Duo-ul de jazz electronic Daniel Dorobanțu & Petre Ionuțescu, pe scena Gărâna Jazz Festival

Foto: Lucian Oprea

Duo-ul Daniel Dorobanțu & Petre Ionuțescu se va regăsi, la finalul acestei săptămâni, pe scena Gărâna Jazz Festival, cel mai cunoscut festival de profil din România. Recent, aceştia au lansat o melodie nouă, intitulată Arise, o călătorie în viitor, trimițând spre atmosfere metropolitane și conținând elemente de perspectivă globală.

 

Daniel Dorobanțu și Petre Ionuțescu, muzicienii care de ani formează un duo de jazz electronic, cu influențe ambient și modern-clasic, au lansat o melodie nouă, intitulată Arise, acompaniată de un videoclip. Aceasta vine în continuarea albumului pe care cei doi l-au prezentat anul trecut, Cartea de piatră, realizat cu sprijinul Fundației Culturale Jazz Banat.

Dacă albumul Cartea de piatră „privea”, prin piesele sale, spre arhetipal și mitologic, după cum spun realizatorii acestuia, piesa nouă, Arise, oferă o călătorie în viitor, trimițând spre atmosfere metropolitane și conținând elemente de perspectivă globală.

Cei doi muzicieni spun că piesa nouă e total diferită de producțiile lor precedente, fiind mai ritmată, mai dinamică. „Cu această piesă prezentăm o nouă direcție a producțiilor noastre”, spune Daniel Dorobanțu.

Săptămâna aceasta, duo-ul Daniel Dorobanțu & Petre Ionuțescu se va regăsi pe scena Gărâna Jazz Festival, cel mai cunoscut festival de profil din România.

Vineri, 12 iulie, la miezul nopții, pe scena principală a festivalului, în Poiana Lupului, cei doi artiști vor prezenta o versiune nouă a show-ului, care, pe lângă upgrade-urile muzicale aduse la fiecare concert – improvizații, experimente în electronică – alătură sunetului dimensiunea de video-art produsă de Daniel Dorobanțu special pentru acest concert unui show de lumini și laser. Nu va fi doar un concert, ci o instalație de artă, ce se inspiră din spiritul și energia locației și al pădurilor muntelui. Instalația de artă recreează simbolic pădurea într-un mod aparte, apelând la un ansamblu complex de muzică, lumini, efecte de sunet și video-art.

Citiţi şi: Jazz din toată lumea, în programul Gărâna Jazz Festival

Pădurea este lumină și la fel tot ce aceasta conține, iar pentru a opera această instalație pe scenă, spun artiştii, practic vor cânta la lumini la fel cum un jazzman cântă la instrumente. Printre instrumentele acustice și electronice vor exista controlere de laser și mixere de lumini, iar cei doi vor colabora cu Cristian „Sol Faur” Popescu, artistul fiind invitat să improvizeze în contextul acestor lumini la fel cum muzicienii improvizează în sunet, „construind” Pădurea.

„Spre bucuria noastră, domnul Marius Giura ne încurajează și ne susține în a explora și a promova acest spirit al improvizației specific jazz-ului, nu doar în muzică ci și în alte medii”, mai arată Daniel Dorobanțu.

Print Friendly, PDF & Email