Spectacol aerian, la Timişoara

Miting aviatic (2) Foto AITAeroportul Internaţional Timişoara sărbătoreşte 80 de ani de existenţă. Evenimentul va fi marcat printr-un spectacol aerian.

 

În 17 iulie, Aeroportul Internaţional Timişoara va împlini 80 de ani de existenţă. Pentru a marca acest eveniment, în ziua următoare, 18 iulie, pe AIT va avea loc spectacolul aerian Timişoara „Timişoara Air Show 2015”, anunţă reprezentanţii AIT.

În cadrul acestuia vor putea fi urmărite evoluţiile piloţilor Forţelor Aeriene Române care vor face demonstraţii cu escadrila de elicoptere PUMA IAR 330, cu un avion CJ71 Spartan şi cu aeronave de vânătoare şi intercepţie. Aeroclubul României va fi prezent cu formaţia Hawks of Romania, cu paraşutişti din cadrul formaţiei Blue Wings şi cu formaţia de zbor cu avioane ultrauşoare The Pellicand. La acestea se vor adăuga Iacării acrobaţi care vor încânta spectatorii şi cu efecte pirotehnice, iar Formaţia Asalt îşi va demonstra îndemânarea pe cer. De asemenea, va fi deschisă o expoziţie de aeronave şi echipamente utilitare.

“Ne dorim ca organizarea anuală a unui spectacol aviatic să devină o tradiţie pentru Timişoara şi regiunea Banatului. Anul trecut am organizat prima ediţie, după o întrerupere de 14 ani”, declară directorul general al AIT, Dan Idolu.

În ziua mitingului aerian, începând cu ora 8.30, RATT va suplimenta cursa Expres 4, care va circula din 15 în 15 minute, de la Bastion la Aeroport şi retur.

Accesul spectatorilor, anunţă reprezentanţii AIT, va fi permis începând cu ora 8. A fost amenajată o parcare publică gratuită de aproximativ 2.000 de locuri, în partea dreaptă a drumului judeţean dintre centura oraşului şi aeroport, la circa 200 de metri de intrare. 

Print Friendly, PDF & Email