“Orice societate umană alcătuieşte, redundant, o reţea. Indivizii sunt reuniţi în fratrii şi asociaţii diverse, valorile locuiesc laolaltă într-un imaginar mitico-religios menit să stocheze memoria comunitară, ierarhia are o verticală cu etaje interdependente. Niciodată însă societatea umană nu a fost mai complexă – şi mai ascunsă de ea însăşi – decât acum. Şi nu e vorba despre o creştere graduală a complexităţii – aşa cum se întâmplă când roata carului devină cauciuc auto –, ci despre o explozie cu un indice ameţitor, despre o supernovă antropologică”, afirmă Teodor Baconschi, referindu-se la cel mai recent volum al său, “Facebook. Fabrica de narcisism”, editat de Humanitas şi apărut de curând şi în librăriile din Timişoara.

L-am invitat pe Teodor Baconschi la un dialog despre această carte şi despre acest fenomen, pe care îl numeşte, după expresia lui Ortega Y Gasset, “el tema de nuestro tiempo”.

“Fiecare utilizator de FB se simte mai important decât este şi decât poate fi"

CV Teodor Baconschi

Carieră

După un doctorat în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), Teodor Baconschi a urmat studii post-doctorale la New Europe College (Bucureşti, 1996).

1995 – 1997 – director al Editurii Anastasia (1995 -1996)

1997 – redactor-şef în TVR, emisiunea Viaţa spirituală

1997 – 2000 – ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta şi Republica San Marino

2001 – 2002 – director general în Ministerul Afacerilor Externe

2002 – 2004 – ambasador al României în Republica Portugheză

2004 – 2006 – secretar de stat în MAE, pentru afaceri globale

2006 – 2007 – consilier prezidenţial

2007 – 2009 – ambasador al României în Republica Franceză şi Principatul de Monaco

2009 – 2012 – ministru al Afacerilor Externe

 

Distincţii

A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franţa), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România).

 

Publicaţii

Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer, Paris, 1996 (Râsul Patriarhilor, Anastasia, 1996, şi Humanitas, 2008); Iacob şi îngerul, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinţei, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Editura Pro, 2004; Insula Cetăţii. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005; Despre necunoscut, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în Cotidianul românesc (ilustraţii de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; Bisericile de lemn din Maramureş (album UNESCO), 2010; Creştinism şi democraţie, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. Mărturii diplomatice (în dialog cu Armand Goşu),Curtea Veche, 2013; Facebook. Fabrica de narcisism, Humanitas, 2015.

 

(Sursă CV: www.humanitas.ro)

Sunteţi antropolog religios şi diplomat de carieră. Cum a ajuns Facebook-ul să vă capteze atenţia atât de mult încât să recurgeţi la o analiză antropologică a acestui fenomen?

Socializarea digitală nu e deloc marginală. Dimpotrivă, ea constituie prima expresie a unei revoluţii intelectuale care va modifica economia culturii în secolul 21. Intrând în reţea, am devenit curios. Cartea mea răspunde acestor curiozităţi legate de originea, dinamica şi impactul Facebook asupra lumii de azi.

Cât timp va luat analiza aceasta, iar apoi redactarea concluziilor, pe care le regăsim în volumul “Facebook. Fabrica de narcisism”, pe care l-aţi publicat recent la Humanitas? Fac o paranteză şi spun că este o carte foarte bună – şi ca fond, şi ca formă – şi foarte utilă. În plus, scrisă cu mult umor.

Vă mulţumesc pentru aprecieri.

Am scris cartea în două luni, august – septembrie 2014. Nu am făcut o documentare specială, e o carte scoasă din propriile acumulări culturale, mobilizate pe parcusul analizei. Am scris un eseu, nu un tratat academic.

Care sunt indiciile care v-au condus spre ideea că FB este o fabrică de narcisism?

Nu spun că FB Inc a apărut pentru a scoate bani din nevoia universală de auto-afirmare. Dar efectul cam acesta este. Fiecare utilizator se simte mai important decât este şi decât poate fi. Pagina personală e un auto-portret. Cu mici excepţii, un “selfie” idealizat. Ne prezentăm în varianta optimă, ireală: mai inteligenţi, mai cultivaţi, mai tineri, mai frumoşi şi mai siguri pe noi decât am fost, suntem sau vom fi vreodată.

“Nu poţi face un partid pe FB, dar FB a devenit indispensabil pentru cei cărora le pasă de viaţa publică” 

Poate fi luat în calcul FB-ul ca nouă societate politică?

Am analizat în carte cazurile celebre – de la Primăvara arabă, până la prezidenţialele româneşti de anul trecut, când FB a făcut diferenţa. Da, societatea virtuală are o latură politică. FB stimulează mai cu seamă opoziţia, oricare ar fi ea. Pentru că ieşi mai uşor in evidenţă dacă faci tapaj, critici, demolezi. Există şi o coagulare civică pozitivă, în jurul unor grupuri care sporesc, în fel şi chip, substanţa binelui comun. Nu poţi face un partid pe FB, dar FB a devenit indispensabil pentru oamenii politici, pentru militanţi şi pentru cetăţenii cărora, pur şi simplu, le pasă de viaţa publică.

“Spune-mi ce postezi, ca să-ţi spun cine eşti!”

Se poate contura un portret-robot al unui utilizator de FB după ceea ce postează acesta, după ceea ce rostogoleşte în online?

