Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, s-a aflat, ieri, la Timişoara, la bilanţul activităţii pe 2015 al Curţii de Apel Timişoara. Am invitat-o la un dialog axat pe câteva teme: motivarea Curţii Constituţionale privind interceptările făcute de SRI, ridicarea MCV, reînvestirea procurorului general al DNA, perspectivele luptei anticorupţie, dar şi posibilele ameninţări viitoare la adresa acesteia.

„Ne-am pregătit în anticiparea deciziei CCR cu o ordonanţă de urgenţă care să facă posibilă eliminarea SRI ca intervenţie umană în interceptări”

A stârnit controverse decizia CCR de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Noul Cod de Procedură Penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de „organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadul Poliţiei”, ci şi de „alte organe specializate ale statului”, adică de SRI.  Dacă CCR va dispune ca interceptările să nu mai fie realizate de SRI, ci de Parchete, iar decizia va intra în vigoare imediat, tehnic, logistic vorbind, acestea vor putea face faţă situaţiei sau se va intra într-o perioadă de vid legislativ?

Avem o decizie a Curţii Constituţionale, avem un comunicat, la acest moment, dar nu avem o motivare a hotărârii.

Efectul nu este numai pe partea de anticorupţie. Întregul Minister Public este afectat – Parchetele regulate, DIICOT şi, în ultimul rând, DNA. DNA – ca Parchet autorizat să deţină o asemenea infrastructură – se află în cea mai bună dintre situaţii, chiar dacă această infrastructură nu acoperă în deplină măsură toate investigaţiile pe care le face.

Ce vom face dacă SRI nu va mai fi autorizat, prin decizia CCR, să facă interceptări? Plecăm de la premisa că infrastructura SRI poate fi utilizată. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu şefii de Parchete, cu procurorul general ad-interim, cu procurorii-şefi ai DNA şi DIICOT, dar şi cu SRI, proprietarul acestei infrastructuri, ne-am pregătit în anticipare cu o ordonanţă de urgenţă care să facă posibilă respectarea deciziei CCR şi eliminarea SRI ca intervenţie umană – pentru că aceasta era neînţelegerea, că organele abilitate ale statului altele decât cele enunţate la art. 142 aliniat 1 din Codul de Procedură Penală ar putea fi SRI şi nu sunt autorizate să facă cercetare penală. Vom elimina această neclaritate din lege, dar ceea ce nu putem face în 24 de ore este să inventăm o nouă infrastructură. România are, în acest moment, o singură infrastructură şi aceea este deţinută de SRI.

Suntem în măsură să propunem, prin ordonanţă de urgenţă, o soluţie care să asigure evitarea unei sincope, pentru a nu fi puse în pericol dosarele în curs. Este o soluţie tranzitorie, pentru că eu cred că este inevitabilă o dezbatere serioasă la nivel de societate. Publicul trebuie să ştie cât costă o asemenea infrastructură – noi credem că în jur de un miliard de euro –, de ce personal este nevoie pentru a întreţine o asemenea infrastructură şi de cât timp este nevoie pentru a dubla această infrastructură. În Franţa, de exemplu, a durat zece ani. Apoi, să se decidă dacă vrea să dublăm infrastructura – lucru care, fără să anticipez, ar fi unic într-un stat – sau să folosim infrastructură existentă la acest moment, acordând toate garanţiile necesare pentru cei care uzitează de ea şi care sunt organele de cercetare penală: procurorii şi poliţiştii judiciari.

După aplicarea deciziei CCR, dosarele care au la bază interceptări ale SRI, făcute în baza noului Cod de Procedură Penală, vor fi lovite de nulitate?

Nu mă pot pronunţa acum. Doresc să văd motivarea deciziei. Ambiţia mea şi a şefilor de Parchete este să putem pune pe masa Guvernului o ordonanţă de urgenţă care să fie acoperitoare şi care să evite o asemenea situaţie.

„Reînvestirea doamnei Kovesi este şi legală, şi profund morală”

Aţi anunţat că o veţi propune pentru reînvestire la d-na Laura Kovesi la conducerea DNA şi aţi declarat că aţi respectat procedura. Această propunere făcută de ministru nu trebuie precedată de o procedură de selecţie, o analiză a mai multor dosare de candidatură şi o evaluare a lor?

