Spectacole de teatru, în aer liber, la Timişoara

Foto: UVT

Publicul timișorean este invitat săptămâna aceasta la două spectacole de teatru jucate în aer liber în cadrul seriei de evenimente WePerform, organizate de Facultatea de Muzică și Teatru din Universitatea de Vest din Timișoara, derulate sub genericul „La UVT, cultura este capitală!”.

 

WePerform – Seri de muzică și teatru aduce în atenția publicului noi spectacole de teatru marți, 29 iunie, și joi, 1 iulie, de la ora 20, în Piața Sfântul Gheorghe. Spectacolele propuse în această săptămână vorbesc despre căutări, disfuncționalități, regăsiri sau vizează noi interpretări ale unor simboluri arhi-cunoscute, precum cel al seducătorului, transmit organizatorii.

Prima seară se deschide cu un spectacol de monodrame și cu o piesă intitulată Dragă Elena Sergheevna, interpretate de studenții din anul III de la Actorie, clasa Mirela Puia.

Seara de joi, 1 iulie, propune publicului timișorean piesa Oaspetele de piatră, interpretată de studenții Facultății de Teatru, secția Actorie, sub coordonarea Laurei Avarvari și Claudiei Ieremia.

Intrarea este liberă pentru ambele spectacole, în măsura disponibilității locurilor, capacitatea evenimentului fiind de 150 de persoane. Accesul la spectacole este permis cu respectarea noilor prevederi privind normele sanitare impuse. În acest sens, pe lângă purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței corespunzătoare, spectatorii vor prezenta înaintea începerii evenimentului, fie adeverința de vaccinare, fie un test negativ RT-PCR, fie un bilet de externare care să adeverească prezența anticorpilor.

Seria de evenimente WePerform, construită în jurul muzicii și a teatrului, a avut deschiderea la începutul lunii iunie și continuă cu evenimente în fiecare zi de joi, până pe 22 iulie.

Spectacolele se desfășoară în piețele publice centrale ale orașului și vizează dezvoltarea potențialului artistic și cultural, prin implicarea directă a Universităţii de Vest din Timișoara și a Facultăţii de Muzică și Teatru în contextul programului Timișoara Capitală Culturală 2023.

WePerform – Seri de muzică și teatru este un program organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara împreună cu Asociația Tribul Artistic.

Print Friendly, PDF & Email