Ultimele articole ale autorului


Refacerea eşuată a ambulatoriului Spitalului Judeţean Timişoara, o necunoscută la Ministerul Sănătăţii

Pierderea unei finanţări de zece milioane de euro sub formă de aparatură şi dotări pentru refacerea ambulatoriului Spitalului Judeţean Timişoara a reprezentat, după cum au recunoscut şi oficialii Consiliului Judeţean, implicaţi în gestionarea proiectului, unul dintre cele mai mari eşecuri legate de proiectele europene implementate în Timiş. Mai rău e că, potrivit unor informaţii recente, la nivel central nu se ştia aproape nimic despre proiect, gestionare şi finalitate.   Niciun document la structura de specialitate de la minister Deşi este unul dintre proiectele europene cele mai importante derulate în domeniul medical în Timiş în ultimii ani, iniţiativa eşuată de refacere…

Citeşte articolul   

Deţinuţii “cercetători ştiinţifici”, un fenomen scăpat de sub control

Centrul universitar Timişoara are, din fericire, o contribuţie modestă la acest flagel

Publicarea de către Ministerul Justiţiei a listei cadrelor universitare care au coordonat lucrări ştiinţifice pentru persoane aflate în detenţie, având ca urmare reducerea pedepsei acestora a dus la un adevărat “taifun” în mediul universitar. Timişoara stă relativ bine tot în acest iureş, având în vedere că faţă de alte centre universitare mari, cum e Craiova sau Iaşiul unde s-au coordonat şi publicat zeci de astfel de lucrări, pe plan local au fost doar şapte astfel de cazuri.   Şapte lucrări coordonate de cadre universitare timişorene Ministerul Justiţiei a făcut publică lista profesorilor universitari care, după cum prevede procedura, le-au dat…

Citeşte articolul   

Sistemul de pontaj electronic, sursă de amenzi la Primăria Timişoara

Municipalitatea este acuzată că nu respectă cerinţe minime legate protecţia datelor personale

Deşi a fost implementat în 2009, sistemul de pontaj electronic continuă să genereze şi acum controverse şi probleme, la Timişoara. Primăria a fost amendată cu 20.000 de lei. Iar aceasta ar putea fi doar “avansul” unui lung şir de amenzi pe care Municipalitatea ar fi nevoită să le plătească, până la schimbarea sau modificarea acestui sistem care a costat foarte mult la momentul achiziţiei.   Nereguli multiple Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal au efectuat, luna trecută, o investigaţie din oficiu la Primăria Timişoara, verificând în special sistemul de pontaj electronic. Au fost depistate mai…

Citeşte articolul   

Municipalitatea pare decisă să facă ordine în haosul cadastral

Servicii de cadastru şi topografie de două milioane de lei, cumpărate de Primăria Timişoara

Prima achiziţie de valoare a Primăriei Timişoara pe 2016 a fost un pachet destul de mare de servicii de topografie şi cadastru. Astfel, Municipalitatea face un prim pas concret în vederea elucidării degringoladei cadastrale în care se găsesc o parte din terenurile şi imobilele sale.   Momentul adevărului „Servicii de cadastru şi topografie (documentaţie cadastrală şi intabulare) pentru bunurile imobile (clădiri şi terenuri) din domeniul public şi privat al Municipiului Timişoara” – aceasta este prima achiziţie de valoare realizată de Municipalitatea timişoreană în 2016. Astfel, în baza unui acord-cadru se vor încheia contracte subsecvente pe câte un an calendaristic sau…

Citeşte articolul   

Persoanele fără identitate, în continuare o enigmă oficială

Timişoara se numără în continuare printre municipiile cu un număr mare de rezidenţi fără acte, în destule zone mărginaşe ale oraşului lipsa actelor pentru locuinţele construite fără autorizaţie fiind dublată de lipsa actelor de identitate pentru părinţii şi copiii din acele case. Deşi s-au solicitat şi pe plan central soluţii pentru rezolvarea problemei „oamenilor fără identitate”, Ministerul de resort nici nu ştie numărul acestora.   Deocamdată, fără măsuri concrete Reprezentanţi ai comunităţii locale din Timişoara, ca şi din alte oraşe mari afectate de aceeaşi problemă, au solicitat din nou Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice soluţii pentru oamenii…

Citeşte articolul   
Page 80 of 274
1 78 79 80 81 82 274