La articolul 54 din Legea 303/2004 se spune că propunerea se face de către ministrul Justiţiei, cu avizul CSM, se vorbeşte despre condiţii – una dintre ele fiind de a avea zece ani vechime – şi, tot acolo, la final, se vorbeşte despre reînvestire: „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.”. Deci, nu se vorbeşte despre concurs.

Indiferent de opiniile de valoare ale politicienilor care cer dintr-o dată, acum, ceea ce nu au făcut în ultimii ani – nu eu am vorbit, presa m-a întrebat despre negocieri politice, la ultimenâle numiri –, întreb: a fost concurs atunci când s-a negociat politic?

Eu vă spun că în mod clar legea nu vorbeşte despre niciun fel de competiţie. Şi nici nu ar trebui să vorbească. Noi ar trebui să nu mai avem ambiţia să definim în lege absolut totul, pentru că riscăm să avem legi de 500 de pagini, care vor crea polemici. Legea este mult mai scurtă şi putem vorbi de bune practici. O bună practică cere ca un ministru responsabil al Justiţiei, atunci când îşi face propunerea – şi spun bine „propunerea”, pentru că anticipez şi alte polemici, inclusiv de la CSM, care cer că ministrul să nu facă o propunere, ci să trimită o listă la CSM –, se poate face şi în considerarea reputaţiei cuiva. Nu am înţeles să fac asta pentru postul vacant de procuror general şi am înţeles să deschid această selecţie întregii magistraturi, procurorilor care au această vocaţie.

La DNA, cred că ar fi fost ipocrit să fac asta, câtă vreme legea îmi permite să reînvestesc şi atâta vreme cât rezultatele manageriale ale DNA, sub conducerea doamnei Codruţa Kovesi, mă îndreptăţesc pe mine – şi pe orice om raţional –, să uziteze de prevederea legii şi să reînvestească. Lucru pe care l-am făcut, am trimis o scrisoare la CSM, pe 29 februarie, şi aştept acum ca CSM să-mi dea avizul. Nu înţeleg să-mi schimb această decizie.

Deci, în momentul în care se face propunerea de reînvestire, niciun alt procuror nu-şi mai poate depune dosarul?

O reînvestire înseamnă că cineva a fost învestit o dată şi acum este reînvestit. În considerarea a ce, legea nu spune. Dar există common sense: în considerarea a ceea ce a făcut persoana.

S-au mai făcut reînvestiri în Parchete, nu la DNA e adevărat, ci la Parchetul General, dar niciodată această chestiune nu a suscitat atâtea discuţii, aşa încât eu – nu ca ministru, ci ca persoană raţională – pur şi simplu nu înţeleg dezbaterile acestea în care formatori de opinie vin şi spun „Suntem de acord că d-na Kovesi este cea mai bună pentru această funcţie, dar am fi putut face o procedură de formă. Ar fi trebuit să mimăm democraţia.” Nu. Eu cred că ceea ce trebuie să facem este să fim stricţi, să avem rigoare în aplicarea legii şi să ne asumăm responsabilitatea. Eu am un text lege care îmi permite reînvestirea, sunt o persoană responsabilă şi-mi asum reînvestirea fără rezerve a doamnei Kovesi. Este şi legală, şi profund morală.

De altfel, nici în procedura întreagă, în care fac o selecţie, am mai precizat şi repet: nu fac concurs. Noi nu suntem aici, la numirea şefilor la cel mai înalt nivel al Parchetelor, în domeniul concursului. Acolo unde legea cere concurs, se precizează acest lucru – de pildă, pentru a ajunge prim-procuror la Parchete locale.

„Nu avem nicio candidatură depusă pentru funcţia de procuror general al României”

În cazul procurorului general al Parchetului General, când se va intra cu procedura de selecţie în linie dreaptă?

