Scriitorii au dat cu subsemnatul despre întâlnirile lor cu Poliţia

robert-serban-foto-arhiva-rsUn scriitor timişorean s-a gândit să prindă într-o carte mai multe poveşti născute din intersecţia scriitorilor cu oamenii legii. Aşa s-a născut volumul „Scriitori la poliţie”, care va fi lansat şi la Timişoara.

 

Lansarea volumului Scriitori la poliţie, coordonat de Robert Şerban, şi apărut de curând la Editura Polirom, şi în ediţie digitală, va avea loc joi, 10 noiembrie, de la ora 18, în Club 30, din Timişoara. Scriitori la poliţie este o carte care reuneşte declaraţii pe proprie răspundere ale oamenilor de litere despre ciocnirile lor cu oamenii legii.

La eveniment vor participa, alături de coordonatorul volumului, scriitori timişoreni incluşi în volum: Daniela Raţiu, Marcel Tolcea, Viorel Marineasa, Bogdan Munteanu şi Alexandru Potcoavă.

Am auzit, de-a lungul timpului, multe poveşti născute din intersecţia scriitorilor cu oamenii legii, spuse de primii. Majoritatea, cu haz. Toate, cu tâlc. De ce n-ar sta o parte dintre ele într-o carte? De ce să nu aflăm noi cum relaţionează cele două categorii sociale când au contact una cu alta? Aşa că am invitat scriitori din generaţii diferite să dea cu subsemnatul despre întâlnirile lor cu Poliţia. Sau cu Miliţia. Şi au făcut-o. Nu ştiu dacă doamnele autoare şi domnii autori din această carte chiar au păţit ceea ce povestesc ori se joacă niţel cu imaginaţia. Domniile lor se jură că totul e întocmai cum scrie aici. Eu, unul, îi cred. Şi, oricum, atât timp cât există Poliţie care să stabilească ce este şi ce nu este adevărat, nouă, celorlalţi, nu ne rămâne decât să stăm liniştiţi la locurile noastre. Şi să facem un lucru brav: să citim”, spune Robert Şerban.

Scriitori la poliţie cuprinde texte semnate de: •Lavinia Bălulescu • Lavinia Branişte • Ruxandra Cesereanu • Andrei Crăciun • Oxana Silviu Dachin • Peter Demeny • Sorin Ghergut • Ioan Grosan • Florin Iaru • Nora Iuga • Florin Lăzărescu • V. Leac • Ştefan Manasia • Viorel Marineasa • Ioan T. Morar • Bogdan Munteanu • Ioana Nicolaie • Veronica D. Niculescu • Radu Paraschivescu • Bogdan O. Popescu • Alexandru Potcoavă • Daniela Raţiu • Adrian G. Romila • Radu Sergiu Ruba • Doina Ruşti • Ana Maria Sandu • Simona Sora • Moni Stanilă • Robert Şerban • Pavel Şuşară • Simona Tache • Marcel Tolcea • un cristian • Mihail Vakulovski • Radu Vancu.

Volumul va fi lansat şi la Târgul de Carte Gaudeamus, sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18, la standul Editurii Polirom.

Robert Şerban este scriitor şi jurnalist. Realizator şi moderator al emisiunii de televiziune „Piper pe limbă”, realizată la TVR Timişoara, redactor al revistei Orizont, editorialist al publicaţiei Banatul Azi.

A publicat mai multe cărţi: Fireşte că exagerez (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), Odyssex (poezie, 1996), Piper pe limbă (interviuri, 1999, Premiul Filialei Timişoara a USR), Pe urmele marelui fluviu (coautor, poezie, 2002), Timişoara în trei prieteni (coautor, poezie, 2003), A cincea roată (interviuri, 2004, Premiul Filialei Timişoara a USR), Barzaconii (proză, 2005), Cinema la mine-acasă (poezie, 2006, Premiul revistei Observator cultural şi Premiul Filialei Timişoara a USR), Athenee Palace Hotel (coautor, teatru, 2007), Ochiul cu streaşină (publicistică, 2007), O căruţă încărcată cu nimic (coautor, poezie, 2008), Moartea parafină (poezie, 2010, Premiul revistei Luceafărul de dimineaţă şi Premiul Filialei Timişoara a USR), Naraţiunea de a fi. Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă (2013), Gura păcătosului. Dialog cu Valeriu Armeanu (2014), Timişoara. [20] Artişti ai Generaţiei ’80 (critică de artă, 2015), Livius Ciocârlie. Mai degrabă îmi vine să râd. Dialoguri de Robert Şerban (2015), Puţin sub linie (poezie, 2015, Premiul Radio România Cultural), Vorbesc în gând, cu voce tare. Dialoguri cu un cristian (2016). Poemele i-au fost traduse în germană, sârbă, polona, ceha, engleza, spaniolă, franceza, italiană, olandeză, idiş, maghiara, norvegiană, suedeză, arabă, ucraineană, macedoneana şi au apărut în antologii şi publicaţii din România şi din străinătate.

Print Friendly, PDF & Email