Începe admiterea de toamnă, la universităţile din Timişoara

Universitatea de Vest menține centrele de înscriere din afara Timișoarei

Parc Universitatea de VestUniversitatea de Vest şi Universitatea Politehnica, din Timişoara, organizează, zilele acestea, admiterea de toamnă. Mai sunt disponibile puţin peste 600 de locuri bugetate şi peste 3000, cu taxă.

 

73 de specializări de licență, 90 de programe de master, cinci specializări în limbi străine (engleză, franceză şi germană) reprezintă oferta Universității de Vest, pentru sesiunea de admitere din această toamnă, care va avea loc în perioada 8 – 21 septembrie.

La licență, din cele 2.000 de locuri bugetate alocate anul acesta, pentru această toamnă mai sunt disponibile aproximativ 300, la specializări de la Facultăți precum cele de Arte și Design, Chimie, Biologie, Geografie, Fizică, Litere, Istorie și Teologie, Matematică și Informatică, Muzică,Economie și de Administrare a Afacerilor, Sociologie și Psihologie şi Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării. În ceea ce privește locurile cu taxă, pentru sesiunea de toamnă mai sunt disponibile aproximativ 2.600, anunţă Florin Jurcă, ofiţer de presă în cadrul Departamentului de Comunicare, Identitate şi Imagine Instituţională al UVT.

Ca urmare a numărului mare de înscriși, în vară, în centrele de înscriere și admitere din Deva, Reșița și Drobeta Turnu Severin, UVT a decis să le mențină și în sesiunea de toamnă. Acestea vor funcționa în perioada 10 – 12 septembrie și vor prelua dosarele candidaților în aceleași condiții ca în Timișoara. Măsura vine în sprijinul elevilor, pentru a nu mai face deplasarea la Timișoara, economisind astfel timp şi bani. Încriserea se poate face, între orele 9 şi 13, la centrele din: Deva, în cadrul Colegiului Național „Decebal”, de pe str. 1 Decembrie 1918, nr. 22, din Reșița, în cadrul Colegiul Național „Traian Lalescu”, b-dul. A.I. Cuza, Nr. 7, şi Drobeta Turnu Severin, în cadrul Colegiului Național „Gheorghe Țițeica”, str. Crișan nr. 50.

Universitatea Politehnica Timişoara organizează sesiunea de toamnă a concursului de admitere pentru ciclul licenţă, în perioada 5 – 14 septembrie, candidaţii putându-se înscrie în perioada 5 – 8 septembrie, la sediile facultăţilor. Aceştia au la dispoziție 304 locuri bugetate şi 509 locuri cu taxă. Concursul de admitere va avea loc în 10 septembrie la toate specializările, rezultatele finale fiind afișate în 14 septembrie, după cele trei rânduri de confirmări.

UPT se numără printre puținele universități din țară care oferă cazare tuturor studenților săi, netimişoreni, în cele 16 cămine studențești (care au peste 5.000 de locuri de cazare) proaspăt renovate. Servirea mesei se poate face în restaurantele studenţeşti, la preţuri preferențiale”, spune Adina Palea, directorul Departamentului de Comunicare şi Imagine al UPT. Aceasta mai spune că studenții UPT își desfășoară orele de educație fizică şi activităţi recreative în cadrul a două baze sportive cu dotări de ultimă oră, care includ două bazine de înot semiolimpice, unul acoperit și unul descoperit, terenuri acoperite și descoperite de fotbal, tenis, volei, handbal, pistă de atletism, săli de forță și fitness.

Print Friendly, PDF & Email