Premieră la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara

Spectacol masculin despre eternul feminin

testosteron_teaserLa Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, din Timișoara, noul  an începe cu  o porție sănătoasă de râs, garantată de  premiera spectacolului Testosteron. În care șapte personaje masculine trăiesc o poveste comună a vieții, a iubirii și a sexualității.

 

Scriitor, publicist, regizor şi dramaturg contemporan, autorul piesei Testosteron, Andrzej Saramonowicz, a înregistrat numeroase succese în Polonia și în afara granițelor cu această „comedie hormonală”, după cum spune Orbán Enikő, de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. Ecranizată în 2007, povestea a adunat 1,4 milioane de spectatori, contribuind astfel la renumele lui Saramonowicz de important cineast polonez al ultimului deceniu.

„Despre ce credeți că pot vorbi șapte bărbați, singuri într-o cameră?”, întreabă Balázs Attila, directorul Teatrului Maghiar și actor laureat la recenta Gală a Premiilor de Excelență Timișoara, care interpretează, în acest spectacol, rolul lui Stavros, tatăl mirelui părăsit în fața altarului.

Comedia se desfășoară în jurul dramei lui Cornel (Kiss Attila), un simplu ornitolog ce urma să se însoare cu o renumită cântăreață. Într-o astfel de situație absurdă, datorită răspunsul miresei la altar, cele șapte personaje invită publicul în lumea adâncă a sufletului bărbătesc. Despre eternele dezamăgiri feminine și felurile în care bărbații le fac față, rămâne de aflat din dialogul savuros al celor şapte protagonişti: un tată, fiul lui părăsit la altar, fratele vitreg (Bandi András Zsolt), un profesor universitar (Kocsárdi Levente) un ziarist (Molnár Bence), un muzician (Molnos András Csaba) şi un barman (Aszalos Géza).

Câteva dintre cele mai bune hituri ale culturii pop maghiare din ultimii ani acompaniază discuțiile despre ce cred bărbații că își doresc femeile. Orchestrația muzicală a spectacolului este realizată de Kiss Attila, în timp ce asistența de regie este asigurată de Kedves Emőke.

Spectacolul va avea loc vineri, 9 ianuarie  de la ora 19, în Sala Studio, iar următoarea reprezentație va avea loc duminică, 11 ianuarie, de la aceeaşi oră.

Prețul unui bilet este de 16 lei, iar studenții și pensionarii plătesc pentru un loc la spectacol 8 lei. Posesorii de Kult-card sunt invitați să își anunțe participarea, pentru a beneficia de intrare gratuită. Ca de obicei, spectacolul este tradus simultan în limba română.

Print Friendly, PDF & Email