Am deschis procedura. Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 16 martie. Eu sper ca aceia care au curaj, determinare, vocaţie, care nu sunt descumpăniţi de toate aceste discuţii din societate – care nu cred că fac bine acestui proces –, să-şi depună candidatura. Îi rog să se înscrie dacă vor ca, la Ministerul Public, să aibă o conducere pe măsura demnităţii şi autorităţii Ministerului Public. După aceea, voi avea un dialog – am fost criticată şi pentru acest lucru, o parte dintre formatorii de opinie întrebându-se ce înseamnă un dialog. Voi discuta cu ei, am şi eu propriile mele criterii, le-am publicat, nu voi fi singură, voi fi cu alţi trei procurori în această procedură. Decizia o voi lua-o eu şi, în momentul în care, din rândul celor care şi-au depus candidaturile, am identificat o persoană care să răspundă criteriilor şi necesităţilor acestui post, voi trimite propunerea la CSM. Intenţia mea – dar nu depinde doar de mine, ci şi de calendarul de la CSM – este ca până la sfârşitul lunii aprilie să avem un nou procuror general.

Sunt, până acum, candidaturi depuse?

Nu.

„Ridicarea MCV nu este un risc mare la adresa României”

Aţi declarat că sunteţi pentru ridicarea MCV şi că speraţi ca oficialii Comisiei Europene să poată stabili un calendar realist pentru ridicarea MCV, după raportul de ţară care va fi prezentat în luna iunie. Este România pregătită pentru acest pas sau ne expunem la un mare risc?

Nu cred că este un risc mare. Cred că după zece ani de Mecanism de Verificare şi Cooperare, chiar dacă nu am atins toate obiectivele, societatea românească este suficient de matură pentru a internaliza ceea ce trebuie controlat de către publicul larg. Zi de zi, trebuie controlate calitatea guvernării, calitatea actului de legiferare şi modul în care funcţionează instituţiile statului. Şi eu cred că societatea românească a arătat maturitate, când a cerut rigoare în guvernare. Arătând acest lucru, cred că este suficient de matură să aplice şi mecanismele care există, la fel Strategia Naţională Anticorupţie, pe care o vom reactualiza în prima parte a acestui an.

Deci, publicul, societatea şi  mecanismele pe care le are la dispoziţie sunt garanţii suficiente că s-a internalizat acest proces. Repet, un control trebuie făcut zi de zi. Nicio societate nu poate spune „De acum suntem atât de buni, încât ne lăsăm garda jos şi nu mai avem niciun sistem de checks anb balance”. Dar asta se face la nivel intern, nu prin intermediul Comisiei Europene.

Vă întrebasem de risc pentru că, personal, am temeri în acest sens. Mă gândesc doar la un exemplu recent, plecat din Parlament – ţinta criticilor CE în fiecare raport MCV –, şi anume, la derapajele comise în Senat şi de către Senat, în timpul scandalului dintre ANAF şi Antena 3. Când, în Senat, sub bagheta celui de-al treilea om în stat, am asistat la instigarea la obstrucţionarea unui act de justiţie, la călcarea în picioare a atribuţiilor Guvernului şi Justiţiei, la ştergerea pe jos cu principiul separaţiei puterilor în stat.

Nu doresc să intru pe tărâmul acestor comentarii. Sigur, nu pot să nu constat că Parlamentul este, ca să vă citez, la capitolul „aşa nu”, dar trag nădejdea că toată clasa politică – plecând de la sondajele cele mai recente, care arată că noup din zece cetăţeni nu au încredere în clasa politică – va fi capabilă să-şi găsească mecanismele de corectare a acestei percepţii şi de funcţionare în parametrii unei societăţi mature.

„O luptă eficientă anticorupţie nu se poate face numai prin acţiunea represivă a statului”

Una dintre priorităţile Ministerului Justiţiei pentru anul acesta este elaborarea Strategiei Naţionale Anticorupţie (2016 – 2020). Ce va fi păstrat din actuala Strategie şi cu ce se vine nou?

Încep prin a vă spune că vechea Strategie este foarte bună. Problema este că ea nu s-a aplicat în totalitate. Prin reactualizarea ei, acum, vom pune un accent mai mare pe prevenţie. O luptă eficientă împotriva corupţiei nu se poate face numai prin acţiunea represivă a statului. Ideea este să începem acţiuni de prevenţie care să preîntâmpine ajungerea la comportamentul infracţional. Din acest punct de vedere, strategia va fi mult îmbunătăţită.

