Alin Nica, ales președinte al PNL Timiș

Foto: PNL Timiș

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a fost ales astăzi, președinte al PNL Timiș.

 

Alin Nica a obținut la ședința de azi a Comitetului de Coordonare Județean PNL Timiș 579 de voturi, adică 73% din voturile valabil exprimate. Contracandidatul său, primarul orașului Buziaș, Sorin Munteanu, a obținut 221 de voturi. Zece buletine de vot au fost anulate. Al treilea candidat, deputatul Claudiu Chira, s-a retras din cursă.

Alin Nica și-a cerut scuze pentru ceea ce numește „șirul de evenimente neplăcute prin care a trecut PNL Timiș în ultimele săptămâni”, care au marcat alegerile interne pentru conducerea PNL Timișoara.

„Trebuie să pornim pe o cale a construcției. (…) Chiar dacă nu am provocat eu sau colegii mei aceste situații, cred că suntem datori să cerem scuze tuturor membrilor PNL, simpatizanților PNL, cetățenilor Timișoarei care nu au văzut adevăratul PNL în acele momente, ci au văzut anumite răbufniri, orgolii sau frustrări. Adevărații membri ai PNL suntem aici, în sală”, a declarat noul președinte al PNL Timiș.

Acesta le-a spus liberalilor prezenți în sală că nu au greșit cu nimic și „pentru că bunul-simț și decența tac la astfel de comportamente și devieri de limbaj, vă spun că faptul că azi suntem într-o majoritate atât de mare prezenți putem să anulăm prin forța tăcerii noastre, a bunului-simț și a decenței acea pată neagră de pe obrazul filialei noastre. Va fi greu, va trebui să mncim mult, dar vom recâștiga, vă asigur, încrederea timișorenilor și a timișenilor.”

Noul Birou Politic Judeţean al PNL Timiş

În componenţa noului Birou Politic Județean PNL Timiș se regăsesc Marilen Pirtea şi Dănuț Groza, ca prim-vicepreşedinţi, Ștefan Varga, Alexandru Proteasa, Raul Cozarov, Marcel Avram, Octavian Crețu, Ionel Lupu, Cosmin Tabără şi Darius Postelnicu – vicepreşedinţi, Lucian Blaga, Nicolae Bitea, Ionuț Stănușoiu, Cosmin Costa, Ovidiu Drăgănescu, Marin Popescu, Vasile Bejera, Andrei Cotețiu, Marius Hiticaș, Florin Cheaua, Bono Cucalan, Vasile Ciuruș, Iosif Nicoară, Mircea Mirean şi Sorin Mușuroi – membri. Trezorier este Mircea Untaru, iar Andrei Zorilă conduce Comisia de Onoare şi Arbitraj.
Print Friendly, PDF & Email