PMP Timiş: “Prosperitatea se poate construi cu măsuri de dreapta, care sprijină mediul de afaceri, investițiile și crearea de noi locuri de muncă”

Cristian Diaconescu la PMP Timis (o) Foto PMP TimisPartidul Mișcarea Populară Timiș a organizat sâmbătă, 1 august, dezbaterea cu tema “Politici economice în sprijinul mediului de afaceri din România”,  eveniment la care au participat Cristian Diaconescu, președintele Fundației Mișcarea Populară, Roxana Iliescu, președintele PMP Timiș, și reprezentanți ai mediului de afaceri din județ.

 

Într-un moment în care ne confruntăm cu o guvernare de stânga, ce riscă să repete deznodamântul guvernării Tăriceanu, când ani de creștere economică au fost transformați apoi în deficit uriaș și creșteri inconștiente a cheltuielilor așezând România pe marginea prăpastiei, avem nevoie de o abordare care să pună mai mult accent pe susținerea mediului de afaceri și pe o politică care să susțină stimularea investițiilor și nu doar una bazată pe stimularea consumului”, transmit reprezentanţii PMP Timiş, într-un comunicat.

Aceştia anunţă că ddiscuțiile din cadrul dezbaterii s-au axat pe o prezentare care arată imaginea unui stat social neprietenos cu mediul de afaceri: “Asistăm la aceeași linie politică cu care a fost obișnuită această societate, creștere economică bazată pe consum. Se prognozează o scădere a ponderii exporturilor, care împreună cu creșterea consumului va conduce la creșterea importurilor”.

Oficialii PMP atrag atenţia că ţara se confruntă cu o lipsă de viziune privind integrarea tinerilor în economie și societate. O dovadă este şi faptul că gradul de absorție al fondurilor în sectorul formării profesionale educatie și re-educaţie, Fondul Social European, are cea mai mică rată de absorție.

Apoi, atrag atenţia aceştia, în construcția de autostrăzi sumele alocate scad. “Se iau bani de la infrastructură și se dau clientelar bani la administrațiile locale. Este un trend care continuă deoarece actuala clasă politică este interesată  doar de supraviețuirea politică”, acuză oficialii PMP Timiş.

Pe de alt parte, mai spun aceştia, planificarea cheltuielilor bugetare nu țintește dezvoltarea economiei, cheltuielile cu asigurările și asistența socială fiind în creștere, iar climatul fiscal este neatractiv, multe firme sunt înregistrate în Bulgaria: “Când ai un Cod Fiscal care se schimbă de 16 ori pe an, predictibilitatea este aruncată în aer.” 

La nivel judeţean, creşterea cheltuielilor cu asigurările și asistența socială se confirmă din plin, atrage atenţia președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu. Aceasta declară că aproximativ 40% din bugetul Consiliului Judeţean Timiş este alocat asistenței sociale. Şi atrage atenţia că întreaga politică de cheltuire a banului public a CJ Timiş nu ajută dezvoltării judeţului, nici mediului de afaceri autohton. “Deciziile reprezentanților administraţiei judeţene sunt aberante. Dintr-o listă lungă de astfel de decizii dăm exemplul sectorului Sănătății unde în anul 2014 au fost alocați 400.000 de euro, în timp ce 1,5 milioane de euro au fost alocați renovării de apartamente pentru angajații CJ Timiş”, adaugă Roxana Iliescu.

Referitor la legea care să încurajeze formarea de asociații, în timpul dezbaterii organizate de PMP Timiş s-a menționat că aceasta a fost pusă în discuție, dar nu s-a materializat din mai multe cauze: lobby-ul marilor proprietari de terenuri, interesul personal al unor proprietari pentru alte uzuri, bulversarea retrocedarii proprietatilor şi, nu în ultimul rând, absența unui sistem cadastral la nivel național.

În privinţa regionalizării și a descentralizării fiscale, Cristian Diaconescu spune că unul dintre aspectele fundamentale pe care PMP și l-ar dori prin regionalizare este acela ca România să fie împărțită în opt până la zece regiuni de dezvoltare, dar “acestea să aibă la bază numai criterii economice, prin care înțelege atât aspecte de dezvoltare, adică regiunea să fie evaluată din punctul de vedere al potențialului, mai ales al mediului privat, cât și al necesităților de dezvoltare”.

Liderul Fundaţiei Mişcarea Populară atrage atenţia că subiectul descentralizării fiscale trebuie dezbătut cu responsabilitate, întrucât este unul delicat, capabil să producă nervozități în zone dezvoltate economic, cum este și cazul Timișului – unul dintre cei mai mari contributori la bugetul consolidat de stat, în raport cu alte zone în care se mizează mult pe asistența oferită de stat, în baza unor criterii decise politic.

Reprezentanţii PMP Timiş spun că acesta, ca partid de dreapta, își asumă responsabilitatea abordării problemelor care țin de dezvoltarea mediului de afaceri: “Ne dorim să identificăm soluții printr-un dialog permanent cu oamenii de afaceri. Prosperitatea se poate construi cu măsuri de dreapta care sprijină  mediul de afaceri, investițiile și crearea de noi locuri de muncă. Credem în importanța scăderii taxelor, a simplificării fiscale și a reducerii birocrației. Însă toate aceste măsuri trebuie adoptate o dată cu un set de măsuri legislative care să vină în sprijinul unei creșteri economice sustenabile.”

Roxana Iliescu, președintele PMP Timiș, dă asigurări că întalnirile cu mediul de afaceri din Timiș vor fi continuate în mod constant, scopul fiind ca, “împreună să putem identifica și susține soluții în beneficiul dezvoltării și modernizării comunității locale dar și a României.”

Print Friendly, PDF & Email