Vasile Ernu aduce „Bandiţii” la Timişoara

Eseistul şi scriitorul Vasile Ernu îşi va lansa, la Timişoara, cel mai nou volum, Bandiţii, care e parte din Mica trilogie a marginalilor.

 

Vasile Ernu va susţine, la Timişoara, conferinţa „Bandiţii – experienţa grupurilor criminale din perioada comunistă şi postcomunistă”, pornind de la cel mai nou volum al său, Bandiţii, apărut în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Editura Polirom anunţă că la aveniment, care va avea loc vineri, 13 ianuarie, de la ora 12, în Amfiteatrul A01 din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, vor vorbi prof. univ. dr. Robert Reisz şi conf. univ. dr. Florin Lobonţ, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării. Dezbaterea va fi moderată de lect. dr. univ. Emanuel Copilaş, de la aceeaşi facultate.

În aceeaşi zi, de la ora 18, Vasile Ernu va vorbi despre acest volum la Librăria „La Două Bufniţe”, din Timişoara, avându-i ca invitaţi pe jurnalistul Flavius Băican şi scriitorul Radu Pavel Gheo.

Tot vineri, de la ora 20, va discuta pe tema acestui volum şi la Reciproc Cafe, str. Mărăşeşti nr. 14, evenimentul fiind urmat de Revelionul pe stil vechi, cu DJ Vasile Ernu.

Volumul Bandiţii, cu desene de Laurenţiu Midvichi, este al doilea din Mica trilogie a marginalilor, în care a mai apărut Sectanţii şi urmează să apară Izgoi-Jidi, spune Ana-Maria Tăbarcă, redactor de promovare la Editurile Polirom şi Cartea Românească.

Potrivit acesteia, cea mai recentă carte a lui Vasile Ernu, Badinţii, este povestea unui băiat din Bugeac, crescut şi educat de o familie exemplară de sectanţi, care descoperă, la un moment dat, o lume cu totul diferită de orice văzuse până atunci: altă etică, alte valori şi alte reguli. Iar oamenii acestei lumi arată, se îmbracă, vorbesc, gândesc, acţionează şi cântă altfel. Aceasta e „împărăţia hoţilor” – oameni tatuaţi straniu, care au ales să-şi construiască o societate proprie, nesupusă instituţiilor oficiale, şi pentru care normalitatea e strict interzisă. Chiar şi sectanţii îi consideră „îngeri căzuţi”. Iar dacă nu pot fi salvaţi, sunt aruncaţi în puşcării, unde ar trebui să fie reeducaţi. Însă pentru ei închisoarea înseamnă „acasă”, ba chiar este necesară dacă pentru cei care vor să devină bandiţi. Tânărul din Bugeac e atras de aceşti marginali după ce, întâmplător, se împrieteneşte cu un hoţ faimos, cu rang înalt, din Odessa, iar acesta devine un adevărat maestru pentru el. Astfel, pătrunde într-o lume necunoscută şi inaccesibilă şi descoperă tainele unei comunităţi pline de contrabandişti şi tâlhari, hoţi de buzunare şi prostituate, asasini şi cerşetori, ce îşi pun totuşi gaj viaţa pentru respectarea unui cod al onoarei. Bandiţii dezvăluie „în negativ” faţa ascunsă, fascinantă a proscrişilor şi felul în care e văzut raiul de către cei ce trăiesc în infern.

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea arta + societate. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul şi Adevărul, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (apărut în 2006 şi reeditat în 2007, 2010 şi 2013), nominalizat la numeroase premii şi distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat Ultimii eretici ai Imperiului, în 2009, Ceea ce ne desparte (un volum în colaborare, în 2010), Intelighenţia rusă azi (2012), Sunt un om de stânga (2013), Sectanţii (2015), Intelighenţia basarabeană azi (2016). A coordonat volumul Iluzia anticomunismului (o carte scris în colaborare, în 2008), Ucraina live (tot în colaborare, în 2014) şi Republica Moldova la 25 de ani (de asemenea, în colaborare, în 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro.

Print Friendly, PDF & Email