Asociația 21 Decembrie face un apel la conștiința și profesionalismul ministrului Justiției și procurorului general al României

Teodor Maries Foto Epoch TimesCurtea Europeană a Drepturilor Omului a anunţat pentru data de 12 aprilie o nouă decizie în 70 de cauze, având ca reclamanţi urmaşi ai eroilor martiri din Dosarul Revoluţiei. În preambulul acestei decizii, Asociația 21 Decembrie 1989, condusă de Teodor Mărieș, lansează un apel la conștiința și profesionalismul ministrului Justiției și procurorului general al României.

 

Părinţi, soţi şi copii, urmaşi ai eroilor martiri din Decembrie 1989, ei înşişi eroi, prin demnitatea cu care şi-au dus durerea timp de 26 de ani, văduviţi de Statul Român de dreptul de a li se face dreptate, au depus în anul 2013 acţiuni la Curtea de la Strasbourg. Judecătorii CEDO au acordat prioritate în judecarea acestor cauze, apreciate ca fiind de interes naţional pentru România”, se arată în debutul scrisorii deschise semnate de Asociația 21 Decembrie 1989 – scrisoare intitulată Apel la conștiință și profesionalism – adresată ministrului Justiției, Raluca Prună, și procurorului general al României, Bogdan Licu.

Reprezentanții Asociației 21 Decembrie arată că Secţia Parchetelor Militare, „stăpânită de generalul Ion Vasilache şi coordonată de actualul adjunct şi candidat la funcţia de procuror General al României, generalul Codruţ Olaru, şi cu acordul fostului procuror general, Tiberiu Mihail Niţu, la comandă ierarhică militară şi politică, au închis pentru a doua oară Dosarul Revoluţiei”. Oficialii Asociației 21 Decembrie acuză și Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, „cu complicitatea CSM, bâjbâie de aproape patru luni în a lua o decizie, plimbând câteva sute de victime pentru fiecare termen acordat”.

„Doamnă ministru, Domnule procuror general, datorați aceste demnităţi în mare parte eroilor din Decembrie 1989 care, prin sacrificiul lor, ne-au redat libertatea şi democraţia. Aşa cum vă cunoaştem, nu credem că aţi fi acceptat demnităţi într-un regim totalitar comunist criminal îndepărtat prin vărsare de sânge”, se arată în Apelul Asociației 21 Decembrie.

Aceasta aduce la cunoștința ministrului Justiției și a procurorului general cauzele ce vor fi judecate de CEDO:

Alina Constantin v. România, (Application Number 64763/13)

Felicia Lambert v. România, (Application Number 64771/13

Constantin Lambert v. România, (Application Number 64778/13)

Elena-Maria Bădulescu v. România, (Application Number 64781/13)

Leonard Eugen Sandu v. România, (Application Number 64788/13)

Răutu v. România, (Application Number 64783/13)

Moise v. România, (Application Number 64797/13)

Ecaterina Mirea v. România, (Application Number 43626/13)

Coman v. România, (Application Number 43652/13)

Dumitru Ilie Bendorfean v. România, (Application Number 43674/13)

Aceste 70 de cauze nu ating nici 1% dintre cele peste 8.000 de victime ucise, rănite, arestate şi torturate, în sângerosul decembrie 1989”, adaugă reprezentanții 21 Decembrie. Care amintesc şi de zecile a mii de luptători care au luat calea pribegiei după diversiunea terorist-criminală începută în seară de 22 Decembrie 1989 şi continuată până în iunie 1990.

„Domnule procuror general, aşteptăm decizia dumneavoastră conform conştiinţei şi profesionalismului, în respect faţă de adevăr, Constituţia României şi Deciziilor Curţii EDO. Doamnă ministru al Justiţiei, sunteţi în faţă celui mai greu examen profesional din cariera dumneavoastră. Analizaţi şi numiţi viitorul procuror general al României care să fie deasupra oricărei bănuieli de subordonare militară, cu profunzime morală pentru lege şi dreptate, aşa cum momentul, situaţia şi poziţia României în structurile instituţiilor europene şi euroatlantice o impun. Demilitarizarea instituțiilor publice din România este o cerință imperativă a societăţii civile”, se arată în Apelul semnat de Asociației 21 Decembrie.

Reprezentanții atrag atenția că răbdarea lor demnă de peste 26 de ani, are totuşi o limită faţă de sistemul judiciar românesc, care „a favorizat şi a devenit complicele hienelor politico-militare criminale. Istoria nu iartă crima şi trădarea. Aşteptăm deciziile conforme demnității şi în respect faţă de actul istoric din Decembrie 1989.”
 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis