Un sondaj menit să identifice opţiunile timişorenilor cu privire la conceptul de amenajare a Pieţei Libertăţii a fost demarat, virtual, de către edilul Nicolae Robu. Acesta pledează pentru readucerea Pieţei Libertăţii la o formă cât mai apropiată de forma sa iniţială. Şi spune că pieţe minerale pot fi regăsite în majoritatea marilor oraşe europene.

„Sunt unii care se manifestă cu ostilitate la tot ce fac eu”

Edilul Timişoarei, Nicolae Robu, a iniţiat recent, pe contul său de socializare, un sondaj menit să identifice opţiunile timişorenilor în ceea ce priveşte amenajarea Pieţei Libertăţii. Asta, în contextul în care au fost formulate, în repetate rânduri, nemulţumiri legate de aspectul actual al pieţei şi de absenţa vegetaţiei din conceputul propus de către arhitecţi. Nicolae Robu le propune, acum, timişorenilor o dezbatere legată de oportunitatea amenajării Pieţei Libertăţii ca piaţă minerală şi le solicită opinia referitoare la aspectul şi calitatea pavajului.

Edilul apreciază că opiniile critice formulate la adresa opţiunilor sale de amenajare ar fi fost iniţiate de către un grup de persoane care „se manifestă în orice împrejurare cu ostilitate la tot ce fac eu” şi notează că „ce simulează ei că deplâng este cvasiabsenţa copacilor din această piaţă”. Nicolae Robu admite că nu exclude că, alături de ei, sunt nemulţumiţi şi un număr de cetăţeni de bună credinţă, „care, fie sunt insuficient informaţi asupra istoriei acestei pieţe şi, deopotrivă, asupra a ce se întâmplă acum cu ea, fie, pur şi simplu, au o altă viziune asupra lucrurilor, iar eu nu pot decât să-i respect şi să le respect şi opinia diferită de a mea”.

Fosta Piaţă de paradă

Primarul face şi o scurtă trecere în revistă a istoricului Pieţei Libertăţii, de la momentul ctitoririi ei, prezentând imagini de arhivă care relevă că, în forma iniţială, se prezenta ca o piaţă de paradă de unde şi primul său nume, Piaţa de Paradă. „Piaţa Libertăţii a fost construită în jurul anului 1730, când Timişoara făcea parte, împreună cu întreaga regiune, din Imperiul Habsburgic (reamintim că acest lucru s-a întâmplat între anii 1716 – 1867, după care, între anii 1867 – 1918, locul Imperiul Habsburgic a fost luat de Imperiul Austro-Ungar). Prima denumire a Pieţei Libertăţii a fost Piaţa de Paradă, ea fiind concepută ca piaţă de evenimente. Tocmai de aceea, ea a fost proiectată şi realizată ca piaţă minerală, lipsită în cvasitotalitate de vegetaţie”.

Ulterior, notează primarul, după ce locul administraţiei austriece a oraşului a fost luat de cea maghiară, o serie de schimbări s-au produs în ceea ce priveşte conceptul de amenajare, vizată fiind printre altele îndepărtarea din piaţă a Coloanei Fidelităţii. Cum relocarea monumentului nu s-a putut produce, reprezentanţii noii administraţii ar fi recurs la o stratagemă ce a constat în mascarea parţială a monumentului, prin plantarea, în jurul acestuia, a unor copaci.

„În perioada 1867 – 1918, locul administraţiei austriece în Timişoara a fost luat de administraţia maghiară. Aceasta a fost supusă la presiuni foarte mari de componenta hipernaţionalistă a maghiarimii timişorene, să îndepărteze Coloana Fidelităţii din Piaţa Libertăţii. Nu s-a întâmplat asta, însă şi n-avea cum să se întâmple, câtă vreme tronul Imperiului a rămas ocupat de longevivul împărat Franz Joseph, tocmai cel care a dăruit acest monument Timişoarei, în semn de recunoştinţă pentru loialitatea faţă de el. Neputându-l muta, administraţia maghiară – administraţie care, altfel, a făcut o mulţime de lucruri excepţionale în Timişoara în acei 51 de ani de existenţă a Imperiului Austro-Ungar –, pentru a mai diminua presiunea coetnicilor săi, a recurs la mascarea monumentului, plantând în jurul său o mulţime de copaci şi dându-i, astfel, o imagine total străină de cea avută iniţial, de cea concepută de proiectantul ei!- şi deturnând-o de la destinaţia iniţială”, scrie Nicolae Robu, prezentând, spre ilustrare, imagini de arhivă cu Piaţa Libertăţii.

