22 de ambulatorii din Timişoara, modernizate cu bani europeni

Sursă foto: Televiziunea Medicală

Primăria Municipiului Timișoara a depus, , în parteneriat cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, o cerere de finanțare dezvoltarea infrastructurii medicale în Spitalul Clinic Municipal. Cererea, de peste 15,5 milioane de lei, a fost aprobată de Ministerul Sănătății.

 

„Cu acești bani înființăm şase ambulatorii și modernizăm 16 ambulatorii deja existente. Toate sunt la Spitalul Municipal și acoperă o gamă foarte largă de specializări. Intenția noastră este ca prin dezvoltarea activității ambulatorii să oferim timișorenilor și celor din regiune servicii medicale de calitate, dar să și reducem internările în cazurile în care este nevoie doar de investigații care se pot face în ambulatoriu. Orice cetățean, când merge la un consult, merită condiții la standard european și de aceea extindem rețeaua Spitalului Municipal pentru consultații și o dotăm cu echipamente medicale performante”, decară primarul Dominic Fritz.

Finanţarea se face în cadrul proiectului „Șansa la viață prin dezvoltarea infrastructurii medicale în Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara”, fiind  realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii medicale prespitalicesti prin modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Municipal.

Ne propunem diversificarea serviciilor medicale prestate și creșterea capacității de diagnostic și tratament. Creșterea calității serviciilor de îngrijire medicală primară le vom asigura prin dotarea acestuia cu aparatură medicală performantă și prin înființarea a şase specialități/cabinete de asistență medicală ambulatorie noi”, spune dr. Daniel Malița, managerul Spitalului Municipal din Timișoara.

În prezent, echipamentul medical existent nu este suficient pentru asigurarea asistenței medicale adecvate într-un timp scurt, menţionează reprezentanţii celor două instituţii. De asemenea, pentru secțiile nou înființate este necesară aparatura de specialitate care să facă posibilă realizarea unui act medical conform cu standardelor în vigoare.

Următoarele locații vor fi dotate cu aparatură, echipamente și mobilier specific pentru a îmbunătăți calitatea actului medical din Timișoara:

Strada Daliei, nr. 17: Laborator Clinic Analize Medicale (existent), Cabinet Ambulator Alergologie (nou), Cabinet Ambulator Stomatologie (existent), Cabinet Ambulator Chirurgie Generală/ Cabinet Chirurgie Toracică (existent), Cabinet Ambulator Chirurgie Plastică (existent), Cabinet Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice (nou), Cabinet Gastroenterologie (nou), Cabinet Urologie (existent), Cabinet Anestezie și Terapie Intensivă (nou), Cabinet Medicina Internă (existent), Cabinet Pneumologie /Cabinet Boli Infecțioase (existent), Cabinet Psihiatrie (existent), Cabinet Nefrologie/ Cabinet Endocrinologie (existent), Cabinet Ortopedie/ Neurochirurgie (existent), Cabinet Medicina Muncii (existent), Cabinet Neurologie (existent).

Bulevardul Take Ionescu, nr. 5: Ambulatoriu Chirurgie Orală și Maxilo-Facială (existent).

Strada Gh. Dima, nr. 5: Laborator Clinic Analize Medicale (existent) şi Ambulator Medicina Nucleară (nou).

Strada Al. Odobescu, nr. 1-3: Ambulator Laborator Radiologie si Imagistică Medicală (existent) şi Ambulator Ginecologie (existent).

Bulevardul 16 Decembrie 1989, nr. 22: Ambulator CEBOR – Cabinetul de Oftalmologie (nou).

 

Print Friendly, PDF & Email