Un consilier local din Timişoara, pe lista ideologului neoficial al lui Putin, Aleksandr Dughin

În vară, PSD l-a vrut viceprimar al Timişoarei

Radu Bogdan HerzogPe lista aşa-numiţilor prieteni ai Rusiei din România, deconspirată de Alexandr Dughin, prin e-mail, figurează şi un consilier local, de drept al PNŢCD, de fapt independent, fost colaborator al „Vocii Rusiei”, pe care PSD Timiş a încercat, în vară, să-l numească viceprimar al Timişoarei.

 

Prietenii români ai lui Dughin

Citând jurnalişti ucraineni de la Texty, site-ul În Linie Dreaptă scrie că un grup de hackeri ruşi, „Humpty Dumpty” –„Shaltai Boltai”– a spart contul de e-mail al unui colaborator apropiat al lui Aleksandr Dughin – ideolog neoficial al lui Vladimir Putin – un anume George Gavrisha, care apare ca asistent personal al lui Dughin, şi a dat publicităţii o parte din documentele găsite acolo, care descriu modul de acţiune al cercului lui Dughin.

Aleksandr Dughin si Adrian Nastase Foto In Linie DreaptaZiariştii ucraineni, citaţi de În Linie Dreaptă, spun că au găsit şi o listă, „întocmită cel mai probabil de staff-ul lui Dughin, de ţări şi persoane, în care se consideră a fi neceară crearea unui club de elită şi sau a unui grup de influenţă prin «Russia Today»”. Pe listă s-ar afla şi România, cu câteva nume: „Ion Iliescu – fost lider al PSD, fost preşedinte al României, acum una dintre eminenţele cenuşii ale PSD aflat in opoziţie cu regimul pro-american al preşedintelui Băsescu, Adrian Năstase – fost prim-ministru al României, Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, membru al PSD, cel care l-a lansat în politica mare pe actualul prim-ministru Victor Ponta, Dan Zamfirescu – istoric, teolog, ideolog, unul dintre principalii ideologi naţionalişti ai erei Ceauşescu, Ilie Bădescu – director al Institutului de Sociologie al Academiei Române de Ştiinţe, cel mai prestigios geopolitician din România, Momcilo Luburici – rector al Universităţii «Dimitrie Cantemir», Bucureşti, Doru Tompea – rector al Universităţii «Petre Andrei», din Iaşi, Diana Câmpan – purtator de cuvânt al Universităţii din Alba Iulia (Transilvania), Călin Mihăescu – conducătorul Mişcării Eurasiatice din România, politolog, conducător al Editurii «Eurasiatica», Ion Gurgu – conducător al Editurii «Predania» (literatură conservatoare, ortodoxă), Victor Roncea, jurnalist, redactor-şef al portalului de ştiri şi analize www.ziaristionline.ro, pe unele chestiuni poate avea poziţii incomode, nu e filorus, Răzvan Marica şMihai Şomănescu – care conduc portalul de ştiri www.activenews.ro, Vasile Ernu – editor al portalului de analize www.criticatac.ro, site anti-globalizare, stângist, Ioan Valentin Istrati: preot, jurnalist de radio şi televiziune la trinitas.ro, post regional în limba română pentru România, Moldova şi Bucovina, editor al portalului www.doxologia.ro, George Bara – jurnalist, portalul «Ziarul Natiunea» www.ziarulnatiunea.ro, Vasile Simileanu – geopolitician, editor al publicaţiei de analize «Geopolitica», Aurelian Anghel – sociolog, are poziţii conservatoare, Marius Văcărelu – om de ştiinţă, profesor la Şcoală Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică (Bucureşti), Ion Coja – profesor universitar, lingvist, scriitor şi publicist, eurosceptic, anti-american, Dan Puric – actor şi regizor de teatru şi cinema, scriitor ortodox conservator popular, Mihai Andrei Aldea – preot ortodox, conservator, anti-globalizare, Mircea Dogaru – colonel în rezervă, conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, Ovidiu Hurduzeu – scriitor româno-american, critic social, ideolog distributivist (concepte economice alternative), critic faţă de conducerea SUA şi a României. Conservator social, Bogdan Stanciu – conduce Asociaţia anti-avort «Provita», şi Radu Bogdan Herzog – politolog, analist, colaborator regulat la secţiunea românească a site-ului «Vocea Rusiei»”.

Bogdan Herzog: „Catalogarea mea drept agent de influenţă al Rusiei o consider jignitoare”

consilier Bogdan HerzogUnul dintre cei menţionaţi pe această listă, Radu Bogdan Herzog, este membru al Consiliului Local Timişoara, de drept din partea PNŢCD, de fapt, independent, în baza OUG 55/2004.

