Guvernele României și Ungariei se vor reuni într-o ședință comună la Timișoara

Guvernele României și Ungariei se vor reuni într-o ședință comună, în perioada următoare, la Timișoara, anunţă Agerpres, citând surse guvernamentale.

 

Miniștrii român și ungar de Externe, Teodor Meleșcanu și Szijjártó Péter, au avut luni, 27 februarie, o întrevedere la Budapesta, „un prim pas într-un proces” prin care, după cum a subliniat șeful diplomației de la București, se dorește ca „relațiile dintre România și Ungaria să devină un model, chiar pentru alte țări din zonă”.

Potrivit acelorași surse, pe agenda externă a premierului Sorin Grindeanu figurează și participarea, săptămâna viitoare, la reuniunea șefilor de stat și de guvern membri PES, întâlnire care va avea loc înaintea Consiliului European.

Totodată, în această primăvară, șeful Executivului îl va primi la București pe omologul său moldovean, Petru Filip, întrevederea fiind preconizată în contextul acordării de către România a celei de-a doua tranșe de împrumut rambursabil către Republica Moldova.

Print Friendly, PDF & Email