Spuneaţi că Strategia Naţională Anticorupţie încă în vigoare nu a fost aplicată în totalitate. La ce capitole s-au înregistrat restanţe?

Doresc ca, momentan, să nu dau asemenea exemple, pentru că noi audităm această Strategie, tocmai pentru evitatea oricăror discuţii ulterioare. Ceea ce voi face este să pun la dispoziţia publicului un audit făcut de către experţi externi, de la OECD, care auditează strategia şi care, în mod obiectiv, vor putea spune tututor ce anume nu s-a aplicat din această strategie. Aşa că, la acest moment, nu vreau să fac niciun fel de apreciere. Nu sunt om politic, sunt tot timpul criticată ca tehnocrat, iar atunci, ca tehnocrat, înţeleg să fac un audit independent, să-l pun la dispoziţia publicului şi să-i las pe cei care au ochi să citească şi urechi să audă să tragă concluziile.

Ce posibile ameninţări întrevedeţi, pentru perioada următoare, la adresa luptei anticorupţie?

Nici aici nu aş dori să fac vreun  comentariu. Şi eu, şi dumneavoastră cred că ştim din ce parte vine pericolul. În termeni foarte generici, din modul în care, uneori, se legiferează, pentru a slăbi eficienţa luptei anticorupţie.

„Doresc să iau o parte din Poliţia Judiciară de la Ministerul de Interne”

Ministerul Justiţiei lucrează la un proiect de lege care vizează reorganizarea DIICOT.  Se vorbeşte despre un corp de Poliţie Judiciară în cadrul DIICOT. Există disfuncţionalităţi în relaţia DIICOT – IGPR?

Nu, nu pot spune că există disfuncţionalităţi. Există, însă, un foarte bun exemplu care este DNA, care are propria Poliţie Judiciară. Plecând de la acest exemplu, cred că îl putem extinde la nivelul tuturor Parchetelor. Nici aici nu suntem în domeniul inovării absolute, în România. Acest lucru se întâmplă în toate statele membre: Poliţia Judiciară este la dispoziţia procurorului.

Şi pentru că am început interviul cu decizia CCR, spun că, în măsura în care cerem ca intervenţia pe o infrastructură dată să fie făcută exclusiv de către procuror sau de către poliţistul judiciar, cred că este şi aici o bună ocazie să punem capăt unei dispute care durează de cel puţin 15 ani, de refuz de punere la dispoziţia Poliţiei Judiciare către Parchete. Iar în executarea – dacă pot spune aşa – a deciziei CCR, să acceptăm că trebuie să transferăm o parte a Poliţiei Judiciare la nivelul Parchetelor. Chiar în ordonanţei pe baza căreia funcţionează azi DIICOT se prevede un transfer al Poliţiei Judiciare, dar în realitate transferul nu este operat.

Vorbesc, însă, şi de celelalte Parchete. De exemplu, combaterea evaziunii fiscale, care este un obiectiv strategic, definit ca atare de autorităţi ale statului, nu se poate face la modul serios, dacă procurorul, care nu e nici la DIICOT, nici la DNA, nu are la dispoziţie poliţişti care să aloce sută la sută din timp în lucrarea acestor cauze. Noi avem poliţişti care sunt sub două pălării: una a procurorului, şi una a ierarhiei de la Ministerul de Interne care poate decide, pe motive bine întemeiate, că într-o zi poliţistul nu se poate ocupa de dosar. Acest lucru nu este nici funcţional, nici lipsit de echivoc, în primul rând pentru poliţist.

Ca să rezum, da, doresc să iau o parte din Poliţia Judiciară, ceea ce este în beneficiul şi al altor instituţii ale statului român. Trebuie să încetăm să ne comportăm în nişe. Cred că toţi ne dorim ca Statul român să aibă autoritate şi să funcţioneze în integralitatea lui, iar această mişcare, cred – şi pe baza numeroaselor studii, făcute în ultimii zece ani – că este o mecesiate.

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.