Radu Bogdan Herzog spune că îşi asumă calitatea de prieten al Rusiei, care i-a fost atribuită, dar respinge, ca fiind jignitoare, catalogarea sa ca agent de influenţă al Rusiei. „E posibil să se fi declanşat o vânătoare de vrăjitoare, pentru a înfiera în manieră proletară nişte oameni”, opinează el. Potrivit aprecierii sale, nu există ceea ce s-ar chema un grup de influenţă care să acţioneze concertat în favoarea intereselor Rusiei.

Argumentându-şi punctele de vedere exprimate pe pagina Vocii Rusiei, Radu Bogdan Herzog declara, în vară, că textele respective sunt reale şi asumate şi că ele trebuie citite integral şi înţelese în context şi echilibrat. În plus, aprecia, în replică la consideraţiile primarului Nicolae Robu, că “acest climat de rusofobie exagerată este caracteristic, mai degrabă, României”, fără ca el să se regăsească în multe dintre spaţiile culturale şi politice occidentale.

Mai mult, s-a declarat a fi structural „un filo-german” şi nu „un filo-rus”, precizând însă că pledează pentru o abordare şi o atitudine echilibrată în relaţionarea cu Federaţia Rusă: “Nu voi veni cu sabia scoasă, vreau să duc înainte proiectele Timişoarei. Eu nu am cu ce să fiu şantajat, pentru că am avut naivitatea, dacă vreţi, să-mi exprim deschis punctele de vedere. Sunt filo-german, nu filo-rus, dar cred că trebuie să avem relaţii bune şi cu Rusia, şi cu Serbia, şi cu Ungaria”.  Referindu-se la modul deschis în care şi-a formulat aceste puncte de vedere, Radu Bogdan Herzog l-a catalogat drept “o dovadă de naivitate sau de curaj”.

Un plan al PSD, ratat printr-un act de trădare

Plen Consiliu Local Tmisoara iunie 2014În iunie, PSD încerca să-l numească pe Radu Bogdan Herzog viceprimar al Timişoarei, în locul viceprimarului liberal Dan Diaconu. Atunci, PSD, cu ajutorul unui consilier PNŢCD şi al unuia de la FDG, a încercat să-l schimbe pe viceprimarul liberal Dan Diaconu cu consilierul ţărănist Radu Bogdan Herzog şi să modifice majoritatea în Consiliul Local Timişoara. O tentativă eşuată, însă, din cauza unui singur vot. Un consilier PSD trădase, însă, înţelegerea, pe ultimii metri…

Manifestându-se vehement împotriva schimbării viceprimarului Dan Diaconu, în timpul şedinţei de plen, edilul liberal Nicolae Robu anunţa că aflase, cu doar o seară înainte de convocarea şedinţei extraordinare de plen de Consiliu Local, despre simpatiile filo-ruse ale consilierului local PNŢCD Bogdan Herzog. Primarul a precizat, în cadrul şedinţei de plen, că deşi Bogdan Herzog a fost unul dintre susţinătorii financiari ai campaniei electorale a USL din 2012, opiniile formulate de acesta pe portalul „Vocea Rusiei” îl descalifică pentru a ocupa poziţia de viceprimar al Timişoarei. “Am descoperit abia ieri aceste valenţe ale domnului Herzog. Am aflat abia ieri şi am fost năucit. (…) Ce imagine veţi face Timişoarei promovând astfel de oameni, cu o astfel de viziune, în funcţii de conducere?”, a chestionat retoric edilul Timişoarei, citând din textele publicate sub semnătura lui Bogdan Herzog pe respectivul portal. Primarul Nicolae Robu a mai adăugat că “eu sunt filo-german, filo-francez, filo-american” şi a precizat în plus că atitudinea sa nu este una rusofobă, că admite contribuţia Rusiei la cultura internaţională, dar nu poate asuma, în interiorul echipei sale, o persoană cu mentalităţi filo-ruse.

Pentru a-şi susţine afirmaţiile, Nicolae Robu a făcut trimitere la conţinutul mai multor texte semnate de Radu Bogdan Herzog, din care rezulta faptul că, în acest moment, principalul opozant al sistemului hegemonic reprezentat de UE poate fi doar Rusia, despre care acesta apreciaa că este „ţară stăpână pe destinul ei” şi care nu acceptă intruziunile altora în propriul destin. În plus, a mai citat primarul liberal din cuprinsul unui text semnat de Radu Bogdan Herzog, modul în care preşedintele rus Vladimir Putin a înţeles să dispună organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, suprapus pe fundalul dramatic al situaţiei tensionate din Ucraina, a fost apreciat de către Radu Bogdan Herzog drept o modalitate prin care Vladimir Putin a intenţionat să arate lumii „o Rusie renăscută din propria-i cenuşă, eliberată de comunism şi revitalizată după un deceniu de jaf din partea oligarhilor” şi “o lecţie de demnitate oferită de Putin poporului său şi lumii întregi”.

