Alin Nica: „Programul Timcultura, o soluţie pentru finanţarea Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara”

Foto: CJT

  După ce unul dintre organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara a anunţat că proiectul nu a fost declarat eligibil de către Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara şi, prin urmare, nu a primit finnaţare anul acesta, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, transmite că Programul de finanțare Timcultura, al administraţiei judeţene, este o soluţie pentru finanţarea Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara.

 

Luni, 2 mai, vom lansa Timcultura 2022, programul de finanțare al Consiliului Județean Timiș prin care organizațiile culturale pot accesa fonduri nerambursabile. Sunt conștient că Timcultura va reprezenta o soluție pentru mai mulți operatori culturali care au pierdut finanțarea de la Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara deoarece acolo, se pare că nu sunt punctate aspecte importante precum impactul în comunitate, calitatea unui eveniment, anvergura sau tradiția sa”, declară preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica.

Acesta a dat ca exemplu Festivalul Internațional de Literatură de la Timişoara. „Cum să nu fie eligibil un proiect care a adus în Timișoara, timp de 11 ani, autori de talie internațională, unii prezenți pe lista candidaților la premiul Nobel? Ce fel de viziune și a cui viziune implementează Centrul de Proiecte? Despre ce transparență vorbim când Centrul de Proiecte respinge o contestație argumentată, dar primarul oferă o alternativă în afara evaluării, doar pentru cei care, exasperați de nedreptatea suferită, au luat o poziție publică? Ce se întâmplă cu ceilalți operatori culturali ale căror contestații au fost ignorate? Unde se face adevărata evaluare a proiectelor, în Comisia de selecție sau în funcție de numărul de like-uri strânse pe Facebook?”, scria, ieri, pe pagina sa de Facebook, Alin Nica.

Pe fondul unor rivalităţi politice mai vechi, acesta îl atacă pe edilul Timişoarei, Dominic Fritz, în a cărui subordine se află Centrul de Proiecte: „Eu cred că operatorii culturali nu au nevoie de mila primarului Dominic Fritz aflat sub presiunea publicului, ci de o evaluare corectă. Centrul de Proiecte, coordonat de primar, instituție care a aruncat la coșul de gunoi Festivalul de Literatură, este viitor mecanism de implementare care va hotărî unde merg mulți bani din Programul Timișoara, Capitală Europeană a Culturii. Mă îngrijorează situația creată și mă întristează că Dominic Fritz recurge la artificii de imagine pe spatele operatorilor culturali. Dacă chiar are intenția să corecteze greșeala făcută de Centrul de Proiecte, pe viitor, primarul ar putea îmbunătăți metodologia de finanțare și ar putea instrui echipa «aleasă pe sprânceană», dar lipsită de experiență din proaspăta lui instituție subordonată”.

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, s-a declarat surprins de faptul că Festivalul Internaţional de Literatură de la Timișoara nu a fost declarat proiect eligibil în rândul proiectelor selectate de Centrul de Proiecte Timişoara, în cadrul apelului de finanțare “Cultura în prezent”. „Bineînțeles că Timișoara trebuie să susțină al său Festival Internațional de Literatură. Cu foarte puțini bani și multă pasiune a reușit să devină un reper în peisajul cultural chiar și dincolo de granițele României. Am discutat cu mai multe instituții de cultură din subordinea Primăriei pentru a identifica o soluție de finanțare și găzduire pentru FILTM. Nu am niciun dubiu că o vom găsi”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Unul dintre organizatorii FILTM, Robert Şerban, a anunţat pe Facebook că proiectul FILTM, care anul acesta împlinește 11 ani de existență şi care a primit, până acum, finanțare din partea Primăriei Timișoara, nu a primit finanțare din partea Centrului de Proiecte Timișoara. „Juriul ales de conducerea acestui centru a considerat că cele zece ediții ale celui mai important festival de literatură din vestul României n-au contat și au decis că FILTM nu este… eligibil. (…) Am depus contestație la această decizie, crezând că oamenii din juriu (oameni care ar trebui să aibă vocația culturii scrise, cu palmares în cultura scrisă, cu notorietate în acest domeniu, cu un CV din care n-ar avea cum să absenteze cărțile pe care chiar ei le-au scris) vor repara greșeala. Da’ de unde! Contestația noastră, argumentă punctual, se pare că nici n-a fost băgată în seamă. (…)Primarul Dominic Fritz caută o soluţie pentru finanţarea Festivalului Internaţional de Literatură de la TimișoaraAm scris în textul contestației faptul că până și azi, când imaginea contează mai mult decât oricând, se văd rapid și grotesc, prin deciziile care se iau, diferențele dintre cei care sunt formați de/în cultura scrisă și cei care au ignorat-o sau nu i-au dat importanță. Se văd diferențele între cei care au răsfoit și cei care au citit și citesc”, susţine Robert Şerban.

Acesta mai spune că regulamentul de finanțare a apărut fără să fi fost în dezbatere publică, adăugând că „Centrul de Proiecte, o instituție tânără și crudă, a schimbat, în doar cîteva luni, regulile privind definirea proiectelor prioritare: spre deosebire de sesiunea de finanțare de anul trecut, acum a definit «proiectele prioritare» și în termeni financiari, propunând limita minimă de buget de 250.000 de lei. Or, FILTM nu are nevoie de așa o sumă uriașă, pentru că festivalurile de literatură nu costă atât.”

 

Print Friendly, PDF & Email