Teatrul Național din Timișoara propune, pentru data de 15 ianuarie, ziua lui Mihai Eminescu şi Zi a culturii naţionale, două spectacole care, fiecare în felul său, desenează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi.
Luni, 15 ianuarie, Teatrul Național și Opera Națională Română din Timișoara prezintă spectacolul Eminescu. Spectacolul, o colaborare a celor două instituții de cultură din Timișoara, este semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia și urmărește parcursul biografic și artistic al poetului prin celebrele sale cuvinte, ca și prin cele ale contemporanilor și urmașilor care i-au transformat opera și viața în istorie.
„România îl identifică pe Mihai Eminescu, poetul tuturor românilor, cu însăși cultura sa. Este un gest important, un gest care certifică asumarea culturii române prin reprezentantul ei cel mai de seamă.Dincolo de simbol se află Poetul. Și, dincolo de Poet, se află omul”, spun reprezentanţii TNT.
Actori și muzicieni ai celor două instituții vor transforma litera în cuvânt și muzică, distribuția reunindu-i pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Victor Manovici, Alina Ilea, Călin Stanciu Jr., Mălina Petre, Romeo Ioan, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Cătălin Ursu, acestora alăturându-li-se soprana Narcisa Brumar, soprana Lăcrimioara Cristescu și mezzosoprana Gabriella Varvari. La pian Angela Balici, Dragoș Zaharescu, Rareș Păltineanu, cu concursul Operei Naționale Române Timişoara, maestru de cor Laura Mare.
Spectacolul va avea loc în Sala Mare, cu începere de la ora 19.
De asemenea, duminică, 14 ianuarie, și luni, 15 ianuarie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari” este programat spectacolul Eminul meu iubit, un spectacol semnat de Sabin Popescu, pe un scenariu care are la bază corespondența dintre poet și Veronica Micle, în interpretarea actorilor Iuliana Țoancă-Crăescu și Eugen Pădureanu.
Biletele pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național, de pe str. Mărășești nr. 2 și din Parcul Civic – Sala 2) ori online, pe www.tntimisoara.com.
Ultimele comentarii