Expoziție de pictură Viorel Toma, la Muzeul de Artă Timişoara

Muzeul de Artă va găzdui expoziția de pictură Viorel Toma, care prezintă în premieră munca din atelierul pictorului Viorel Toma, din anii 1982 – 2016.

 

Vernisajul expoziției Viorel Toma va avea loc joi, 23 februarie, de la ora 18, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii nr.1. Evenimentul va fi marcat de un concert de muzică ambientală compusă de Ilie Stepan, în interpretarea acestuia şi a lui Horia Crișovan.

Pe simeze sunt desfășurate lucrări de pictură în ulei pe pânză, acuarelă, desen și caligrafie, relevând un demers conceptual unic în peisajul artistic actual.

Născut la Lugoj acum 72 de ani, Viorel Toma a studiat arta plastică la Timișoara și Cluj, sub îndrumarea maestrului Julius Podlipny. Coleg de generație și prieten cu fondatorii Grupului Sigma – Cotoșman, Bertalan și Flondor, a preferat să lucreze singur, abordând grafica și arta opticală (opArt). Începând cu anii ’80, Toma se dedică picturii, căreia îi rămâne fidel până astăzi. Numeroase expoziții în țară și în străinătate (Ungaria, Polonia, Austria, Italia, Olanda, Norvegia etc.) i-au sporit notorietatea. A fost distins cu numeroase premii, printre care Marele premiu la expoziția de Artă Creștină, Budapesta, din 1995, și Premiul UAP, secțiunea pictură, în 2005. Doctor în Arte Vizuale, Viorel Toma a fost decorat în 2005 cu Meritul Cultural în grad de cavaler.  

Pictorul Viorel Toma impresionează prin ampla reprezentare a lucrurilor din natură, prin însuşirea temeincă a lecţiei renascentiste a culorilor şi a construcţiilor estetice şi prin mai rar întîlnita meticulozitate artizanală capabilă să transmită mesaje consistente asupra diversităţii valorilor culturale. El atrage atenţia prin constanţa căutărilor şi bucuria descoperirii sensurilor ascunse ale lucrurilor şi ale oamenilor între lucruri. Tablourile sale au un limbaj rafinat, sunt înzestrate cu sugestive culori şi conţin o mărturie inconfundabilă privind trăsăturile ce particularizează dintotdeauna locuitorii Banatului. E vorba de un stil rezultat din interferarea diverselor coduri culturale europene şi care este încă insuficient cunoscut în România”, spune Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă, care va prezenta vernisajul expoziţiei.

Expoziția va fi deschisă publicului până în 15 aprilie, putând fi vizitată de marți până duminică, între orele 10 -18.

Print Friendly, PDF & Email