Rusia pe care o prezintă Putin se doreşte o ţară echilibrată, stăpână pe destinul ei, o ţară care nu acceptă amestecul altora în propriile decizii, dar în acelaşi timp este capabilă să ofere prietenie şi deschidere atunci când este tratată cu respect. (…) O Rusie nouă, o Rusie puternică, o ţară competitivăşi deschisă, aceasta cred că a fost o lecţie pe care a dorit Putin să o ofere propriului popor şi lumii întregi”, scria Bogdan Herzog, într-un articol publicat în 10 februarie pe Vocea Rusiei, în care cataloga drept „propagandă” anti-Putin opiniile critice formulate în presa occidentală: „Olimpiada de la Soci reprezintă cu adevărat Rusia – traficul e infernal, alcoolismul face ravagii, la robinete curge o apă maro şi culmea, sportivii sunt nevoiţi să stea în grup la toaletă. Cea mai scumpă olimpiadă din istorie a costat zeci de miliarde de dolari din cauza megalomaniei lui Putin, care totuşi nu poate ascunde incompetenţşi grosolănia ruşilor – ni se transmite pe toate canalele media americane, europene şi chiar româneşti. Ce mai contează că imaginile sunt vechi, părtinitoare sau chiar trucate dacă aşa spune presa?! Dar despre cine controlează mass media americană şi europeană, poate într-un alt articol”, consemna Radu Bogdan Herzog.

De fapt, independenţi, de drept, încă membri ai PNŢCD

Valentin MoldovanAlături de alţi doi consilieri PNŢCD – Flavius Boncea şi Adrian Orza –,  Bogdan Herzog se află într-o situaţie ambiguă. Deşi au candidat la alegerile locale pe listele PNŢCD, recent s-au autodeclarat independenţi, dar nu au demisionat din partid

Preşedintele PNŢCD Timiş, Valentin Moldovan (foto), spune că nu s-a luat încă o decizie oficială de excludere din partid a lor, adăugând că, dacă va fi nevoie, se va lua.

Chestionat cine este responsabil, din punctul de vedere al Statutului PNŢCD, cu luarea deciziilor de excludere din partid, Valentin Moldovan afirmă organismul responsabil este organizaţia din care cei deveniţi foşti membri fac parte: „În cazul domnilor Bogdan Herzog, Flavius Boncea şi Adrian Orza, Organizaţia Municipală Timişoara”. Adăugând că, tot din punctul de vedere al prevederilor statutare, la momentul când cei trei au luat decizia de a se declara independenţi, prevalându-se de prevederile OUG 55/2014, ar fi trebuit să notifice în scris partidul pe listele căruia au candidat cu privire la încetarea calităţii de membru PNŢCD: „Ei nu mai comunică cu partidul, nu participă la şedinţe şi nu plătesc cotizaţia de membru. Din punct de vedere legal, după părerea mea, nu mai sunt membri PNŢCD, din momentul în care s-au declarat independenţi. Nu am emis o decizie de excludere, mai ales că noi am aflat pe cale cumva neoficială că s-au declarat independenţi. Dânşii au omis să notifice în scris partidul cu privire la decizia dumnealor, am fost înştiinţaţi doar telefonic. O să vedem. Dacă va fi nevoie, se va lua şi decizia de excludere”.

Chestionat asupra modului în care reprezentanţii PNŢCD se raportează la informaţiile vehiculate public referitoare la colaborarea, în calitate de editor, a lui Bogdan Herzog cu Vocea Rusiei, preşedintele PNŢCD Timiş a preferat să se menţină rezervat în declaraţii: „Nu mă pronunţ pe această temă. Acestea sunt chestiuni proprii, pe care fiecare şi le asumă”. Şi a adăugat, ca răspuns la întrebarea dacă PNŢCD a formulat vreun punct de vedere oficial referitor la conţinutul textelor publicate de Bogdan Herzog, că PNŢCD nu a adoptat nicio poziţie oficială în acest caz.

Bogdan Herzog a confirmat declaraţiile preşedintelui PNŢCD Timiş, precizând că nu şi-a înaintat oficial demisia din partid, ci doar s-a declarat independent, întrucât nu se mai regăseşte în actuala echipă de conducere şi în linia adoptată de PNŢCD. Partid despre care spune că s-a îndepărtat flagrant de la direcţia imprimată, la începutul anilor '90, de preşedintele de atunci al PNŢCD, Corneliu Coposu. „Sunt consilier local independent în Consiliul Local al PMT. Nu mai facem parte din grupul consilierilor locali ai PNŢCD care, de altfel, nici nu mai există. Dar nu ne-am dat demisia din partid. Pur şi simplu nu ne mai simţim reprezentanţi de ce înseamnă PNŢCD”, a declarat Bogdan Herzog. Precizând că decizia de a-şi declara independenţa a fost luată ca măsură de protejare în faţa unei eventuale decizii de demitere, despre care opinează că ar fi putut veni din partea forurilor de conducere ale partidului.

 

OANA DIMA
LIGIA HUŢU

Print Friendly, PDF & Email