Consilierul primarului Nicolae Robu, acuzat de PSD Timişoara că a disturbat intenţionat o şedinţă a Horticultura SA

Numindu-l în mod repetat incapabil şi obraznic pe consilierul primarului Timişoarei, PSD Timişoara îl acuză în termeni virulenţi că, prin comportamentul său, ar fi blocat ședința SC Horticultura SA, în care urma să fie aprobată prelungirea mandatelor membrilor Consiliului de Administrație.

 

PSD Timişoara acuză că ședința Adunării Generale a Acționarilor a SC Horticultura SA – programată pentru 25 iunie şi în care urma să fie aprobată prelungirea mandatelor membrilor Consiliului de Administrație pe o perioadă de maximum 4 luni – nu s-a putut desfășura civilizat și transparent. Şi asta pentru că a apărut „un intrus”, respectiv consilierul primarului Nicolae Robu, Cătălin Iapă, „care a disturbat permanent și intenționat desfășurarea ședinței”.

PSD Timişoara îl numeşte obraznic şi incapabil, acuzându-l că a intervenit fără nici un drept în ședință pentru înlocuirea unor membri în Consiliul de Administrație al Horticultura SA Timișoara: „Pe un ton ridicat și obraznic a pus presiune pe membrii PNL prezenți la ședință și a solicitat înlocuirea unor membri cu persoane necunoscute, persoane pentru care nici măcar nu avea documente de recomandare sau măcar un curriculum vitae al acestora.”

PSD Timişoara susţine că acesta a pus în practică „instrucțiunile ilegale ale primarului Nicolae Robu, transmise prin «bilețelul roz»”: „Primarul Nicolae Robu, prin intermediul incapabilului consilier personal Cătălin Iapă, a ales să schimbe cu argumente politice unii membri din Consiliul de Administrație al societății. Deși membrii actuali au condus societatea cu rezultate economice pozitive timp de patru ani, iar raportul administratorilor pentru 2017 a fost aprobat acum aproximativ 30 de zile chiar de către consilierii locali care sunt membrii AGA, incapabilul consilier al primarului a impus adoptarea în ședința AGA înlocuirea unor membri ca fiind eficienți, cu niște iluștrii necunoscuți, dar cu carnet de partid PNL.

PSD Timişoara transmite că propriii consilierii locali s-au retras din sală, „datorită caracterului lipsit de transparență decizională al acestei ședințe”, argumentând că nu vor să ia parte la abuzurile Primăriei Timișoara. „Din cauza acestui comportament managerial defectuos, cu politicieni fără pregătire profesională numiți în funcții de conducere, s-a ajuns la această situație critică când societăți ca și Colterm SA sau STPT SA sunt în pragul falimentului. Ca o consecință a acestei politici, populația rămâne fără apă caldă la robinet, iar transportul public este dezastruos”, conchide PSD Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email