Categoric, da: spune-mi ce postezi, ca să-ţi spun cine eşti! Chiar dacă utilizatorul se umflă în pene sau se idealizează plin de complezenţă, el are o singură şansă: să se descrie, să spună cine este, ce vrea, să ne arate ce poate. Dacă dezamorsăm hiperbola narcisică, pagina fiecăruia e o bună oglindă. Auto-denunţul e însă crud: mai devreme sau mai târziu, îţi dai de gol golurile culturale, apucăturile penibile sau reprobabile, ticurile, obsesiile, greşelile de logică sau defectele caracteriale. În linii generale, acest ecorşeu viu are, probabil, virtutea de a diminua cantitatea de ipocrizie socială pe care-o suportăm. Ştim mai clar cu cine avem de-a face.

“FB leagă oamenii, dar nu neapărat între ei”

“S-ar putea spune că trăim climaxul religiei alienării”, scrieţi, la un moment dat. Acesta este motivul pentru care tot mai multă lume nu numai că are profil pe această reţea de socializare, dar îşi petrece o mare parte din timp în această realitate virtuală?

Da, FB leagă oamenii, dar nu neapărat între ei, ci mai curând de ecran, de scaun, de glia domestică. Sunt mulţi prizonieri voluntari. Alţii nu-şi mai realizează dependenţa. Sindromul Stockholm, în variantă digitală. Pe termen mediu, apar patologii, deformări cognitive, tulburări psihologice. De aceea e nevoie de o filozofie a socializării virtuale, de o etică, de un filtru critic, eliberator.

Se poate vorbi, aşadar, despre o dependenţă de FB? Amintiţi, în volum, chiar despre o nevroză compulsivă pe care unii o dezvoltă şi care devine pură depresie de îndată ce face experienţa lipsei de audienţă.

Există mecanisme care creează depedenţă. Mai ales meseriile liberale, exercitate în faţa unui computer, pot genera supra-doze de dialog virtual. Cartea mea e şi confesiunea, pe alocuri sarcastică, a unuia care a scăpat, prin reflecţie, de riscul intoxicării.

Vorbind despre dependenţa aceasta de FB, pe care o resimt tot mai mulţi oameni, am ajuns aici din cauză că… sau ca efect al…?

Comunicarea virtuală e mai puţin stresantă. Dialogul direct activează frica ancestrală, atavică, faţă de necunoscut. Aşa cum SMS-ul e tot mai preferat apelului telefonic direct, comunicarea pe FB e tot mai favorizată, pentru că nu generează responsabilităţi şi nu te obligă la circul somatic, dublat de efortul psihic, al contactului nemijlocit, de la om la om. Răspunzi când şi dacă vrei, lung sau scurt, fără presiune…

În aceste condiţii, poate fi încadrat FB în conceptul de “distrugere creatoare”, lansat de Joseph Schumpeter, pe care îl amintiţi în volum?

FB evoluează odată cu utilizatorii. Noi îi scriem viitorul, prin fiecare like, prin cristalizarea unor tipare comportamentale care vor deveni baza marketingului şi a rescrierii softurilor care guvernează reţeaua. Faţa, fondul, graniţele şi butoanele FB fac parte dintr-un contract dintre noi, ca utilizatori, şi acţionarii acestui grup super-cotat la burse.

“Caut liniştea bucolică, aproape ficţională, a unei Arcadii din care n-ar trebui să lipsească conexiunile de mare viteză”

Cum anticipaţi evoluţia FB: ca “o larmă generalizată şi năucitoare sau un ecosistem de comunităţi care va deveni în timp stabil”?

Până prin anii 90 ai secolului trecut, noile medii au apărut doar pentru a completa vechile medii de comunicare. Tiparul nu a omorât cartea (manuscrisă), radio-ul nu a ucis tiparul, televiziunea nu a ucis radio-ul şi aşa mai departe. Noile media ies pe piaţă tot în această logică a complementarităţii, dar ciclurile de înlocuire s-au scurtat. De pildă, avem încă scrisori clasice (dar doar pentru facturi), avem încă e-mailuri (dar doar pentru a transmite conţinuturi masive, în pdf). Noutatea pare FB, numai că apar variante competitive (Twitter, Flick, Instagram etc.) care complică tabloul. Ecosistemul respectiv nu e încă stabilizat. Poate peste 25 de ani vom fi deja într-o lume pentru care FB pare un experiment arhaic…

Încheiaţi acest volum astfel: “Am dat naştere unei lumi care răstoarnă valorile pentru a le reinventa fără rost. Mi-aş dori să revenim cu tălpile pe o pajişte vie, în roua unei dimineţi inexplicabile. Pornim împreună pe acest drum?”. Mai e posibil să ne autodeconectăm, fără să ne rupem de fapt de realitate, de această lume digitală, pe care o numiţi, după expresia lui Ortega Y Gasset, “el tema de nuestro tiempo”?

În finalul cărţii expun mica mea utopie fourrieristă: comunităţi normale, la scară umană, conectate global, dar fericite local. Autoguvernări, dezvoltare durabilă, relativă autarhie economică şi tot restul. Ştiu că nu prea se poate, dar visarea nu costă şi face bine…  Sunt simple reverii de cincuagenar care a străbătut întreaga lume şi caută liniştea bucolică, aproape ficţională, a unei Arcadii din care n-ar trebui să lipsească conexiunile de mare viteză…