004, acesta era singurul atelier comun de gravură din România cu activitate în mai toate tehnicile tradiționale ale gravurii, reunind un grup de tineri artiști gravori din Timișoara, absolvenţi ai Facultăţii de Artă.

Proiectul bienalei este iniţiat şi coordonat de prof. univ. dr. Constantin Catargiu, fondatorul şi susţinătorul atelierului comun de gravură „Graphium”, de sub egida Uniunii Artiștilor Plastici Timișoara.

„Rezultatele celor trei ediţii din 2004, 2006 şi 2008 obligă la continuarea organizării acţiunilor culturale de nivel internaţional la Timişoara, candidată la titlul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021”, spun organizatorii Bienalei.

Pentru ediţia din acest an, mai spun ei, contează pe jurizarea a circa 400 de lucrări semnate de artişti gravori din Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Germania, India, Italia, Japonia, Mexic, Peru, Polonia, România, Serbia, Spania, SUA, Suedia, Thailanda, Ucraina, Ungaria, lucrările fiind selectate de un juriu internaţional.

Print Friendly, PDF & Email