Un concept de amenajare asumat de fosta administraţie şi susţinut de actuala

În ceea ce priveşte forma actuală a Pieţei Libertăţii, concepută în baza unui proiect al unei echipe de arhitecţi coordonată de arhitectul Şerban Sturdza, Nicolae Robu precizează că acest concept de amenajare a fost aprobat în timpul fostei administraţii a oraşului, atunci când a şi fost aplicat proiectul, în vederea obţinerii de finanţare europeană. „Proiectul aflat în curs de implementare, de pavare a Pieţei Libertăţii în cercuri concentrice alternativ din cărămidă roşiatică şi piatră cioplită gri, aparţine unui colectiv de arhitecţi condus de reputatul Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, nicidecum mie, cum consideră, în ignoranţa sau reaua-credinţă a lor, acei cârcotaşi de meserie referiţi la început!”, mai spune Nicolae Robu.

Acesta precizează şi că unicele sale contribuţii la proiectul de amenajare a Pieţei Libertăţii se leagă de înlocuirea bucăţilor de piatră cubică cioplită care ar fi urmat să fie montată pe străzile cu flux pietonal ridicat cu plăci din granit, de dimensiuni mari, în scopul sporirii confortului la deplasare şi asigurării unei mai mari trăinicii a lucrării. „Am cerut ca pe străzile care vor fi alei de mare flux pietonal de promenadă – Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Eugeniu de Savoya şi Florimund Mercy –, partea centrală să nu fie pavată cu piatră cubică cioplită, cum s-a prevăzut iniţial, ci cu plăci de granit mari, cu suprafaţa cvasinetedă, alese astfel încât să se asigure, pe de o parte, izul istoric, adecvat contextului arhitectural şi aspectul frumos, iar pe de altă parte, comoditatea la mers – inclusiv pe tocuri! –, uzarea în limite rezonabile a încălţămintei şi trăinicie lucrării”, precizează edilul.

Care adaugă şi că, din aceleaşi considerente, a solicitat ca piatra cubică utilizată la pavare să aibă, pe faţa superioară, un grad de asperitate diminuat, iar rosturile dintre pietre să aibă dimensiuni care să nu genereze disconfort la deplasarea pe jos: „Am cerut ca peste tot, piatra cubică de pavaj, piatra cioplită, să aibă faţa de sus cu un grad de asperitate redus şi formă suficient de regulată, încât rosturile să fie de dimensiuni acceptabile, pentru a se asigura aceleaşi deziderate ca la punctul”.

Primarul mai spune că a respins ideea de a păstra pentru Piaţa Libertăţii faţa şi funcţionalitatea străine ei, apărute „întru sfidarea istoriei şi a conceptorului ei, în perioada austro-ungară”,cerând revenirea la forma de piaţă minerală şi, implicit, la funcţia de piaţă de evenimente, în acord cu o hotărâre  Consiliului Local din 2011, neabrogată.

Un spaţiu destinat manifestărilor cultural-artistice

Nicolae Robu aduce în sprijinul opţiunilor sale referitoare la conceptul de amenajare a Pieţei Libertăţii şi argumentul existenţei a numeroase pieţe minerale celebre, în mari oraşe europene, despre care apreciază, inclusiv cu argumente de ordin emoţional, că sunt locuri de manifestare plenară a unor evenimente culturale: „Ne-ar ierta, oare, urmaşii noştri – şi noi înşine, ne-am ierta?! – dacă, în loc să facem să avem în chiar centrul oraşului, o piaţă precum peste 95% din pieţele celebre ale Europei, plină de viaţă umană, prin excelenţă cultural-artistică, cu reprezentaţii muzicale ale unor cvartete de coarde, grupuri de suflători, chitarişti etc. de la Facultatea de Muzică a UVT, instalată chiar alături, în Primăria Veche, de la Filarmonica Banatul, de la Casa de Cultură a Studenţilor, de la Casa Armatei, şi ea chiar alături, etc., scenete de teatru, pantomimă, pictură, caricatură, schimb de gardă militară etc. etc., noi am crea o piaţă fără vlagă, de stat pe bancă la citit ziarul, la umbră?! Nu sunt pentru aşa ceva, oare, parcurile, atât de numeroase, din fericire, în Timişoara noastră –unul din ele, Parcul Civic, la mai puţin de 100 de metri distanţă?!”.

