PMP Timiş: “Să le fie ruşine şi premierului, şi ministrului Justiţiei!”

Roxana-IliescuPMP Timiş, prin vocea preşedintelui său, îi critică pe premierul Victor Ponta pentru refuzul de a demisiona – după anunţul DNA că îl cercetează pentru mai multe infracţiuni, în dosarul “Şova-Turceni” –, pe liderii PSD care fac zid de protecţie în jurul său şi pe ministrul Justiţiei care îl declară nevinovat. “Să le fie ruşine!”, spune Roxana Iliescu.

 

“Cei care îi apără pe corupţi sunt complici”

Unui Guvern penal cu nu mai puțin de 14 miniștri condamnați sau având probleme cu justiția, i se adaugă în acest moment, pentru prima dată în istoria României, un prim ministru urmărit penal. Aceasta este cartea de vizită cu care Guvernul României și însuși premierul se prezintă în fața statelor din UE și în fața liderilor din întreaga lume”, atrage atenţia, într-un comunicat de presă, preşedintele PMP Timiş, avocatul Roxana Iliescu.

Aceasta mai spune că premierului Victor Ponta îi sunt total străine atribute precum demnitate, onoare şi responsabilitate. Roxana Iliescu apreciază că rămânerea sa în funcția de premier aduce grave prejudicii de imagine României, anticipând că acestea se vor reflecta în pierderea credibilității pe plan extern, în neîncrederea investitorilor străini, într-o dobandă mai mare la împrumuturile externe şi, pe plan intern, într-o creștere a cursului valutar şi a prețurilor.

“Constatăm că în jurul lui Victor Ponta s-au adunat pentru a-l apăra, ignorând răul pe care-l produc României, toți liderii PSD. Considerăm iresponsabilă reacția liderului PSD Timiş, Sorin Grindeanu, care invocă necesitatea ca «PSD să rămână cu orice preț la guvernare». Cu atât mai mult, în acest context, este absolut hilară și denotă în același timp servilism atitudinea celor din PSD Timiș care au votat în unanimitate pentru o Rezoluție de susţinere necondiţionată a premierului urmărit penal”, declară preşedintele PMP Timiş.

Aceasta adaugă că acum este mult mai evident şi motivul rămânerii lui Titu Bojin în funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, în condițiile în care acesta este cercetat de DNA. “În momentul în care i-am solicitat demisia, atitudinea a fost aceeași ca a liderului său, Ponta, de sfidare”, adaugă Roxana lliescu. Adăugând că România nu uită cum PSD s-a încolonat în spatele lui Adrian Nastase și a celorlalți lideri care au fost acuzați de săvârșirea unor fapte asimilate corupției și care ulterior s-au dovedit a fi vinovați și condamnați cu pedepse privative de libertate. Menţionând, în plus, că aceia care îi apără pe corupţi nu sunt altceva decât complici direcți sau indirecți la faptele penale comise de aceștia.

Victor Viorel Ponta, prim-ministru al României, suspectat de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani. Un premier în al cărui mandat de trei ani, s-au perindat vreo 14 miniștri penali. Vi s-ar fi părut normal să-și dea demisia?! Domniei sale, nu! Revoltător este cum însuși ministrul Justiției se pronunță și îl declară pe Victor Ponta nevinovat. Să le fie ruşine!”, mai spune președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu.

Partidul Mișcarea Populară a organizat duminică un miting în fața Guvernului, ocazie cu care a solicitat demisia Premierului Victor Viorel Ponta.

Urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor

Victor Ponta la DNA Foto Business MagazinPremierul Victor Ponta a fost audiat, în dimineaţa zilei de 5 iunie, la DNA, unde s-a prezentat însoţit de un avocat, declarând că este suspect în dosarul care îl vizează pe Dan Şova. Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul “Turceni – Rovinari”, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA.

În aceeaşi zi, procurorul-şef al DNA a sesizat Camera Deputaţilor cerând avizarea urmăririi penale a lui Victor Ponta, pentru conflict de interese, având în vedere că, în calitate de premier, l-a numit pe Dan Şova în funcţia de ministru, în condiţiile în care în trecut a primit foloase din partea senatorului Şova.

Conform DNA, în calitate de prim-ministru al României, Ponta l-a desemnat pe Dan Şova, în august 2012, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcţia de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor şi în luna martie 2014 ministru al Transporturilor.

Victor Ponta a făcut aceste numiri în condiţiile în care premierul a beneficiat în trecut de foloase din partea senatorului Dan Şova, constând în sume de bani (în total aproximativ 250.000 de lei) şi dreptul de folosinţă gratuită a unui autoturism. „Probele administrate au relevat faptul că Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, de sume de bani cuprinse între 7.900 lei şi 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenţii fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA «Şova şi Asociaţii», reprezentată de Şova Dan-Coman, şi Cabinetul de Avocat «Ponta Victor-Viorel», reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 – iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosinţă al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziţionat de SCA «Şova şi Asociaţii» în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 de lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul şi alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei”, se arată în comunicatul DNA.

 

Citeşte şi:

Preşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu, solidar cu Victor Ponta: „Ne îndreptăm spre situaţia în care Justiţia şi politicul se amestecă periculos”

 

Comunicat de presă al DNA

Print Friendly, PDF & Email