„Vecinul meu, eroul meu”, o campanie despre micile gesturi de solidaritate din timpul pandemiei

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii lansează o campanile, Vecinul meu, eroul meu, prin care îi invită pe timișoreni, dar nu doar pe ei, să le mulțumească vecinilor-eroi care au dovedit solidaritate și empatie în contextul izolării la domiciliu, în perioada pandemiei de coronavirus.

 

Vecinul meu, eroul meu este un proiect online prin care oamenii sunt încurajați să trimită scurte filmulețe în care să le mulțumească vecinilor care s-au implicat în comunitate în aceste ultime luni de izolare socială. Fie că vorbim despre cei care și-au ajutat vecinii cumpărându-le alimente sau medicamente, fie că vorbim despre cei care s-au asigurat că scara de bloc este igienizată, sau cei care au oferit asistență medicală la domiciliu, toți sunt eroii necunoscuți ai acestor zile, explică reprezentanții Asociației Timișoara 2021.

Prin această campanie, mai spun ei, vor fi evidențiate micile gesturi care ne unesc și ne fac mai puternici împreună, acțiunile individuale care denotă spirit de inițiativă, empatie și solidaritate.

„Este un proiect prin care ne dorim să continuăm metafora luminii, așa cum este definită și prin sloganul asociației «Luminează orașul prin tine». Prin proiectul «Vecinul meu, eroul meu» ne dorim să evidențiem lumina interioară a fiecăruia dintre noi, a oamenilor care au făcut fapte bune fără să le-o ceară cineva sau să aștepte vreo răsplată. Vrem să le oferim șansa de a primi mulțumirile întregii comunități, pentru că și ei sunt eroii zilelor noastre”, declară Simona Neumann, directorul executiv al asociației.

În aprilie, Asociația Timișoara 2021 i-a îndemnat pe locuitorii Timișoarei să iasă cu lumini la ferestrele sau balcoanele caselor lor, în semn de solidaritate cu medicii care luptă cu noul coronvirus, precum şi ca un mesaj de încredere şi curaj pentru românii care stau acasă,

Campania se va desfășura în perioada 12 – 29 mai. Timișorenii pot trimite filmulețele de mulțumire pentru vecinii lor până în data de 26 mai, pe pagina de Facebook a Asociației Timișoara 2021 sau pe adresa contact@timisoara2021.ro. La finalul campaniei, va fi realizat un colaj din clipurile video primite, material ce va fi publicat pe pagina de Facebook a Asociației pe data de 29 mai, de Ziua Europeană a Vecinilor.

 

Print Friendly, PDF & Email