Primarul le propune timişorenilor, chiar dacă tardiv, cu puţin timp înainte de finalizarea lucrărilor de amenajare a Pieţei Libertăţii, un sondaj, prin care le solicită să răspundă unei set de întrebări menit să identifice opţiuneareferitoare la conceptul de amenajare a Pieţei Libertăţii, percepţia acestora referitoare la aspectul estetic generat de alternanţa de cercuri concentrice de culoare cărămizie şi gri – care a făcut posibilă, din pricina unor similitudini cromatice, asocieri ale aspectului actual al Pieţei Libertăţii cu Piaţa Roşie moscovită.

Edilul solicită, totodată, şi opinia timişorenilor referitoare la solicitările sale menite să asigure un grad mai mare de confort la deplasare în zonele pietonale. Şi asigură că în zonele din oraş care nu sunt destinate desfăşurării unor evenimente, Municipalitatea va continua să desfăşoare acţiuni de plantare de arbori: „În privinţa copacilor, aveţi încredere în mine că voi umple oraşul de copaci – 3900 am plantat deja şi alte mii vor urma! –, dar ei vor fi la locul potrivit pentru ei şi nu acolo unde încurcă!”.

Nicolae Robu mai spune că în Piaţa Libertăţii vor mai fi plantaţi, la finalizarea lucrărilor, câţiva copaci, dar nu foarte mulţi şi nu în zona centrală: „Şi faceţi un exerciţiu de imaginaţie, cum va arăta ea când toate clădirile vor fi renovate şi iluminate artistic ca şi monumentul şi când o mulţime de oameni o vor umple, ca artişti, respectiv ca receptori de artă. Non stop!”.

Fost viceprimar al Timişoarei, rezervat cu privire la aspectul estetic al Pieţei Libertăţii

Referiri recente la aspectul estetic al Pieţei Libertăţii şi la absenţa completă a vegetaţiei au fost făcute public recent şi de către consilierul local Adrian Orza. Acesta a apreciat că neajunsurile de ordin estetic ale proiectului nu ar trebui să îi fie imputate actualului edil, întrucât, în forma sa actuală, proiectul aparţine fostei administraţii a oraşului. Şi, a mai adăugat el, printr-un mobilier urban inspirat ales, aspectul pieţei ar putea fi salvat.

Adrian Orza, fost viceprimar al Timişoarei în mandatul lui Gheorghe Ciuhandu, a mai declarat şi că, în spiritul corectitudinii, apreciază important de precizat faptul că opiniile critice referitoare la aspectul actual al Pieţei Libertăţii, după efectuarea lucrărilor de reabilitare a centrului istoric, nu ar trebui să îl vizeze pe actualul edil Nicolae Robu. Întrucât responsabilitatea pentru soluţia propusă de arhitecţi nu îi aparţine acestuia, documentaţia fiind depusă la ANRMAP în 3 mai 2012.

Adrian Orza a mai precizat că, personal, nu este adeptul a ceea ce s-ar chema o „piaţă minerală”, ci, mai degrabă, al vegetaţiei urbane abundente. „Aşa s-a depus proiectul”, a mai adăugat, însă, fostul viceprimar al Timişoarei. Dar, spune el, piaţa poate fi corectată, prin mobilier urban bine gândit. Acesta explică şi că opţiunea pentru actuala soluţie a fost luată în urma unor dezbateri între reprezentanţii Direcţiei de Mediu şi cei ai Direcţiei de Dezvoltare, sub presiunea timpului, existând riscul ca, în eventualitatea unor întârzieri, să fie afectate şansele proiectului de a obţine finanţare.

Adrian Orza mai spune că, de-a lungul timpului, au existat şi propuneri venite din partea arhitecţilor care au vizat restrângerea spaţiului verde din Piaţa Victoriei, în eventualitatea unei reamenajări a acesteia. Propunerile ar fi invocat drept argument faptul că în multe dintre marile oraşe europene s-ar fi renunţat, în conceptul de amenajare, la ideea realizării unor covoare florale. Însă, a mai adăugat fostul viceprimar, tendinţele ultimei perioade favorizează tot mai mult revenirea la sistemele verzi, ecologice, pentru că „modernism nu înseamnă fără vegetaţie”.