Oficialii Municipalităţii spun că e posibil ca din anul şcolar 2015 – 2016, toţi elevii de la Liceul „Grigore Moisil”, din Timişoara, să-şi desfăşoare cursurile într-un singur schimb. Pentru asta, însă, e nevoie ca lucrările de reabilitare începute la un corp de clădire al liceului – aflate deja în întârziere – să fie finalizate în vara aceasta.
Un proiect aflat în lucru de mai bine de un an
Viceprimarul liberal al Timişoarei, Dan Diaconu, a prezentat, miercuri, prin intermediul unei postări pe contul său de Facebook, stadiul lucrărilor la corpul de clădire de pe strada Gheorghe Doja al Liceului „Grigore Moisil”.
Lucrările, realizate în baza unui proiect cu finanțare de la bugetul local, au debutat în primăvara anului trecut și ar fi urmat, potrivit estimărilor Municipalității, să fie finalizate încă înainte de debutul anului școlar 2014 – 2015. Din pricina unor probleme tehnice întâmpinate în procesul de consolidare a pereților imobilului, aflat într-o stare avansată de degradare, proiectul a înaintat în ritm anevoios, lucrările nefiind încă finalizate. „Lucrările continuă la corpul de clădire de pe strada Gh. Doja al Liceului «Grigore Moisil». Începutul noului an școlar va permite școlii să organizeze cursuri într-un singur schimb pentru toți elevii, dar și un spațiu modern și primitor pentru micuții din ciclul primar. 19 săli noi de clasă, laboratoare, sală de sport și facilități pentru after school își vor deschide porțile prin transformarea acestui imobil istoric abandonat în urmă cu şapte ani”, anunţă viceprimarul Dan Diaconu.
Lucrările – de reparații, construcții și instalații – au fost atribuite, în baza unei licitații, la finalul lunii februarie 2014, companiei Drufec Cons. Valoarea de atribuire a contractului a fost de 1.950.000 lei + TVA. Criteriul de selecție a executantului, dintr-un total de 11 aplicanți, a fost reprezentat de prețul cel mai scăzut, potrivit informațiilor oferite de Primărie.
Lucrările rămase restante la imobilul situat pe strada Gheorghe Doja au fost incluse, spre finanțare, anul acesta, în cadrul secțiunii de funcționare a bugetului local pentru 2015, alături de alte proiecte care vizează efectuarea de lucrări de reparații la peste 25 de instituții școlare din oraș.
Așteptări infirmate de realitate
La începutul lunii martie 2014, Dan Diaconu anunţa că Municipalitatea a aprobat lista investiţiilor din instituţiile de învăţământ din oraş, lucrări în valoare de 2,7 milioane de lei. Printre ele, şi Liceul „Grigore Moisil”. „Elevii de la Liceul «Grigore Moisil» şi Şcoala Generală 22 vor putea să înveţe în condiţii mai bune din această toamnă, iar de la începutul anului şcolar 2014 – 2015, parte din promisiunea ca şcoala să se desfăşoare doar de dimineaţă în Timişoara, permite acestui liceu ca toate cursurile să se desfăşoare într-un singur schimb”, declara, atunci, viceprimarul Dan Diaconu.
În pofida faptului că termenul asumat pentru finalizarea lucrărilor era de nouă luni, viceprimarul promitea că se va încerca finalizarea înainte de momentul începerii anului şcolar 2014 – 2015.
În afară de suplimentarea numărului de săli de clasă, obiectivele asumate de Municipalitate vizează și realizarea unei săli de sport, a unui spaţiu dedicat activităţilor de tip after-school şi a unui laborator pentru informatică şi pentru desfășurarea activităţilor care necesită dotări multimedia.
Ultimele comentarii