Constituţia le permite parlamentarilor să înfiinţeze comisii de anchetă. Regulamentele de funcţionare ale Camerelor Parlamentului le aruncă, însă, în ambiguitate limitele. Aşa se ajunge la abuzuri, la suprapunerea peste alte puteri ale statului, doar din dorinţa de a decredibiliza un personaj politic şi a urca electoral un altul.

Două comisii de anchetă vor fi înfiinţate pentru a investiga o tranzacţie imobiliară. Înfiinţarea lor ridică semne de întrebare în privinţa obiectului în sine și, la modul general, la adresa rolului lor. La Senat, a fost constituită o comisie de anchetă care să cerceteze activitatea CEC Bank, pentru că a acordat un împrumut unei persoane fizice. Dacă interesează într-adevăr modul în care o bancă cu capital majoritar de stat aprobă un cre-dit către o persoană fizică, dacă această comisie nu a fost înfiinţată doar pentru că la mijloc este numele lui Traian Băsescu, atunci ar trebui ca aceeaşi comisie să facă publică lista cu toate persoanele care au beneficiat de credite de laCEC. Iar pentru obiectivitate şi credibilitate, să extindă ancheta şi la Eximbank.

În plus, premierul anunţă şi o comisie de anchetă comună, „Comisia Călăraşi“. Care, în accepţiunea senatorului Ilie Sârbu, ar trebui să afle „cum au ajuns aceste terenuri în proprietatea celui care le-a vândut către preşedintele Băsescu, cum s-au putut comasa peste noapte 600 de hectare, cum au plecat de la Institutul Fundulea, cum au fost împroprietăriţi nişte oameni şi au şi vândut, cu ce se lucrează terenul“. Totuşi, în baza cărei legi tranzacţiile imobiliare între persoane fizice ţin de competenţa Parlamentului? În plus, anunţând înfiinţarea unei astfel de comisii, înainte ca preşedintele Camerei Deputaţilor să fi primit cererea pentru a o transmite Biroului Permanent, premierul Ponta nu a încălcat Legea fundamentală? Prerogativele sale constituţionale sunt condu-cerea Guvernului, coordonarea activităţii membrilor săi şi prezentarea în Parlament de rapoarte şi declaraţii despre politica Executivului. Regula-mentul de funcţionare a Senatului arată că o comisie de anchetă poate fi înfiinţată la cererea unei treimi din numărul membrilor săi. Cel al Camerei Deputaţilor obligă la o cerere semnată de minimum 50 de deputaţi din cel puţin două grupuri parlamentare. Au existat astfel de cereri înainte ca subiectul să fi fost adus în atenţia publică de d-l Ponta, la care acesta doar să fi subscris?

Constituţia îi conferă fiecărei Camere dreptul de a-şi constitui comisii de anchetă. Şi Parlamentul European, de exemplu, poate constitui comisii de anchetă, dar explică pentru ce: examinarea presupuselor încălcări ale dreptului comunitar sau administrări defectuoase în aplicarea lui. La noi, lucrurile sunt echivoce. În niciunul dintre regulamente nu se precizează pentru ce pot fi constituite aceste comisii de anchetă, care le sunt limitele, care sunt poblemele ce pot intra în atenţia lor, cine trebuie să ţină cont de ele şi ce se întâmplă dacă nu se ţine cont.

Senatul lasă la latitudinea Biroului Permanent să decidă numărul de comisii de anchetă, denumirea şi competenţa lor. Comisii care, invocând controlul parlamentar, „au deseori puteri judiciare, citează martori care au obligaţia legală de a se prezenta în faţa comisiei şi de a răspunde“. Opacitate, însă, în privinţa criteriilor de selecţie a problemelor ce ajung să facă obiectul anchetei şi a limitelor pe care şi le asumă senatorii.

La Camera Deputaţilor se recurge la înfiinţarea unei comisii de anchetă „în condiţiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au loc acţiuni cu efecte negative“. Ce presupun aceste evenimente sau acţiuni cu efect negativ nu se explică. În plus, există drepturi controversate pe care şi le arogă deputaţii. De exemplu, comisia de anchetă „poate cita orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului“, iar această persoană „e obligată să se prezinte în faţa comisiei“. Ceea ce transmite ideea de imixtiune în treburile celorlalte două puteri. În numele apartenenţei la o comisie de anchetă, preşedintele ei „atrage atenţia persoanei audiate că are obligaţia de a spune adevărul (…) şi că nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea penală“ – formulare la care recurg judecătorii –, iar deputaţii pot solicita accesul la informaţii clasificate. Până la ce categorie de informaţii clasificate se poate merge nu se specifică. Şi, în plus, câţi au certificate ORNISS?

Deci, liber la abuzuri, la dezechilibrarea balanţei puterilor şi uciderea lentă a statului de drept, doar din dorinţa de a decredibiliza un personaj politic şi a urca electoral un altul.