Tomografii cu doză redusă de radiații pentru pacienţii de la Spitalul „Victor Babeş”

Pentru a reduce cantitatea de radiații la care sunt expuși pacienţii Covid, care au nevoie de mai multe investigații la computerul tomograf în interval scurt, radiologii de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara au adaptat protocolul de scanare normală, în sensul folosirii tehnicii computerului tomograf cu doză redusă de radiații. Aceasta este o procedură unică în vestul României.

 

Pacienții internați Covid internaţi cu forme moderate și severe de boală la Spitalul de Boli Infecțioase și de Pneumoftiziologie  „Victor Babeș” din Timișoara necesită, în timpul tratamentului, un număr crescut de investigații la computerul tomograf. Aceasta înseamnă o doză mare de iradiere într-un timp foarte scurt.

Pentru a reduce cantitatea de radiații la care sunt expuși pacienţii, specialiștii în radiologie ai acestui spital au decis adaptarea protocolului de scanare normală, în sensul folosirii tehnicii computerului tomograf cu doză redusă de radiații.

Noua tehnică, de care au beneficiat până acum peste 200 de pacienți infectați cu noul coronavirus, reduce cu aproape 70 la sută cantitatea de radiații la care sunt expuși în timpul examinării. În acest fel, explică specialiștii în radiologie de la Spitalul „Victor Babeş”, pacientului i se pot face mai multe investigații imagistice de computer tomograf fără a fi expus unei doze mari de radiații care să depășească în doar câteva zile valoarea anuală recomandată la nivel mondial pentru examenele de acest fel.

„Am optat pentru acest tip de tehnică cu doză redusă de iradiere pentru a-i proteja cât mai mult pe pacienții bolnavi de Covid-19 ai căror plămâni sunt puternic afectați de boală. Pacienții rămân internați două-trei săptămâni, în funcție de gravitatea bolii. În acest interval, unii dintre ei au nevoie de mai multe evaluări imagistice. Pentru a nu crește doza de iradiere asupra organismului, am început să folosim acest protocol pe o scara mult mai largă”, declară dr. Diana Manolescu, medic primar radiolog la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

Aceasta mai spune că, fiind folosit același aparat performant și același tip de scanare, în cazul procedurii cu doză redusă de radiaţii se păstrează aceeași calitate a imaginii.

Print Friendly, PDF & Email