Ziua Armatei, sărbătorită la Iulius Town (P)

Și în acest an, Ziua Armatei va fi sărbătorită, în avans, la Iulius Town. Publicul va putea vedea demonstraţii de tehnici esențiale de supraviețuire, un mini poligon de cercetare, demonstrații spectaculoase.

 

Sâmbătă și duminică, 19 şi 20 octombrie, în intervalul orar 10-20, în Iulius Town va fi celebrată Ziua Armatei, care se sărbătorește în fiecare an pe data de 25 octombrie. Evenimentul se va desfășura în mai multe zone: Iulius Gardens, piațeta Intersport din Iulius Mall, dar și în parcarea UBC 0.

Pe parcursul celor două zile, cei interesați vor putea să vadă, în Iulius Gardens, mai multe demonstrații de alpinism și coborâri în rapel de pe clădirea Iulius Mall, în zona restaurantului @Fabrika, susținute de militarii Brigăzii 18 ISR „Decebal” din Timișoara și de piloții de la Escadrila 712 Giarmata. Duminică, 20 octombrie, între orele 11-12, un elicopter al Armatei va survola peste Iulius Town.

Cei mici sunt așteptați să se distreze la tiroliană, aflată în zona @Fabrika. Sunt invitați și la prezentările de uniforme și echipamente și la demonstrațiile despre tehnici de bază de supraviețuire. Fanfara Militară a Brigăzii 18 ISR „Decebal” va avea mai multe reprezentații și va defila prin Iulius Gardens şi în Iulius Mall. În cadrul evenimentului, vor fi prezenți și medici militari de la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu”, care le vor prezenta celor interesați informaţii despre această ramură a medicinei.

Un alt punct de atracţie se va afla în parcarea UBC 0, unde vor fi expuse câteva autovehicule de luptă din flota Brigăzii 18 ISR „Decebal”: un Iveco High Mobility 6×6, un Iveco High mobility 8×8, un Iveco VRE, şiu o autocisterna CL Iveco.

 

Print Friendly, PDF & Email