Vicepremierul Liviu Dragnea spune că un grup de lucru din Ministerul Dezvoltării Regionale caută sursele pentru majorarea salariilor funcţionarilor publici, după care soluţiile vor fi discutate cu F.M.I., adăugând că inclusiv mediul de afaceri privat cere creşteri pentru bugetari.
Vicepremierul Liviu Dragnea a spus, tot vineri, la Timişoara, că un grup de lucru format în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice analizează posibilele surse pentru majorarea salariilor funcţionarilor publici. “Avem un grup de lucru la minister pentru a stabili care sunt sursele pentru majorarea salariilor funcţionarilor publici. Cererile lor de majorare a salariilor sunt îndreptăţite. Un primar, nu mai ştiu de unde era, mi-a spus că din 20 de funcţionari câţi avea iniţial a rămas cu opt şi a mai spus că după Anul Nou îi va pleca şi secretarul şi alţi funcţionari şi că va rămâne cu cinci angajaţi. Această problemă e în atenţia noastră şi sperăm să găsim o soluţie. Vreau mai întâi să identificăm sursa pentru finanţare, apoi vom încerca o negociere cu F.M.I. Nu pot da un termen. Este o problemă mai veche, de câţiva ani, care este foarte importantă. Fiind funcţionari puţini, au multe sarcini şi sunt îndreptăţiţi să fie mai bine plătiţi!, a declarat Liviu Dragnea, citat de Mediafax. Acesta a adăugat că slaba salarizare din sistemul public se răsfrânge şi asupra domeniului privat.
Liviu Dragnea a spus că oamenii de afaceri din mediul privat i-au spus că este necesară o salarizare corectă şi rezonabilă a funcţionarilor publici, întrucât de calitatea acestora depind şi ei. „Pe de altă parte, mulţi funcţionari publici se gândesc să iasă din sistem din cauza salariilor mici, ei fiind şi nemulţumiţi că sunt constrânşi de lege să desfăşoare şi alte activităţi”, a afirmat vicepremierul. Potrivit acestuia, analiza făcută de grupul de lucru din cadrul Ministerului Dezvoltării ar putea fi finalizată în februarie 2014.
Potrivit Mediafax, salariile bugetarilor vor fi majorate anual prin noua lege a salarizării, începând cu 2014, în mod etapizat şi succesiv, dar numai pentru anumiţi funcţionari, respectiv aceia al căror salariu de încadrare este mai mic decât cel care va rezulta prin aplicarea noii legi.
Prin noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice pregătită de Guvern pentru 2014 şi anii următori, salariile de bază pentru fiecare clasă de salarizare vor fi determinate ca valori nominale folosind un coeficient I în valoare de 800 lei, corespunzător salariul minim brut pe ţară de la 1 iulie, şi coeficienţii de ierarhizare existenţi, iar diferenţa dintre două clase de salarizare succesive va fi păstrată la 2,5%.
Ultimele comentarii