Alte două localităţi din Timiş, puse de Guvern la dispoziţia exploratorilor după zăcăminte ale subsolului

Primarii din Biled şi Periam se opun deciziei şi vor consultări cu cetăţenii

După ce şi-a dat acordul faţă de concesiunea pentru explorare şi exploatare de gaze de şist în Buziaş, acum, Guvernul Ponta a dat aviz favorabil activităţilor de explorare, dezvoltare şi exploatare la Biled şi Periam. Primarii celor două localităţi nu au fost încă înştiinţaţi oficial, dar spun că, fără consultarea prealabilă a cetăţenilor, orice demers de prospectare pe teritoriul localităţilor pe care le gospodăresc este ilegal.

 

Autorităţile locale, neînştiinţate oficial

Exploatare gaze de sistAlte două comune din Timiş se adaugă listei localităţilor în care ex­ploratorii după zăcăminte naturale îşi vor demara prospecţiunile. Asta, după anunţul legat de încheierea unor noi acor­duri de concesiune care să permi­tă activităţi de explorare-dezvoltare-ex­ploatare, acorduri încheiate între Agenţia Naţiona­lă pentru Resurse Minerale şi com­pa­nia East West Pe­troleum Corp. A fost, astfel, readus în discuţie subiectul fierbinte al explo­rării şi exploatării potenţiale de resur­se ale subsolului în localităţi din jude­ţele Timiş – Biled şi Periam – şi Bihor – Băile Felix. Biled şi Periam nu sunt, însă, singurele localităţi din Timiş unde s-a dat verde la prospec­ţiuni. În aceas­tă situaţie mai sunt locali­tăţile Dudeş­tii Noi, Becicherecu Mic, Cărpiniş, Checea, Săcălaz, Bogda, Ce­nei, Uivar, Giulvăz, Sânmihaiu Român, Parţa, Gi­roc, Şag, Sânandrei, Pădu­reni, Peciu Nou şi Jebel, aflate în vizo­rul australienilor de la ADX Energy, care au anunţat re­cent demararea unor prospecţiuni.

Buziaşul se află încă în centrul unor discuţii nesoluţionate legate de exploatarea gazelor de şist. Decizia a fost contestată de primarul Alger Ilaş, care a trimis Guvernului un memoriu privind dezacordul referitor la exploa­tarea de gaze de şist în staţiune.

Primarii intenţionează să convoce consultări populare

Primarii din Biled şi Periam nu au aflat încă nimic oficial, dar spun că, fără consultarea prealabilă a cetă­ţe­nilor, orice demers de prospectare pe teritoriul localităţilor pe care le gospo­dăresc este ilegal. Aceştia mai spun, însă, că informaţia nu i-a luat prin sur­prin­dere, dar că nu au cunoştinţă de imi­nenţa aplicării unor astfel de hotă­râri care să le permită reprezentanţilor companiei East West Petroleum Corp demararea activităţilor de explorare. Primarul interimar al localităţii Biled, David Felician Cristian, afirmă că nu are nicio informaţie oficială referi­toare la recentul anunţ al Guvernului şi că nu se poate vorbi despre demara­rea unor activităţi de prospectare pe raza comunei fără a se organiza o  consultare cu cetăţenii şi fără a se aduce în discuţie subiectul în Consiliul Local. La rândul său, primarul din Periam, Cornel Dumitraş, declară că orice demers de prospectare dema­rat înaintea unei consultări populare este ilegal  şi situat în afara oricărei logici şi că nu are cunoştinţă despre încheierea unor acorduri de principiu care să îi legitimeze pe reprezentanţii com­paniei să demareze lucrări de ex­plo­ra­re pe raza localităţii. Cornel Du­mitraş mai spune că, în urmă cu câţiva ani, au venit în localitate persoane ca­re s-au recomandat a fi reprezentanţi ai unor companii interesate de exploa­tarea de ţiţei şi petrol. El acuză lipsa de informa­re şi de transparenţă referi­toa­­re la acest gen de subiecte care se fa­ce, în parte, responsabilă de reacţii­le oame­nilor:  “Am semnale că locuitorii ar fi împotriva exploatării gazelor de şist. Există o serie de temeri. Eu nu ştiu, nu sunt specialist în domeniu, dar asta se ştie, că exploatarea gazelor de şist ar avea efecte nocive. Şi atunci, dacă lucrurile acestea nu se explică, dacă nu se stă de vorbă cu oamenii, e firesc să existe temeri. Poate că ceea ce se vehiculează nu este real, însă eu nu am de unde să ştiu toate astea”.

Prima etapă a lucrărilor – 60 de milioane de euro, pe cheltuiala Gazprom Neft Serbia

Din informaţiile publicate pe pagi­na de internet a companiei East West Petroleum Corp rezultă că în anul 2010 compania a solicitat concesiunea a pa­tru perimetre de exploatare: EX-2 Tria, EX-3 Băile Felix, EX-7 Periam şi EX-8 Biled, din partea de vest a României.

Suprafaţa respectivă a fost deţi­nută anterior de Compania Naţională Petrom, dar nu a mai fost exploatată activ de mai bine de 20 de ani.

În ceea ce priveşte compania, ca­re are sediul la Vancouver, reprezen­tanţii acesteia specifică faptul că, în baza unui acord încheiat cu Naftna In­dustrija Srbije, subsidiara din Serbia a Gazprom Neft, obligaţia de a finanţa in­tegral costurile pe care le presupun ac­ti­vităţile aferente fazei I a proiectului, îi revin partenerului sârb. Costurile acti­vităţilor derulate în etapa I sunt estima­te la aproximativ 60 de milioane de euro.

La nivel de intenţie, cel puţin potrivit informaţiilor oferite pe pagina de internet proprie de către repre­zen­tanţii companiei, rezultă că East West şi NIS sunt interesate de explo­ata­rea de petrol şi gaze naturale, în ba­za unor date tehnice preliminarii, ob­ţinute prin explorări seismice 3D, care probează existenţa, pe un perimetru care inclu­de şi graniţa de vest a Româ­niei, a unor astfel de zăcăminte.

Print Friendly, PDF & Email