Artistul timişorean Petre Ionuțescu a lansat „Sound of Unirii”

Petre Ionuâescu. Foto: Lucian Oprea

Artistul Petre Ionuțescu, cunoscut și sub numele de Trompetre, a lansat videoclipul Sound of Unirii, o călătorie audio-vizuală de poveste ce trasează noi forme în structurile sufletului. Clipul reprezintă un fragment din cadrul evenimentului ce a avut loc anul trecut într-unul din balcoanele Casei Bruck din Timișoara, clădire monument cu expunere spre Piața Unirii.

 

Sound of Unirii a fost un proiect colaborativ și interdisciplinar, coordonat de multi-instrumentistul Petre Ionuțescu, cu participarea artiștilor Marian Ștefan și Cristian Văduva, în scopul de a îmbina într-o simbioză perfectă, atât prin elemente tradiționale, cât și prin tehnici moderne, universurile complexe ale muzicii, artelor plastice și artelor vizuale. Evenimentul a făcut parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și a fost finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Potrivit Cultartes, „trecerea de la instrumente străvechi până la tehnologie modernă – electronică audio și proiecții video pe clădire – creează un peisaj în care povestea învăluie Piața Unirii din Timișoara cu mantii de magie ce cuceresc locul, momentul și timpul, când cu atingeri sonore sensibile, când cu mângâieri vizuale electrizante. Mai mult, sub inspirația sunetelor și a vibrației instrumentelor, cu penelul îmbibat parcă într-un soi de tempera stoarsă din mustoasa Căii Lactee, Marian Ștefan așterne-n timp real, pe o pânză de un alb capricios, o pictură experimentală în culori de clar de Lună. Sunetul, intrat sub bagheta artistului vizual Cristian Văduva, se întoarce în atenția publicului, ca dintr-o drumeție inițiatică într-o galaxie îndepărtată, sub forma unui videomapping experimental și cît se poate de autentic. Decupând momentul din spinarea îmbătrânită a timpului, «Sound of Unirii» este o celebrare ce descrie planul real al lumii în termeni noi, desprinși dintr-un univers abstract, stăpânit de un mister fermecător, în care simțurile își reglează strălucirea la vibrațiile sublime ale muzicii, la lumina arzătoare a artei.”

Manager de proiect este Mihaela Vețan, iar manager de logistică – Octavian Mariuțiu

Print Friendly, PDF & Email